joi, 7 iulie 2016

CAPITOLUL III: Raul: Targul Swifford



ATAT FIINTELE OMENESTI cat si oile au tusit mult in timp ce barcile navigau in aval. Grupului ii pierise fiorul initial al aventurii.

Erau prea batranai si vazusera prea multe nedreptati pentru a mai intretine multa vreme sentimentele nobile.

Frigul si peisajul aveau si ele o contributie in a-i supune: cu chiciura, precum barba unui idol stravechi, vegetatia facea parte dintr-o scena ce se conturase cu claritate si avea sa continue fara nici o legatura cu oamenii razleti ce-o traversau.

In aerul taios al iernii, respiratia le aburea in urma. Slepul plutea in fata, urmat de Jeff Pitt la vaslele barcutei sale, cu doua oi zacand intr-o plasa, la pupa-i zdrentuita.

Inaintau incet; mandria lui Pitt de a vasli era mai mare decat dibacia.

Pe slep, Charley si Greybeard vasleau in cea mai mare parte a timpului, iar Martha statea la carma cu fata spre ei.

Becky si Towin Thomas ramaneau posomorati intr-o parte; Becky ar fi vrut sa se stabileasca la han, cu oile, pana se terminau bautura si iarna, dar Greybeard trecuse peste vointa ei.

Restul oilor zaceau acum intre ei, pe fundul ambarcatiunii.

O data plictisita sa aiba un barbat lenes, langa ea, Becky ii ordonase lui Towin sa treaca in barca lui Jeff Pitt si sa-l ajute la vaslit.

Experimentul nu avusese nici un succes. Barca aproape se rasturnase. Pitt injura incontinuu. Acum lopata singur, cu gandul la ale lui.

Era in cel de-al saizeci si cincilea an al sau de existenta, un straniu chip tepos.

Desi nasul inca-i mai isesea in afara, pierderea treptata a dintiloe si o uscare a carnii ii scosesera in evidenta mandibula si barbia.

De la sosirea sa in Sparcot, cand fusese destul de fericit sa scape de Greybeard, fostul capitan din garda lui Croucher dusese o viata solitara.

Faptul ca-l nemultumea existenta ce-i fusese impusa, se vedea destul de clar; desi n-o marturisise niciodata, avea aerul unui om obisnuit de mult cu amaraciunea; ramanea de netagaduit faptul ca, mai mult decat oricine altcineva, luase calea braconajului.

Desi acum intrase intagma celorlalti, dispozitia sa nesociabila continua sa dainuiasca; vaslea cu spatele spre slep, privind contemplativ in urma, la peisajul rascolit de iarna prin care tocmai trecusera.

Era cu ei, dar felul sau de-a se purta sugera ca nu era neaparat si alaturi de ei.

Intre malurile joase, biciuite roscat si alb de catre ger, inaintarea micului convoi starnea trosnete necontenite, dupa cum se spargea gheata sub carene.

In a doua dupa-amiaza de cand parasisera hanul cu oile, simtira miros de fum in padure si-i vazura valatucii in fata, plutind grei peste rau.

Ajunsera curand intr-un loc unde gheata era sparta, iar pe mal ardea un foc mocnit.

Greybeard intinse mana dupa pusca, Charley isi apuca pumnalul, Martha deveni atenta, privind; Towin si Becky se ascunsera vederii, sub punte.

Pitt se ridica si arata cu degetul.

- Doamne Sfinte, gnomii! exclama el. Asta sigur e unul din ei!

Pe mal, dansand langa foc, o mica silueta alba isi flexa picioarele si bratele. Canta pentru sine cu un glas ca un trosnet de craci.

Cand vazu ambarcatiunile, printre ramurile golase ale unui boschet, se opri.

Se apropie pana la marginea apei, acoperindu-si cu mainile blana neagra dintre picioare, si striga ceva.

Desi nu puteau intelege ce spunea, vaslira ca hipnotizati spre mica aratare.

La vremea cand atinsera malul, faptura pusese pe dansa niste haine si arata mai omeneste.

In spatele sau, vazura, pe jumatate ascuns intr-o dumbrava de frasini, un hambar smolit.

Ciudata fiinta topaia si arata spre hambar, vorbindu-le intre timp cu repeziciune.

Judecand dupa infatisare, era un octogenar vioi, o vivace figura groteasca, retele de capilare rosii si violete trecandu-i de pe un obraz pe celalalt, peste saua nasului.

Barba si motul din cap ii formau o continua conflagratie de par, legat sus si jos, deasupra crestetului si sub falci, si vopsit in culoarea vie a mandarinei. Dansa ca un schelet si le facea semne.

- Esti singur? Putem trage acolo? striga Greybeard.

- Nu-mi place cum arata - hai sa-i dam-nainte, arunca Jeff Pitt, caznindu-si barca printre placile de gheata. Nu stim in ce ne bagam.

Scheletul tipa ceva neinteligibil, sarind inapoi cand Greybeard urca pe mal. Isi apuca niste margele rosii si verzi pe care le purta la gat.

- Donlor vrumoaza zi bendru zgalda, zise.

- A, o zi frumoasa pentru scaldat! Te-ai scaldat? Nu-i cam frig? Nu te temi sa nu te tai in gheata?

- Geoi dzige? Dzizeji djevajilea dezbre azdea?

- Nu pare sa ma inteleaga mai bine decat il inteleg eu pe el, remarca Greybeard spre ceilalti din barci.

Dar cu rabdare, reusi sa patrunda accentul gros al scheletului. Numele lui parea sa fie Norsgrey, si era nomad.

Locuia cu nevasta-sa, Lita, in hambarul pe care-l vedeau printre frasini. Primea cu bucurie compania lui Greybeard si a grupului sau.

Asemenea vulpoiului lui Charley, toate oile erau priponite. Fura indemnate sa sara pe tarm, unde incepura sa pasca imediat ierburile aspre.

Oamenii isi trasera ambarcatiunile pe uscat si le legara. Se intinsera din toate incheieturile, pentru a-si alunga frigul si anchiloza din madulare. Apoi o luara spre spre hambar, miscandu-si cu mult chin picioarele.

Pe masura ce se deprindeau cu accentul scheletului, ceea ce avea el de spus deveni mai clar, desi continutul vorbelor ramanea incoerent.

Preocuparea sa erau viezurii.

Norsgrey credea in puterea magica a viezurilor. Avea o fiica, le spuse el, care acum se va fi apropiind de saizeci de ani, fugita in padure ("cand s-au insamantara si increngatara sa marsaluiasca 'nainte si sa sugrume orasele omului") unde se maritase cu un bursuc.

Acum in paduri existau oameni-bursuci care erau fiii ei, si fete-bursuce fiicele ei, cu fete albe cu negru, foarte dragalasi la vedere.

- Sunt ceva hermeline pe-aici? intreba Martha, retezand ceea ce ameninta sa fie un lung monolog.

Mos Norsgrey se opri in fata hambarului si arata spre ramurile de jos ale unui copac:

- Una-i acolo-acuma, s-a pusara sa se uite la noi, Doamna Conita, asezatara in cuibusoru-i spurcatara draguta cum iti place.

Da' n-o sa s-atinga de noi finca stie ca-s rubedenie cu viezurii pa linie materimoniala.

Privira, neputand vedea decat ramurele cenusii de frasin repezindu-si palarioarele negre in aer.

In hambar, un ren batran zacea in semiintuneric, cu cele patru copite late stranse laolalta. Becky scoase un chirait de surpriza cand animalul isi intoarse spre ea chipul posac.

Cateva gaini cotcodacira si se imprastiara la aparitia oaspetilor.

- Nu faceti mult taraboi, ii preveni Norsgrey. Lita doarme, si nu voi sa se destepte. O sa va dau afar' dac-o deranjati, da' daca faceti liniste, si-mi dati un coltuc de cina, va las sa stati acilea, frumos si comod si la caldurica - si la fereala de toate ermelinele-alea flamande de-afar'.

- De ce sufera sotia ta? intreaba Towin. Eu nu stau aici daca are vreo boala.

- Sa n-o insulti pe nevasta-mea. N-a avut niciodata-n viata ei vreo boala. Doar fa liniste si te poarta frumos.

- Ma duc sa-ti aduc trusa din barca, spuse Greybeard.

Charley si vulpea il insotira la rau. In timp ce luau lucrurile, Charley vorbi aratand o oarecare jena, neprivindu-l pe Greybeard, ci peisajul cenusiu si rece:

- Towin si Becky ar fi ramas in locul unde sedea mortul, in bucataria lui. Nu voiau sa-si continue drumul, dar i-am convins noi. Asa a fost, nu, Greybeard?

- Stii bine ca da.

- Exact. Ce vreau eu sa te intreb, dar: cat de departe mergem? Ce planuri ai? Ce ti-ai pus in cap?

Greybeard privi spre rau.

- Esti un om religios, Charley. Nu crezi ca poate Dumnezeu si-a pus ceva in cap pentru noi?

Charley rase scurt:

- Asta ar suna mai bine daca tu insuti ai crede in Dumnezeu.

Dar daca m-as gandi ca si-a pus in cap pentru noi sa ne instalam aici, ce-ai face? Nu pricep ce intentii ai.

- Inca suntem destul de departe de Sparcot ca sa ne oprim. S-ar putea sa organizeze o expeditie si sa ne prinda.

- Stii la fel de bine ca si mine ca asta-i o prostie. Adevarul adevarat e ca nici nu stii de fapt unde vrei sa mergem, sau de ce, nu-i asa?

Greybeard privi chipul masiv al omului pe care il cunostea de atata vreme.

- Cu fiecare zi devin tot mai sigur. Vreau sa ajungem la gurile raului, la mare.

Dand din cap, Charley isi lua echipamentul si porni greoi, indarat spre hambar. Isaac mergea in frunte.

Greybeard dadu sa adauge ceva, apoi se razgandi. Nu credea in explicatii.

Pentru Towin si Becky, aceasta calatorie nu era decat o greutate in plus; pentru el, reprezenta o finalitate in sine.

Greutatile ei erau o placere. Viata era o placere; privea in urma la momentele ei, multe dintre ele la fel de invaluite in ceata precum malul opus al Tamisei; obiectiv vorbind, nu putine contineau numai nefericire, frica, deruta, dar dupa aceea, si chiar in acele clipe, cunoscuse o inviorare mai puternica decat nefericirea, frica sau deruta.

Ii veni in minte un crampei de credinta dintr-o alta epoca: Cogito ergo sum. Pentru el, asta nu fusese adevarat; adevarul lui fusese: Sentio ergo sum. Simt, deci exist.

Se bucura de aceasta viata plina de temeri si mizerii si nu numai, fiindca avea mai mult sens decat non-viata.

Asta nu i-ar fi putut-o explica nimanui; Marthei nu trebuia sa i-o explice; ea stia; in aceasta privinta simtea la fel ca el.

Auzi muzica in departare.

Privi in jur cu un fior de neliniste, amintindu-si de povestile pe care le spuneau Pitt si altii, despre gnomi si pitici, caci era o muzica piticeasca.

Dar isi dadu seama ca ajungea la el de la mare distanta. Era oare - uitase numele instrumentului - un acordeon?

Ingandurat, reveni in hambar si-l intreba pe Norsgrey despre ea. Batranul, rastignit cu spinarea pe coastele renului, privi vioi in sus printre suvitele parului sau portocaliu.

- Asta va fi fiind Targul Swifford. Tocmai am venit de acolo, am facutara un pic de negot. De-acolo mi-am luat gainile.

Ca de obicei, era greu sa-i descifrezi spusele.

- Cat de departe de-aici e Swifford?

- Pe drum ajungi mai iute ca pe rau. O mila cum zboara cioara. Doua mile pe drum. Cinci, pe rau' lu' mata. O sa-t cumpar barca, it' dau un pret bun.

In privinta aceasta nu se intelesera, dar ii dadura batranului cate ceva din mancarea lor. Oile, pe care le omorasera, fura gustoase, facute tocanita si aromate cu niste ierburi scoase de Norsgrey, din mica sa caruta.

Cand mancau carne, o preparau sub forma de tocana, caci tocaturile erau cele mai blande pentru dintii batrani si gingiile moi.

- De ce nu vine si nevasta-ta sa manance cu noi? intreba Towin. Se fereste de straini, sau ce?

- Doarme, cum va spusei, dupa perdeaua albastra. S-o lasati in pace - nu v-a facutara nici un rau.

Perdeaua albastra era intinsa peste un colt al hambarului, intre caruta si un cui de pe perete.

Acum hambarul era incomod de aglomerat, caci la asfintit aduceau inauntru si oile.

Se potriveau cam prost la pat cu gainile si renul batran. Lumina lampilor abia daca ajungea la grinzi.

Acele grinzi incetasera sa mai fie lemn viu cu doua secole si jumatate in urma.

Alte forme de viata isi gaseau acum refugiul in ele: viermi, gandaci, larve, paienjeni, crisalide atarnate de barne cu fire matasoase, purici si pupele lor in cuiburi de randunici, asteptand inapoierea locatarilor in urmatoarea nedezmintita primavara.

Pentru aceste vietati simple, trecusera multe generatii de cand omul isi provocase propria disparitie.

- Ia sa vedem, cat de batran socotirati ca mi-s? intreba Norsgrey, impingandu-si figura baltata in fata Marthei.

- Nu m-am gandit cu adevarat, raspunse ea dulce.

- Te gandeai la vreo saptezeci, nu?

- Chiar nu m-am gandit. Prefer sa nu ma gandesc la varsta; nu-i unul din subiectele mele tocmai favorite.

- Pai, atuncea gandeste-te la a mea, dara. Un piculet saritara de saptezeci, n-ai zice?

- Posibil.

- Norsgrey slobozi un guitat de triumf, apoi privi cu teama spre perdeaua albastra.

- Pai, da-mi voie sa-ti zic c-ai gresitara, Doamna Conita - ah, o Doamne, da, foarte gresitara. Sa-ti zic ce batran mi-s? Sa-ti zic? N-o sa ma crezi.

- Ei, haide, cat de batran esti? intreba Towin, tot mai curios.

Optzeci si cinci as zice ca ai. Fac prinsoare ca esti mai batran ca mine, iar eu m-am nascut in 1945, anul cand au aruncat bomba aia atomica, prima. Pe prinsoare ca esti nascut inainte de 1945, colega.

- Nu mai au ani cu numere agatate de ei, spuse Norsgrey cu imens dispret, si reveni spre Martha. N-o s-o crezi p-asta, Doamna Conita, da' mi-s aproape pe doua sute de ani, foarte aproape, chiar ca.

De fapt ai putea spune ca-mi serbez doua sute saptamana viitoare.

Martha ridica o spranceana ironica:

- Arati bine pentru varsta dumitale.

- N-ai tu-n veci doua sute, nu mai mult cum am eu, replica dispretuitor Towin.

- Atata am. Doua sute, ba mai mult, inc-o sa ma mai fatai prin lumea asta batrana la vremea cand voi toti, bulangiii de voi, oti fi oale si ulcele.

Towin se apleca inainte si dadu un sut furios in cizma batranului. Norsgrey lua un bat si-l pocni aprig pe Towin peste turloi. Scheunand, Towin se ridica greoi in genunchi si dadu sa croiasca teasta rosie ca focul, a mosneagului, cu toiagul.

Charley opri lovitura la jumatatea drumului.

- Lasati-o balta, ii dojeni el sever. Towin, lasa-l pe bietul mos cu iluziile lui.

- Astea nu-i iluzii, protesta iritat Norsgrey. Puteti s-o-ntrebati pe nevasta-mea cand se scoala.

In tot timpul acestei conversatii si al mesei, Pitt nu scosese aproape nici o vorba, sezand retras in sine, asa cum facea, atat de des, in zilele de la Sparcot.

Acum spuse destul de ponderat:

- Faceam mai bine dac-ascultati de ce-am zis io si-am fi ramas pe rau, decat sa poposim pentru noapte in casa asta de nebuni. Avem toata lumea din care sa alegem si-ati trebuit s-alegeti tocmai locu' asta!

- Po' sa iesi afar' daca nu-ti place compania, arunca Norsgrey. Cu tine necazu-i ca esti pe cat de marlan, p-atata de prost. Slava Domnului, o sa dai ortu' popii!

Nimeni din gasca voastra nu stiti nimica de-ale lumii - v-ati impotmolitara-n locu-asta, cum-i-o zicea, de care-mi ziceati. In lume se petrec ciudatenii noi de care nici n-ati auzit.

- Ca de pilda? intreba Cherley.

- Vedeti salba asta rosie cu verde pe care-o am la gat? O am de la Mockweagles. Io mi-s unu' din putinii care chiar au fost la Mockweagles.

Am platit pentru ea doua junici de ren, si-a fost ieftina ca la juma' de pret. Doar ca tre' sa mai treci pe-acolo odata la fiecare suta de ani sa ti-o-nnoiesti, la o adica, sau intr-o dimineata cand dezlipesti pleoapele la un zor de ziua noua - pffft! te faramitezi pref si pulbere, din cap pana-n picioare, numa' ochii nu.

- Cu astia ce se-ntampla? intreba Becky, catand spre el prin sticla groasa a lampii.

Norsgrey rase:

- Ochii nu mor niciodata. N-ai stiut asta, Coana Taffy? Niciodata nu mor. Ii vazui pandind din desisuri noaptea.

Clipesc la tine sa-ti aduca aminte ca asta ti s-o-ntampla, daca uiti sa mai treci prin Mockweagles.

- Unde-i locul asta, Mockweagles? intreba Greybeard.

- P-asta n-ar trebui sa ti-o zic. Ia, se uita careva ochi, hai? Pai, ii locu-asta Mockweagles, numa' ca-i secret, vezi mata, si zace drept in mijlocu' la un desis.

I-un castel - ma rog, mai mult ca un fel de zgarie-nori decat castel, de fapt. Doar ca nu sta nimeni la ale dooj-de nivele de jos; alea-s goale.

Vreau sa zic, tre' sa te urci pan-la ultimul etaj ca sa-i gasesti pe-aia.

- Aia, cine sunt?

- A, oameni, doar oameni obisnuiti, numa' ca unu' din ei are un fel de-al doilea cap cu gura pecetluita care-i iese din gat.

Traiesc vesnic fiindca-s nemuritori, vezi mata. Si io-s ca ei, fiindca n-o sa mor niciodata, doar ca tre' sa te-ntorci acolo o data la fiecare suta de ani. Acum tocmai am fost iar acolo, in drum spre sud.

- Adica, acum ai fost acolo a doua oara?

- A treia. M-am dus acolo intai de toate pentru tratament, si tre' sa te duci sa-ti innoiesti margelele.

Isi trecu degetele prin perdeaua portocalie a barbii si-i privi lung. Taceau cu totii.

Towin murmura:

- N-ai cum sa fii asa de batran. N-a trecut atata timp de cand s-a-mputit treaba si nu se mai nasc copii. Nu asa?

- Nu stii tu cat timp e. Nu cumva ai mintile cam zapacite?

Sa nu-ti fie cu suparare, eu nu zic nimic. Tot ce zic e ca tocmai am venitara de-acolo. E prea multi bagabonti care hoinareste peste tot asa ca voi astia, umbland prin tara.

O sa fie mai bine data viitoare cand ma duc acolo, peste inca o suta de ani. Atuncea n-o sa mai fie nici un fel de bagabonti.

Toti o sa fie supt pamant, sa-ngrase viermii. O s-am toata lumea numai pentru mine, doar eu si Lita si vietatile alea mici care se foiesc si fojgaie prin boscheti. Ce-as mai vrea sa-nceteze cu foiala si fojgaitul asta afurisit toata vremea.

O sa fie iadul pe pamant cu alea toate, de-acu-n vreo mie de ani.

Deodata isi puse labele peste ochi; lacrimi mari, senile, incepura sa-i siroiasca printre degete, in timp ce umerii i se zguduiau.

- Singuratica viata, prieteni, spuse el.

Greybeard ii puse o mana pe umar si se oferi sa-l duca la culcare. Norsgrey sari in sus si tipa ca poate sa se-ngrijeasca de el si singur. Inca smiorcaindu-se, se intoarse prin penumbra, imprastiind gainile, si se tari dupa perdeaua albastra.

Ceilalti ramasera asezati, uitandu-se unul la altul.

- Batran prost si neghiob, spuse stanjenita Becky.

- Pare sa stie o multime de lucruri, replica Towin.

Dimineata, n-ar strica sa-l intrebam despre copilasul tau.

Femeia se rasuci furioasa spre el:

- Towin, bai tolomac bun de nimic ce esti, bai, sa dai in vileag secretele noastre. Nu ti-am spus iar si iar ca nu trebuie s-o pomenesti pana nu vad oamenii in ce stare sunt?

Limba batrana si proasta si gagaitoare! Parca-ai fi o baba...

- Becky, e adevarat? intreba Greybeard. Esti insarcinata?

- Ihi, bortoasa ca o iepuroaica, recunoscu Towin, lasand capul in jos. Gemeni, as zice, dupa cum se simte.

Martha o privi pe mica si trupesa femeie; sarcinile fantoma erau frecvente la Sparcot, si nu se indoia ca si asta era la fel.

Dar oamenii credeau ceea ce voiau sa creada; Charley isi plesni palmele unde de alta si spuse cu sinceritate:

- Daca-i adevarat una ca asta, Domnul fie laudat! E un miracol, un semn ceresc!

- Scuteste-ne cu balivernele-astea invechite! se rasti furios Towin. Eu am facut-o, si nimeni altul.

- Atotputernicul actioneaza prin cei mai de jos dintre noi, Towin Thomas, spuse Charley. Daca Becky e gravida, atunci acesta e un semn pentru noi ca, la urma urmelor, El se va pogori intr-al unsprezecelea ceas si va umple din nou pamantul cu poporul Lui.

Hai sa ne rugam cu totii impreuna - Martha, Algy, Becky...

- Nu vreau nimic de soiul asta, il intrerupse Towin. Nimeni nu se roaga pentru progenitura mea. Nu-i datoram Dumnezeului tau nici o ceapa degerata, Charley baiatule.

Daca-i atat de binecuvantat de puternic, atunci El-ii ala care-a facut toata paguba asta de la bun inceput. Socot ca mos Norsgrey avea dreptate - nu stiu acum cat timp s-a-ntamplat. Sa nu-mi spui c-am stat la Sparcot doar unspe ani!

Mie mi s-au parut cateva secole. Poate ca toti avem o mie de ani si...

- Becky, ma lasi sa-ti pun mana pe pantece? ceru Martha.

- Hai sa te cautam toti putin, Beck, spuse Pitt, ranjind, cu interesul trezit pentru moment.

- Tu sa-ti tii mainile-acasa, il repezi Becky. Ii ingadui insa Marthei s-o pipaie pe sub hainele ei voluminoase, privind in gol pe cand cealalta femeie ii framanta cu blandete carnea abdomenului.

- Ai burta umflata, neindoielnic, constata Martha.

- Aha! V-am zis eu! exclama Towin. Patru ani, are - vreau sa spun, patru luni. De-asta n-am vrut sa plecam din casa aia unde erau oile.

Ne-ar fi fost camin mic si frumos, doar ca Dick Desteptu' , aci de fata, ne-a-mpins in jos pe raul lui iubit!

Isi dezveli chipul tepos, de lup, intr-un ranjet spre Greybeard.

- Maine vom merge la Targul Swifford si-o sa vedem ce putem rezolva pentru voi amandoi, spuse Greybeard.

Ar trebui sa se afle pe-acolo un doctor care s-o examineze pe Becky si sa-i de-a unele sfaturi. Intre timp, sa urmam exemplul baiatului cu par balai si sa tragem un pui de somn.

- Ai grija ca renul ala sa nu-l manance pe Isaac in timpul noptii, ii spuse Becky lui Charley. Ti-as putea spune una, doua despre ale animale, zau ca da. Sunt dobitoace viclene, renii.

- N-ar manca el o vulpe, spuse Charley.

- Noi am avut unu' de ne manca pisica, nu-i asa, Tow? Tow avea obicei sa faca negot cu reni, cand au venit prima oara in tara asta - Greybeard va fi stiind, fara-ndoiala.

- Ia sa vedem, razboiul s-a sfarsit in 2005, cand a fost rasturnat guvernul, raspunse Greybeard. Coalitia s-a instaurat in anul urmator, si cred ca ei au fost cei care-au importat pentru prima oara reni in Marea Britanie.

Amintirea reveni ca o fotografie de ziar, cetoasa. Suedezii descoperisera ca, singur la randul rumegatoarelor mari, renul inca se mai putea inmulti normal si fata vitei vii.

Se declara ca aceste animale dobandisera un anume grad de imunitate contra radiatiilor, intrucat lichenii cu care se hraneau contineau precipitat radioactiv de grad inalt.

In anii 1960, inaintea nasterii lui Greybeard, contaminarea oaselor lor atinsese ordinul de 100 sau 200 unitati strontiu - intre sase si douasprezece ori deasupra limitei de siguranta pentru oameni.

De vreme ce renii erau animale de transport eficiente precum si surse bune de carne si lapte, s-a inregistrat o mare cerere, in toata Europa.

In Canada, carib-ul a devenit la fel de popular. Turme de neam suedez si lapon au fost importate in Marea Britanie cu diverse ocazii.

- Trebuie sa fi fost prin '06, confirma Towin. Finc-atuncea a murit frate-meu, Evan. Uite-asa s-a dus, exact in timp ce-si sugea berica.

- In legatura cu renul ala, spuse Becky. Am scos ceva banuti dupa el. A trebuit sa ne scoatem autorizatie pentru animal - Daffid, ii spuneam. Il inchiriam pentru munca pe zi-lumina.

Aveam un grajd in spatele pravalioarei noastre. Acolo-l tineam pe Daffid. Foarte frumusel era, inauntru, cu fan si toate cele.

Si-l mai aveam si pe batranul nostru motan, Billy. Billy era batran de-a binelea si foarte inteligent.

Nu gaseai in toata lumea o pisica mai grozava, da' sigur ca n-aveam voie s-o tinem. Dupa razboi au devenit foarte stricti, daca mai tineti minte, si Billy ar fi trebuit sa plece de tot. De parca l-am fi dat noi pe Billy!

Cateodata, Coalitia aia trimitea politia in rond si intrau pe nepusa masa - nu bateau la usa, nu nimica, ma-ntelegi. Pe urma, cautau prin casa.

Prin ce vremi fara nici un Dumnezeu am mai trecut, prieteni! Oricum, in noaptea aia, Tow, aci de fata, intra fuga-n casa - fusese pan-la crasma, omu' - si zice ca politia vine de rond sa faca o perchezitie.

- Chiar asa! interveni Towin, dand semne ale unei vechi tulburari.

- Asa a zis, repeta Becky. Si trebuiam sa-l ascundem pe sarmanu' Billy al batran, ca de nu intram cu totii in cofa.

Asa ca eu fugii cu mata-n grajd, unde mos Daffid zacea jos intocmai ca dobitocul asta urat d-aciia, si-l varai pe Billy sub paie, la adapost.

Pe urma viu-napoi in salonas. Da' n-apare nici un politist. Tow adoarme repede, incepe sa-mi cada si mie capu', si pe la miezul noptii ma prind ca nebunul asta batran avusese vedenii.

- Au trecut si n-au intrat! striga Towin.

- Asa ca dusu-m-am in grajd, si-acolo dau de Daffid sculat si molfaind ceva, si nici urma de Billy. L-aduc pe Towin si punem amandoi de-o socoteala, da' Billy, ioc. Dupa care-i vedem coada atarnand din gura lui mos Daffid, plina de sange.

- Alta data, mi-a mancat o manusa, spuse Towin.

Ultimul lucru pe care-l vazu Greybeard, in timp ce se culca sa doarma langa singurul felinar ramas aprins, fu infatisarea posomorata a renului lui Norsgrey. Aceste animale fusesera vanate de omul paleolitic; acum nu le mai ramasese decat putin de asteptat si toti vanatorii aveau sa dispara.


In visul lui Greybeard, aparea o situatie neverosimila. Se gasea intr-un restaurant cu furnituri cromate, cinand cu mai multi oameni pe care nu-i cunostea.

Ei, manierele lor, imbracamintea, erau foarte elaborate, artificiale chiar; mancau feluri ornamentate ce implicau felurite ustensile.

Toti cei prezenti erau extrem de batrani - centenari pana la ultimul - si totusi sprinteni, copilarosi chiar.

Una dintre femei spunea ca rezolvase toata problema; ca, la fel cum adultii cresc copii, si copiii vor descreste pana la urma din adulti, daca asteptau destul.

Si atunci toti izbucnira in ras la gandul ca nu se gasise mai inainte aceasta solutie. Greybeard incepu sa le explice ca parca ar fi fost cu totii niste actori jucandu-si rolurile in fata unei cortine de plumb care-i despartea de fiecare secunda ce trecea.

Ascunzandu-le totusi, din compasiune, crudul adevar ca-i despartea si de secundele si de tot timpul din fata lor.

De jur-imprejur se gaseau copii mici (desi aratand maturizati in mod straniu), care dansau si aruncau unul in altul cu o substanta lipicioasa.

Incerca sa apuce o suvita din materia aceea, cand se trezi. In lumina batraneasca a zorilor, Norsgrey isi harnasa renul.

Animalul tine capul coborat, pufnind in frigul statut. Chirciti sub acoperitorile lor, ceilalti membri ai grupului lui Greybeard semanau tot atat de mult cu niste forme omenesti ca si mormintele recente.

Infasurandu-se intr-o patura, Greybeard se ridica in picioare, se intinse si merse spre batran.

Curentul in care zacuse ii intepenise membrele, facandu-l sa schioapete.

- O iei la drum cu noaptea-n cap, Norsgrey.

- Totdeauna mi-s matinal. Lita vrea sa iasa.

- Se simte mai bine-n dimineata asta?

- Nu-ti fa griji pentru ea. E varata la loc sigur sub coviltirul carutei. Nu sta de vorba cu strainii dimineata.

- N-o s-o vedem?

- Nu.

Peste caruta era intinsa o prelata cafenie peticita, legata cu sireturi de piele in fata si-n spate, astfel ca nimeni sa nu poata vedea inauntru.

Cocosul canta de sub coviltir. Norsgrey isi adunase deja orataniile. Greybeard se intreba daca n-o fi lipsind si din lucrurile lor ceva, de vreme ce amicul lucra atat de tacut.

- Am sa deschid usa, spuse. Tatanile obosite scartaira, cand impinse usa in afara. Ramase acolo scarpinandu-si barba, in timp ce contempla scena calma, plina de chiciura, dinainte-i.

Tovarasii sai se foira cand in hambar patrunse aerul rece. Isaac se ridica in sezut si-si linse botul ascutit.

Towin miji ochii spre ceasul sau defunct. Renul porni inainte, tragand caruta la loc deschis.

- Sunt infrigurat si amortit; am sa te insotesc un minut, doua, pana te-ndepartezi, spuse Greybeard, infasurandu-se mai strans cu patura.

- Cum poftesti, m-oi bucura de tovarasia ta atata vreme cat n-o sa vorbesti prea mult. Imi place s-o iau devreme, cand fojgaiala nu-i asa de rea.

Pe la amiaza, atata zgomot face de zici c-au luatara foc tufele.

- Inca mai gasesti drumuri pe care sa poti calatori?

- A, droaie de drumuri deschise inca, intre punctele necesare. Iar se calatoreste mult in ultima vreme; oamenii nu  mai au liniste.

De ce n-or putea sa sada unde sunt si sa-si dea duhu-n pace, nu stiu.

- Locul acela despre care ne spuneai aseara...

- N-am zis nimic-nimicuta aseara; eram beat.

- Mockweagles, ii ziceai. Ce fel de tratament ti-a dat cand ai fost acolo?

Ochii mici ai lui Norsgrey aproape disparura intre cutele pieii sale rosii cu mov. Arata cu degetul spre tufisurile prin care-si croiau drum:

- S't-acolo-n'untru de te-asteapta, barbosu' meu prieten.

Doar i-auzi cum se foiesc si fojgaresc, nu? Se scoala mai devreme ca noi si se duc la culcare mai tarziu ca noi, si-or sa puie mana pe tine pan-la urma.

- Si pe tine nu?

- Eu ma duc s-mi iau injectia aia si margelele astea la fiecare-o suta de ani...

- Deci asta-ti dau... faci o injectie si mai iei si chestiile alea care le porti la gat. Stii ce-s margelele astea, nu? Sunt pilule cu vitamine.

- Eu nu zic nimic. Nu stiu ce tot vorbesti. Orice caz, voi muritorii ati face bine sa va tineti gura. Uite drumu' , si m-am dus.

Ajunsera la un fel de raspantie, unde cararea lor intersecta un drum ce inca se mai falea cu urme de asfalt pe suprafata sa brazdata.

Norsgrey isi imboldi renul cu un bat, indemnandu-l intr-un pas mai putin taraganat.

Privi peste umar la Greybeard, rasuflarea sa cetoasa incalcindu-se cu smocurile de par viu colorat de pe obraji:

- Sa-ti spun ceva -  daca ajungi la Swifford Fair, intreaba de Bunny Jingadangelow.

- Asta cine-i?

- Auzi ce-ti zic eu, e omu' de care tre' sa-ntrebi la Swifford Fair. Sa tii minte numele - Bunny Jingadangelow.

Invelit in patura sa, Greybeard ramase privind la caruta ce disparea. I se paru ca prelata din spate se misca, si ca zareste - nu, poate nu era o mana, ci doar imaginatia lui.

Statu acolo pana cand cotiturile drumului il ascunsera vederii pe Norsgrey si caleasca.

In timp ce se rasucea sa plece, vazu in tufisurile din apropiere, un cadavru cu gatul rupt, tintuit de un stalp.

Avea expresia tantosa, ranjita, pe care o izbutesc doar cei morti cu succes, de mult. Craniul ii era peticit cu piele ca niste frunze vestede.

Cat era de subtire jacheta cadavrului, carnea i se subtiase si mai mult, ofilindu-se si despartindu-se ca umezeala ce se usuca pe un grind nisipos, lasand dedesubt barele de sare ale coastelor.

- Lasat mort la rascruce de drumuri ca avertisment pentru raufacatori... ca in Evul Mediu... Imbatranitul Ev Mediu... murmura pentru sine Greybeard.

Gavanele oarbe se holbau la el. Fu coplesit nu atat de dezgust, cat de-un junghi de dor pentru camioneta sa DOUCH(E) de care se despartise cu ani in urma.

Cum mai subestimasera oamenii valoarea dispozitivelor mecanice! Simti imboldul de a inregistra; cineva ar fi trebuit sa lase in urma un sumar al declinului Pamantului, fie si numai pentru vizitele arheologilor din alte lumi posibile.

Alerga intr-un trap greoi pe carare, inapoi spre hambar, spunandu-si din mers: "Bunny Jingadangelow, Bunny Jingadangelow..."


In acea zi, caderea noptii se produse in sunetul muzicii.

Puteau vedea luminile din Swifford peste lunca inundata. Vaslira peste o parte a Tamisei, ce rupsese malurile si se revarsase peste terenul invecinat, transformand vegetatia in plante acvatice.

Curand langa ei aparura alte barci, si oameni strigandu-i; aveau accente greu de inteles, la fel cum fusese la inceput si al lui Norsgrey.

- De ce nu mai vorbesc englezeste ca alta data? intreba suparat Charley. Asta complica totul atat de mult!

- Poa' ca nu numa' timpu-a luat-o razna, isi dadu cu parerea Towin. Poa' ca si distantele s-or fi incurcat. Poa' c-aici om fi-n Franta sau China, nu-asa Cherley? Io as fi-n stare sa cred orisice, zau ca da.

- Prost mai esti, facu Becky.

Ajunsera intr-un loc unde fusese construit un dig sau un baraj mai mult. Dincolo de acesta se aflau locuinte de mai multe feluri, colibe si dughene, majoritatea cu destinatie temporara.

Mai era acolo si un pod de piatra cladit in stil impunator, cu balustrada aratoasa din care o parte se daramase.

Pe sub arcadele sale vazura saltand felinare si doi oameni mergand printr-o mica turma de reni, ingrijindu-i si ocupandu-se sa aiba apa pentru noapte.

- Va trebui sa pazim barcile si oile, spuse Martha, in timp ce acostau langa pod. Nu stim cata incredere se poate avea in oamenii astia.

Jeff Pitt, ramai cu mine in timp ce ceilalti se duc s-arunce o privire.

- Eu zic ca n-ar strica, fu Pitt de acord. Aicea, cel putin nu ne paste nici un necaz. Poate ca tu si cu mine am putea crapa un cotletel rece de miel intre noi cat timp lipsesc ceilalti.

Greybeard atinse mana sotiei sale:

- Cat umblu pe-acolo, o sa vad la ce pret se vand oile.

Isi surasera, iar el pasi pe mal, in animatia targului, cu Charley, Towin si Becky pe urme.

Pamantul chiftea sub talpile lor; pe deasupra lor se rostogolea fum de la micile focuri care ardeau pretutindeni.

Plutea in aer o aroma imbatatoare de mancare gatita. Langa majoritatea focurilor stateau mici palcuri de oameni si cate un individ cu vorba lina, un negustor ce oferea ceva de vanzare, fie un sortiment de nuci sau fructe - un baiat cu obrajii ca lespezile, avea un fruct al carui nume Greybeard si-l aminti doar cu dificultate, ca dint-o alta lume: piersici - sau ceasuri, ibrice ori elixire ale tineretii.

Clientii plateau cu monede. In Sparcot, banii aproape disparusera; comunitatea fusese destul de mica pentru ca simplul schimb de munca si bunuri sa functioneze eficient.

- Oooh, parca ne-am fi intors iar in civilizatie, ofta Towin, frecandu-si nevasta pe buci. Cum va place chestia asta, hai, duduita? Mai bine decat croaziera pe rau, nu-asa?

Uite, au chiar si o carciuma! Hai sa bem cu totii ceva sa ne-ncalzim maruntaiele, n-ati zice?

Scoase o baioneta, le-o arata la doi negustori, ii puse sa liciteze unul contra celuilalt si dadu lama in schimbul unui pumn de monede de argint.

Ranjindu-le propriilor sai ortaci de afaceri, Towin le imparti o parte din bani lui Charley si Greybeard.

- Astia doar vi-i imprumut, nu va fie cu suparare. Maine impingem o oaie si-mi platiti datoria. Dobanda cinci la suta, baieti.

Se inghesuira in cea mai apropiata sandrama cu bauturi, un schelet de coliba avand pe jos podele.

Denumirea ei "Taverna Potsluck" , era scrisa deasupra usii cu litere imbarligate. Gemea de batrani si batrane, in vereme ce, dupa bar, o pereche de barbati masivi si nodurosi ca stejarii bolnavi prezidau peste sticle.

In timp ce sorbea mied, Greybeard asculta conversatiile din jurul sau, lasandu-si, pe nesimtite, starea de spirit sa se invioreze.

Niciodata nu-si inchipuise ca e o senzatie atat de grozava sa auzi banii zornaindu-ti in buzunar.

Il napadeau, falfaind, impresii si imagini. Se simtea ca si cum, plecand din Sparcot, ar fi evadat dintr-un lagar de concentrare.

Aici, lumea umana urma o cale pe care la Sparcot n-o reusisera. Era ranita de moarte, poate peste inca o jumatate de secol avea sa fie rulata sul si data la o parte; dar pana atunci, erau afaceri de facut, viata de tranzactat, fiorii si dogoarea personalitatii de scos la lumina.

Pe masura ce miedul isi incepea combustia in sangele lui, Greybeard se bucura sa vada ca acolo exista omenire, batuta peste degete pentru poznele sale de Cine-Stie-Ce-Zei-Or-Mai-Fi-Fiind, si totusi inca nu complet degenerata.

Un cuplu varstnic sedea aproape de el, ambii purtand proteze dentare potrivite prost, parca batute la locul lor cu ciocanul celui mai apropiat fierar; Greybeard bea pe fundalul zgomotos al sporovaielii lor.

Isi sarbatoreau nunta. Fosta sotie a mirelui murise de bronsita, cu o luna in urma. Zbenguielile lui jucause cu noua tovarasa de viata, numai degete pe sub masa, numai dinti strambi pe deasupra, aveau un iz de Dansul Mortii, iar optimismul lumesc decazut al tuturor acestora nu mergea rau alaturi de mied.

- Nu esti din oras? il intreba pe Greybeard unul din cei doi barmani nodurosi. Accentul sau, ca al tuturor celorlalti pe care-i intalneau, era greu de inteles la inceput.

- Nu stiu la ce oras va referiti, raspunse Greybeard.

- Pai de la Ensham sau Ainsham, cale de-o mila de drum.

Te cunosc de strain. Avem obicei sa tinem targul acolo pe strazi unde era comod si uscat, da' anu' trecut socotira c-am adus cu noi microbi de gripa si anu' asta nu ne-au mai primit.

De-asta am intins tabara aici pe mlastina, de ne-am umplut de reumatisme.

Acum vin ei pe jos pan-la noi -  nu-i treaba de mai mult de-o mila, da' o multime de-ai lor is atata de batrani si lenesi ca nu mai vin asa departe. De asta afacerile merg atata de prost.

Desi arata ca un stejar scorburos, era un om destul de amabil. Se prezenta ca fiind Pete Potsluck si statu de vorba cu Greybeard in timp ce servea.

Greybeard incepu sa-i povesteasca despre Sparcot; plictisiti de acest subiect, Becky, Towin si Charley, acesta din urma cu Isaac in brate, se indepartara, intrand in vorba cu proaspetii casatoriti.

Potsluck spuse ca, dupa parerea lui, existau multe comunitati la fel ca Sparcot-ul, ingropate in salbaticie.

- O iarna grea, asa cum n-am mai avut de-un an, doi, si unele din ele or sa fie sterse de tot de pe fata pamantului. Pana la urma, asta va fi sfarsitul tuturor, cred.

- Se dau lupte undeva? Ati auzit zvonuri despre vreo invazie din Scotia?

- Se zice ca scotienii o duc foarte bine, cel putin in Highlands, oricum. Mai intai, ca-s asa de putini la numar; aicea jos, populatia a fost atat de numeroasa c-au trebuit cativa ani de molime si foamete ca sa ne scuture pana la un soi de minim care sa functioneze.

Probabil ca scotienii au scapat de toate belelele astea - da' de ce ne-ar deranja ei pe noi? Am ajuns toti mult prea lungi-la-dinti ca sa ne mai luptam.

- In targul asta sunt cativa fanfaroni mai salbatici la infatisare.

Potsluck rase:

- Nu zic nu. Delicventi senili, le zic eu. Curioasa treaba, acuma ca nu se mai afla tineri sa tina pasul, batranii se-apuca de smecheriile lor - atata cat mai pot si ei.

- Atunci ce s-a intamplat cu oamenii ca Croucher?

- Croucher? A, capsomanul ala din Cowley de care vorbeai!

Clasa dictatorilor is toti morti si-ngropati si zau ca-i o treaba buna. Nu, s-a facut prea tarziu pentru soiul asta de treaba cu mana-de-fier.

Vreau sa zic, mai gasesti legi in orase doar, da-n afara lor, numai e nici o lege.

- Nu m-am referit atat la lege cat la forta.

- Ei, nu poti avea lege fara forta, pai nu? E un nivel unde forta e rea, da' cand ajungi la niveluri de soiul la care ne-am coborat noi, forta devine putere, si atuncea-i o binecuvantare absoluta.

- Probabil ca ai dreptate.

- Ma gandeam ca vei fi stiind asta. Arati de genu' care poarta cu el un strop de lege, cu pumnii astia mari si barba asta lunga si stufoasa.

Greybeard ranji:

- Nu stiu. E greu sa judeci caracterul cuiva in vremuri fara precedent, ca ale noastre.

- Nu te-ai hotarat in privinta matale? Poate ca asta te face sa mai arati asa de tanar.

Schimband subiectul, Greybeard isi schimba si bautura, luand un pahar mare cu vin de pastarnac alcoolizat si cinstindu-l si pe Potsluck cu unul.

In spatele lui, perechea mirilor devenise melodioasa, fredonand cantecele efemere din urma cu un veac care, in chip ciudat, dovedisera o anume putere de a dainui - ba inca, de a dainui in gatlej, isi spuse Greybeard, in timp ce se lansau in:

"De-ai fi tu singura din lume
De-as fi eu singurul flacau... "

- S-ar putea ajunge acolo totusi, ii spuse el, zambind, lui Potsluck. Ai mai vazut ceva copii prin preajma? Mai bine zis, s-au nascut vreunii prin partile-astea?

- Au aici un spectacol cu aratari. Ar trebui sa te duci s-arunci o privire, il sfatui Potsluck. O sila neasteptata ii eclipsa buna dispozitie, si se intoarse brusc sa aranjeze sticlele din spatele lui.

Nu peste mult timp, simtind ca fusese nepoliticos, reveni si incepu sa vorbeasca despre altceva:

- Eram coafor, pe vremuri, inainte de Accident si pana cand nenorocitul ala de Guvern de Coalitie mi-a inchis pravalia.

Acum mi se pare c-au trecut ani de zile - adica, chiar au trecut - ani lungi, vreau sa spun. Tata m-a invatat meserie - inainte de mine, a lui fusese pravalia; iar eu obisnuiam sa spun mereu, cand am auzit prima oara despre spaima aia de radiatii, ca atata vreme cat mai exista oameni pe lume, tot o sa mai vrea sa-si tunda parul - cat timp n-o sa le cada, natural.

Mai fac si acum ceva tunsori pentru altii care calatoresc. Se mai grabesc unii carora inca le pasa de cum arata, imi pare bine s-o spun.

Greybeard nu scotea o vorba. Recunostea un om prins in ghearele amintirii; Potsluck isi pierduse o parte din felul semirustic de a vorbi; cu expresia gentila ca "unii carora inca le mai pasa de cum arata", isi dezvaluia felul cum glisase in urma cu o jumatate de secol, catre acea lume disparuta a articolelor de toaleta, creme de par, lotiuni before si after-shave, si deghizamentul parfumurilor si al machiajelor.

- Mi-aduc aminte-odata, cand eram foarte tanar, cum a trebuit sa ma duc la o casa particulara - o vad si-acum inaintea ochilor, desi indraznesc sa spun ca s-a spulberat de mult.

Scara era foarte intunecoasa, si a trebuit sa apuc bratul tinerei doamne. Da, asa e, si m-am dus acolo dupa ce se inchisese pravalia, mi-aduc aminte. Batranul meu tata ma trimisese; nu se poate sa fi avut mai mult de saptespe ani, cel mult.

Si era acolo domnul acela mort, la etaj, in dormitor, intins in sicriu. Parea foarte calm si infloritor, un client bun, cat a fost viu.

Sotia sa insista sa fie tuns inainte de inmormantare. Fusese intotdeauna un gentleman foarte ingrijit, mi-am spus ea.

Dupa aceea am stat de vorba impreuna la parter - era o doamna subtirica si cu cercei. Mi-a dat cinci silingi. Nu, nu-mi mai aduc aminte - poate sa fi fost zece silingi.

Oricum, domnule, era o suma generoasa pe vremea aia - inainte de toata afacerea asta groaznica.

Asa ca am tuns parul domnului mort. Stii cum continua sa creasca parul si unghiile omului dupa moarte, iar al lui devenise destul de latos. De fapt n-avea nevoie decat de-o ajustare, dar l-am tuns cat am putut de reverentios.

Pe vremea aceea eram un bisericos, ca-ti vine sa crezi sau nu. Iar duduita aceea tanara care m-a condus la etaj, a trebuit sa-i tina capul sus, de la ceafa astfel ca sa pot ajunge cu foarfecele.

A spus ca vrea sa-i dau o sarutare. Am fost putin socat la vremea aceea, daca stai sa te gandesti ca domnul fusese tatal ei... Nu stiu de ce-mi vine sa-ti spun toate astea.

Memoria e o chestie de-o rara ciudatenie. Cred ca daca aveam putina minte atunci demult, as fi regulat-o pe loc pe curvistina aia mica si toanta, da' pe-atunci nu prea eram deprins cu-ale vietii - ce sa mai vorbim de-ale mortii!

Te mai cinstesc cu una?

- Multumesc, poate-am sa trec mai tarziu, refuza Greybeard, acum vreau s-arunc o privire in targ. Stii pe cineva numit Bunny Jingadangelow?

- Jingadangelow? Da, il stiu. Ce vrei cu el? Treci podul si o iei pe drum in sus spre Ensham, si-o sa ajungi la baraca lui; are deasupra cuvintele "Viata Eterna". N-ai cum s-o confunzi. Okay?

Intorcand capul spre grupul celor ce cantau, Greybeard prinse privirea lui Charley. Acesta se ridica si iesira impreuna, lasandu-i pe Towin si Becky sa cante "Orice Fier Vechi" cu nuntasii.

- Baiatul care tocmai s-a-nsurat din nou e pastor de reni, spuse Charley. Se pare ca si-acum sunt singurele mamifere mari neafectate de radiatie.

Mai tii minte cum spuneau oamenii, cand au fost prima oara importati, ca n-or sa se adapteze niciodata aici fiindca e o clima prea umeda pentru blana lor?

- E prea umeda si pentru blana mea, Charley... Mai putin rece ca-nainte si, dupa cum arata norii, se-anunta ploaie.

Ce fel de adapost o sa ne gasim pentru noapte?

- Una din femeile de la bar a spus ca am putea gasi gazduire incoace, in oras. O sa cautam. E inca devreme.

Mersera pe drum, facandu-si loc prin imbulzeala de la feluritele salase.

Isaac scheuna si fornai cand trecura pe langa o cusca cu vulpi si, alaturi, un cotet plin cu nevastuici. Mai erau si gaini de vanzare, iar o femeie infasurata in blanuri, incerca sa le vanda praf din corn de ren pisat ca farmec impotriva impotentei si a bolilor.

Doi vraci rivali vindeau purgative si clistire, vraji contra reumatismului si leacuri pentru crampele batranetii; putinii oameni ce stateau sa-i asculte pareau sceptici.

Negustoria lancezea la acea ora din seara; oamenii umblau acum mai degraba dupa distractii decat afaceri, iar un jongleur atragea o gloata apreciabila.

La fel si un ghicitor - desi aceasta trebuia sa fie acum om arta limitata, cugeta Greybeard, cu toti valetii de caro deveniti cenusii spre alb si nici o sansa de picioruse tropaind.

Un mosneag cocarjat se masturba intr-un sant, blestemandu-si betivaneste samanta, inainte ca Greybeard si Cherley sa ajunga la baraca urmatoare.

Era doar cu putin mai mult decat o platforma de lemn. Deasupra ei flutura un drapel cu cuvintele "Viata Eterna" scrise pe el.

- Asta trebuie sa fie barlogul lui Jingadangelow, spuse Greybeard.

Erau acolo mai multi oameni; unii il ascultau pe cel ce le vorbea de pe estrada, in timp ce altii se inghesuiau in jurul unei fapturi cazute ce statea rezemata de marginea platformei, cu doua hoaste batrane plangand croncanit deasupra-i.

Era greu de vazut ce se intampla in lumina palpaitoare a tortelor neprotejate, dar cuvintele omului de pe platforma clarificau intrucatva lucrurile.

Vorbitorul era inalt, cu o figura ca de corb, par ravasit si un chip absolut alb, exceptand petele cenusii ca gresia de sub ochi.

Vorbea cu vocea unui om cultivat si cu o vigoare pe care faptura sa abia parea capabila s-o sustina, batand tactul frazelor cu o pereche de maini fine si nestapanite.

- Aici, inaintea voastra, vedeti dovada a ceea ce va spun, prieteni. In vazul si auzul nostru al tuturor, un frate tocmai s-a despartit de viata sa. Sufletul i-a erupt din zdrentuita imbracaminte si ne-a parasit.

Uitati-va la noi, fratanii mei dragi si iubiti, cu totii invesmantati in haina noastra zdrentuita, in aceasta rece si mizerabila noapte undeva in marele univers.

Puteti spune vreunul din voi, din adancul inimii, ca n-ar fi mai bine sa ne urmam prietenul?

- La dracu' cu asta, ca-i de tot hazu'! striga un barbat, cu mana inclestata pe o sticla, atragand spre el degetul acuzator al vorbitorului:

- Pentru tine s-ar putea sa nu fie mai bine, sunt de acord, prietene - caci te-ai duce asa cum a facut-o fratele nostru de-aici, sa te infatisezi imbuibat cu bautura inaintea Domnului.

Domnul a indurat destul prostiile noastre murdare, fratilor; acesta-i adevarul gol-golut.

A avut parte de mai mult decat poate El suporta. A terminat cu noi, dar nu si cu sufletele noastre.

Ne-a dezmostenit si e clar ca nu va fi de acord daca persistam pana-n mormant in a perpetua nebuniile, pe care-ar fi trebuit sa le lasam in urma noastra cand eram tineri.

- Da' altfel cum sa ne-ncalzim in noptile-astea de iarna scarboase? intreba petrecaretul, si in jurul sau se inalta un murmur aprobator. Charley il batu pe umar spunand:

- Esti bun sa taci in timp ce vorbeste domnul?

Petrecaretul se intoarse spre Charley. Desi varsta il zbarcise ca pe o pruna, gura rosie si larga ii statea intinsa pe fata ca si cum i-ar fi lipit-o acolo un pumn.

Acum misca buzele late, isi dadu seama ca Charley era mai puternic decat el si se cufunda din nou in tacere.

Netulburat, propovaduitorul isi continua predica:

- Trebuie sa ne inclinam inaintea vointei Sale, prieteni, asta trebuie sa facem. Curand vom ingenunchea cu totii aici si ne vom ruga.

S-ar cuveni ca ne ducem cu totii in prezenta Lui, caci suntem ultima dintre generatiile Sale si se cade sa ne purtam conform cu aceasta.

De ce-avem a ne teme daca suntem prea-cinstiti, v-ati intrebat asta? A mai maturat El odata Pamantul curatandu-l cu un potop datorita pacatelor omului.

De asta data, ne-a rapit din organele reproducatoare puterea daruita de Dumnezeu de a procrea. Daca gasiti in aceasta o pedeapsa mai cumplita decat potopul, atunci pacatele secolului nostru, Secolul Douazeci si Unu, sunt pacate si mai cumplite.

El poate spala gresia de cate ori Ii e voia, luand totul de la capat. Astfel ca nu plangem dupa acest Pamant pe care urmeaza sa-l parasim.

Suntem nascuti spre a disparea la fel cum vitele, pe care odinioara le-am ingrijit, au disparut deja, lasand Pamantul curat si nou pentru lucrarile Lui viitoare.

Dati-mi voie sa va aduc aminte, fratii mei, inainte de-a ne lasa in genunchi pentru rugaciune, cuvintele scripturilor privitoare la aceste vremuri.

Isi impreuna mainile fluturande si ramase cu privirea atintita in bezna pentru a recita:

- Caci ce a cazut asupra fiilor omului a cazut asupra animalelor - chiar asa li s-a intamplat un lucru si numai unul.

Cum murit-a unul, murit-a si celalalt, si doar o suflare mai au. Asa ca un om nu e cu nimic mai presus decat un animal, cu toata mandria sa.

Toti ajung in acelasi loc, toti din tarana sunt, si toti iarasi in tarana se intorc. De unde patrund ca nu este nimic mai bun lucru de care sa se bucure omul din lucrarea Domnului, caci aceasta e menirea lui.

Si cine-l va aduce sa vada ceea ce va fi dupa el?

- Batrana mea duduita o sa vina dupa mine, daca n-ajung acasa, spuse petrecaretul. Noapte buna tie, propovaduitorule.

O lua impleticit pe drum, sustinut de un fartat. Greybeard il scutura pe Charley de brat si spuse:

- Omul asta nu-i Bunny Jingadangelow, oricat predica el despre viata eterna. Hai sa mergem.

- Nu, sa mai ascultam un pic, Greybeard. Iata pe cineva care graieste adevarul. De cati ani n-am auzit un om atat de vrednic sa fie ascultat?

- Atunci stai aici, eu ma duc.

- Stai si-asculta, Algy - o sa-ti prinda bine.

Insa Greybeard porni iar pe drum. Predicatorul se folosea din nou, pentru textele sale, de mortul cazut langa platforma.

Poate ca aceea fusese una din greselile de neiertat ale omenirii - caci pana si un ateu convins trebuia sa admita ca existasera greseli - faptul ca nu se multumise niciodata cu un lucru ca atare; trebuia sa prefaca toate lucrurile in simboluri ale altora.

Un curcubeu nu era un simplu curcubeu; o furtuna era un semn al maniei ceresti; si chiar si din afanatul pamant ieseau la iveala tenebrosi zei telurici.

Ce insemnau toate astea? Ceea ce credea un agnostic si parerea pletosului predicator nu erau numai niste ireconciliabile sisteme de gandire; erau sisteme de gandire in egala masura valide caci, undeva pe traiectul evolutiv, omul, dezvoltandu-si acest obicei de a gandi in simboluri, isi furnizase mai multe alternative decat putea stapani, prea multe sisteme de variante pentru a se putea descurca in ele.

Animalele nu se deplasau printr-un asemenea labirint al imaginatiei - ele se imperecheau si mancau; dar pentru cei sfinti, painea era un simbol al vietii, intocmai ca si falusul pentru pagani.

Animalele insele erau impinse in serviciul simbolic - si nu numai in cadrul bestiariilor medievale, in nici un caz.

O asemenea folosinta reprezenta o distorsiune, desi omul parea incapabil sa reactioneze fara ea. Acesta fusese necazul, inca de la inceput.

Poate ca insemnase chiar inceputul, atunci printre primii oameni, faptul ca omul nu se putuse niciodata defini clar (caci primitivii, fiind totodata si simboluri, trebuiau sa fie sau niste brute greoaie, sau timizi salbatici nobili, sau sa se supuna vreunei alte interpretari).

Poate ca primul foc, prima unealta, prima roata, prima cioplire intr-o grota de argila, posedasera fiecare mai degraba o valenta simbolica decat una practica, fusesera fiecare imboldite sa slujeasca distorsiunea mai curand decat realitatea.

Era un soi de nebunie ce-l alungase pe un om din umilele lui asezari de la marginea padurilor in sate si orase, in arte si razboaie, in cruciade religioase, in martiraj si prostitutie, in dispepsie si post, in iubire si ura, in fundatura prezenta; totul se petrecuse in urmarirea unor simboluri.

La inceput a fost simbolul, si intunericul domnea peste fata Pamantului.

Greybeard abandona aceasta linie de gandire cand ajunse la urmatorul salas de langa drum. Se pomeni privind la un alt stindard pe care scria "Viata Eterna".

Steagul atarna peste fatada unui garaj, proptit beat langa o casa devastata. Usile ii cazusera, dar erau proptite pe dinauntru ca sa acopere jumatatea dinapoi a garajului. In dosul acestui paravan ardea un foc, aruncand pe tavan umberele a doua persoane.

In fata paravanului, strangand un felinar in mainile-i inghetate, o fatuca batrana, cu gingiile stafidite, statea cocotata pe o lada. Ii striga lui Greybeard pe un ton masinal:

- Daca vrei Viata Eterna, aici e locul unde-o poti gasi. Nu-l asculta pe predicator! Pretul cerut de el e prea scump. Aici, nu trebuie sa dai nimic, nu trebuie sa renunti la nimic.

Soiul nostru de viata eterna poate fi cumparata la seringa si platita fara complicatii sufletesti. Pofteste inauntru daca vrei sa traiesti etern!

- Tras in brat sau tras in bezna, nici nu stiu daca sa ma-ncred cu totul in dumneata sau in predicator, cucoana.

- Intra si renaste, traista de ciolane ce esti!

Neplacandu-i acest mod de adresare, fie si rostit pe dinafara, Greybeard replica taios:

- Vreau sa vorbesc cu Bunny Jingadangelow. E aici?

Vrajitoarea batrana tusi si trimise un cocolos de flegma verde fluturand spre podea:

- Doctor Jingadangelow nu-i aici. Nu-i la dispozitia si discretia oricui, sa stii. Ce vrei?

- Nu poti sa-mi spui unde e? Vreau sa vorbesc cu el.

- Am sa-ti fixez o vizita daca vrei o intinerire sau cursul de nemurire, da-ti zic ca nu-i aici.

- Cine e dupa paravan?

Barbata-miu, daca tii musai sa stii, si un client, de te priveste cumva. Da' mata cine esti, la urma urmei? Nu te-am mai vazut p-aci.

Una dintre umbre falfai mai amplu peste plafon si un glas ascutit intreba:

- Care-i necazul acolo-afara?

In momentul urmator, aparu un tanar.

Asupra lui Greybeard, efectul fu ca un dus cu apa rece. De-a lungul anilor, ajunsese sa inteleaga ca acum copilaria nu mai era decat o idee inhumata in craniile batranilor, iar carnea tanara era o antichitate pe lume.

Daca dadeai uitarii zvonurile, el insusi era tot ceea ce ofilita lume mai pastrase de oferit in materie de tinerete.

Dar acela - acel baietan, imbracat doar intr-un soi de tunica, purtand un colier rosu cu verde ca al lui Norsgrey, expunandu-si bratele si picioarele albe si firave, privindu-l pe Greybeard cu ochi mari si inocenti...

- Dumnezeule! exclama Greybeard. Inca se mai nasc...

Tanarul vorbi cu un glas ascutit si impersonal:

- Vedeti inaintea dumneavoastra, domnule, efectele benefice ale bine cunoscutului curs combinat de Intinerire si Nemurire al Doctorului Jingadangelow, respectat si recomandat de la Gloucester la Oxford, de la Banbury la Berks.

Inscrieti-va aici la un curs, domnule, pana nu e prea tarziu. Poti fi ca mine, prietene, dupa doar cateva doze de incercare.

- Nu te cred mai mult decat l-am crezut pe predicator, spuse Greybeard, cu rasuflarea inca destul de taiata. Cati ani ai baiete?

Saisprezece, douazeci, treizeci? Am uitat varstele fragede.

O a doua umbra flutura spre tavan, si o figura groteasca si jigarita, cu o plantatie de negi pe barbie si frunte, iesi sonticaind la vedere.

Era atat de cocarjat incat abia putu privi in sus la Greybeard printre sprancenele incalcite.

- Doriti tratamentul, domnule? Vreti sa deveniti iar frumos si fermecator ca acest minunat tinerel atragator?

- Nu esti o reclama prea reusita pentru proiectul dumitale preparat, nu-i asa? rosti Greybeard, intorcandu-se iar sa-l priveasca pe tanar.

Pasi inainte pentru a-l cerceta mai indeaproape. Odata cu trecerea primelor efecte buimacitoare, vazu ca tanarul era de fapt un specimen sarman si flescait, cu fata pastoasa.

- Doctorul Jingadangelow si-a eliberat minunatul tratament prea tarziu ca sa ma mai ajute pe mine, domnule, spuse aratarea.

Am dat peste el prea tarziu in viata mea, s-ar putea spune, dar pe dumneavoastra v-ar putea ajuta, cum a facut si cu tanarul nostru prieten aci de fata.

Tanarul nostru are de fapt varsta de o suta nouazeci si cinci de ani, domnule, desi nici n-ai crede-o vazandu-l.

Pai, binecuvantat sa fie, e in plina floare a tineretii, cum ati putea fi si dumneavoastra.

- In viata mea nu m-am simtit mai bine, spuse tanarul, cu ciudata sa voce ascutita. Sunt in plina floare a tineretii.

Deodata, Greybeard il apuca de brat si-l rasuci astfel incat lumina de la felinarul babei sa cada direct pe fata baietandrului.

Baiatul tipa de durerea neasteptata. Inocenta din ochii lui se dezvalui drept fiind o expresie vida. Pudra groasa de pe fata i se brazda in trasaturi de suferinta, deschise gura, expunand cioturi negre inapoia unui strat frontal de vopsea alba.

Lunecand sa scape, ii dadu lui Greybeard un sut aprig in fluierul piciorului, injurand.

- Derbedeule, pungas mic si scarbos, mosotarc de nooj - de - ani - ai fost castrat!

Greybeard se intoarse furios spre batran:

- N-ai nici un drept sa faci una ca asta!

- De ce nu? E fi-miu.

Se facu mic, cu bratul ridicat in dreptul fetei. Isi repezi inainte falca sucita si ciupita de varsat, molfaind manios.

"Baiatul" se puse pe zbierat. In timp ce Greybeard se rasucea, chirai:

- Sa nu te-atingi de taticu'! Bunny si cu mine am fost cu ideea. Nu fac decat sa-mi castig cinstit painea. Crezi c-am chef sa-mi petrec zilele haituit si flamand ca tine? Ajutor, ajutor, ucigasul! Hotii! Foc! Ajutor, prieteni, ajutor!

- Tine-ti...

Greybeard nu apuca sa continue. Cotoroanta se urni, sarind dinapoia lui. Il pocni cu felinarul peste o latura a fetei.

In timp ce se rasucea, bosorogul il lovi cu un bat gros in ceafa, si cazu pe pardoseala de ciment sfaramat.


Din nou pentru el, o situatie neverosimila. Femei tinere sedeau la mese, invesmantate sumar, distrand barbati foarte batrani cu fizionomiile ca niste panze prost impaturite.

Aveau buzele rosii, obrajii roz, ochii intunecosi si stralucitori. Fata cea mai apropiata de Greybeard purta ciorapi de plasa cu ochiuri mari urcand pana la nobila-i proeminenta dintre picioare; acolo intalneau chilotii de satin rosu cu franjuri la tiv, ca pentru a ascunde un mai bogat trandafir intre petalele lor si de o nuanta asortata cu tunica scurta, garnisita cu nasturi de alama apetisanti, ce ascundea partial, un piept de o asemenea splendoare incat facea ca barbia posesoarei sa fie atinsa de prognatism.

Intre acest spectacol si Greybeard se afla un numar de picioare, dintre care identifica o pereche drept a Marthei. Actul recunoasterii il facu sa-si dea seama ca totul era departe de-a fi un vis, iar el prea aproape de inconstienta.

Gemu, iar chipul bland al Marthei cobori la nivelul lui; femeia ii puse peste fata o mana uzata si-l saruta.

- Bietul meu batran, imediar o sa-ti fie mai bine.

- Martha... Unde ne aflam?

- Te-au molestat pentru ca ai pus mana pe eunucul ala de la garaj. Charley i-a auzit si ne-a chemat pe Pitt si pe mine. Am venit cat am putut de repede. Vom sta aici peste noapte, si pana maine ai sa te faci bine.

Insufletit de aceasta remarca, recunoscu acum doua din celelalte perechi de picioare; ambele erau pline de noroi si iarba din mlastini; o pereche erau a lui Charley, una a lui Jeff Pitt.

Intreaba din nou mai cu putere:

- Unde suntem?

- Norocul tau ca nu te-au omorat, bombani Pitt.

- Ne aflam langa garajul unde ai fost atacat, spuse Martha.

E o casa - judecand dupa popularitatea ei - de reputatie mai degraba buna.

Prinse surasul fugar de pe chipul ei. Isi simti inima deschizandu-se pentru ea si o apasa pe mana ca sa arate cum pretuia el o femeie ce putea face chiar si un banc neplacut.

Viata il inunda din nou.

- Ajutati-ma sa ma ridic, m-am dres.

Pitt si Charley il apucara de subsuori. Doar o pereche de picioare, necunoscute, nu se miscara. Ridicandu-se, privirea sa urca in susul acelor turloaie solide si peste teritoriul extravagant ale unei haine croite din blanuri de iepure.

Pieile pastrau capetele acelor lagomorfi, dintii, urechile, mustatile si toate celelalte; ochii fusesera inlocuiti cu bumbi negri; unele urechi, conservate defectuos, se descompuneau, din ele radiind - probabil incurajat de caldura din camera - un anumit efluviu; dar efectul de ansamblu era, incontestabil, maiestuos.

Cand ochii lui Greybeard ajunsera la acelasi nivel cu cei ai purtatorului hainei, spuse:

- Bunny Jingadangelow, presupun?

- Doctor "Bunny" Jingadangelow, la dispozitia dumneavoastra domnule Timberlane, spuse omul cu haina, flexandu-si regiunile sacro-lombare suficient pentru a schita o plecaciune.

Sunt incantat ca serviciile mele au avut un efect atat de rapid si excelent asupra ranilor dumneavoastra - dar putem discuta mai tarziu situatia indatorarii dumneavoastra fata de mine.

Mai intai cred ca ar trebui sa va exersati circulatia facand o tura in jurul camerei. Ingaduiti-mi sa va asist.

Prinse bratul lui Greybeard si incepu sa-l plimbe printre mese. Pe moment, Greybeard nu opuse nici o rezistenta, studiindu-l pe omul in haina de piele de iepure.

Jingadangelow arata abia trecut de saizeci de ani - poate nu mai varstnic decat cu sase ani decat Greybeard, om tanar, dupa socoteala acelor zile.

Purta mustata rasucita si cotleti, dar rotunjimea barbiei atingea o netezime rareori vazuta sau incercata de-acum.

Avea asternuta pe fata o atat de inradacinata expresie de curtenie incat parea ca nici o metoposcopie nu i-ar fi putut in veci discerne adevaratul caracter.

- Inteleg, zise el, ca inainte de-a fi incercat sa-mi atacati un client, m-ati cautat pentru a-mi cere ajutorul si sfatul.

- Nu ti-am atacat clientul, protesta Greybeard, eliberandu-se din imbratisarea individului. Desi regret ca, intr-un moment de fuie, l-am inhatat pe unul din complicii dumitale.

- Fii serios, omule, tanarul Trotty e o reclama, nu complice. Numele de Doctor Jingadangelow e cunoscut peste tot prin Midlands, intelegi, ca al unui mare umanitar - un umanitar uman.

Ti-as da un anunt de-al meu daca as avea unul la mine.

Ar trebui sa-ti dai seama, inainte de-a-ti incepe sentimentele pugilistice, ca sunt una din marile figuri ale - aa, unde suntem acum? Ale anilor Douazeci Douazeci.

- Oi fi bine cunoscut. Nu discut despre asta. M-am intalnit cu un biet ticnit, Norsgrey, si nevasta-sa, care au fost la dumneata pentru tratament.

- Stai, stai - Norsgrey, Norsgrey... Ce fel de nume e asta? Nu e pe listele mele...

Se opri cu capul ridicat si un deget infipt in mijlocul fruntii.

- A, da, da, da, intr-adevar. Referirea la nevasta-sa m-a derutat un moment. Strict intre dumneata si mine...

Jingadangelow il manevra pe Greybeard pana intr-un colt; se apleca spre el si spuse confidential:

- Fireste, plangerile pacientilor nostri sunt atat private cat si sacre, dar batranul Norsgrey, sarmanul, nu are de fapt nici o nevasta, sa stii, nu mai mult decat are masa asta una; e o bursucita la care, sa zicem, tine prea mult.

Isi ciocni din nou fruntea cu un deget voluminos:

- De ce nu? Sangele subtire are nevoie de putina caldura la asternut in noptile astea friguroase. Bietul baiat e trasnit ca un nuc in campie...

- Ai vederi largi.

- Iert toate greselile si capriciile omenesti, domnule. Face parte din misiunea mea. Trebuie sa stavilim cum putem acest val de lacrimi.

O asemenea putere de intelegere face parte, fireste, din secretul minunatelor mele capacitati curative.

- Ceea ce inseamna un mod de-a spune ca-ti sugi existenta de la nebuni batrani ca Norsgrey. Omul asta traieste cu iluzia ca l-ai facut nemuritor.

In timpul acestei conversatii, Jingadangelow se aseza si-i facu semn sa se apropie unei femei ce sonticai pana la ei pentru a le pune doua pahare cu bautura.

Doctorul dadu din cap si-i multumi falfaind o pereche de degete dolofane. Lui Greybeard ii spuse:

- Cat e de ciudat sa auzi iar obiectiuni etice dupa toti acesti ani - mai ca nu ma duce cu gandul inapoi... Fara indoaiala, duci o viata retrasa.

Baiatul asta batran, Norsgrey, e pe duca. Aude in cap zgomote, foiala, fojgaieli; e o forma mortala de hidropizie.

Deci - speranta pe care i-am dat-o o ia drept nemurirea ce i-am promis-o. E o eroare confortabila, fireste, nu?

Eu calatoresc, daca ma pot complace un moment intr-o confidenta personala, fara nici o asemenea nadejde; prin urmare, Norsgrey - si sunt multi ca el, din fericire - e mai norocos, in spirit decat mine.

Eu ma mangai cu aceea ca am mai multa sansa in posesiunile lumesti.

Greybeard isi puse jos paharul si privi in jur. Desi inca il mai durea grumazul, era napadit de buna dispozitie.

- Te superi daca vin si sotia mea si prietenii mei?

- Deloc, deloc, desi sper ca nu te-ai si plictisit de compania mea. Nadajduiam ca putina conversatie, de una de alta, ar putea preceda orice afacere am face impreuna.

Mi s-a parut ca recunosc in dumneata un spirit inrudit cu al meu.

- Ce te face sa crezi asta? intreba Greybeard.

- In primul rand, simtul intuitiv cu care sunt inzestrat din belsug. Esti neangajat.

Nu suferi asa cum ar trebui in aceste vremuri napastuite; desi viata e mizerabila, te bucuri de ea. Am sau nu am dreptate?

- De unde stii asta? Da, da, ai dreptate, dar abia ne-am intalnit...

- Raspunsul la aceasta intrebare nu e niciodata tocmai placut pentru amorul propriu.

Este vorba de faptul ca, desi fiecare om e unic in felul sau, toti sunt in mare parte asemanatori.

Ai in firea dumitale o anume ambivalenta; multi oameni au aceasta ambivalenta. Nu trebuie sa discut cu ei decat un minut, ca s-o si diagnostichez. Are sens ce spun?

- Cum ai diagnostica ambivalenta mea?

- Nu citesc gandurile, dar lasa-ma sa arunc o privire.

Isi umfla obrajii, ridica sprancenele, privi in pahar si facu o mutra realmente chibzuita.

- Avem nevoie de dezastrele noastre. Dumneata si cu mine am trait, cumva, prabusirea unei civilizatii.

Suntem supravietuitorii naufragiului. Dar pentru noi doi, simtim ceva mai profund decat supravietuirea - triumful!

Inainte de sosirea catastrofei, am dorit-o, asa ca pentru noi dezastrul e un succes, o victorie a vointei furibunde. Nu te arata asa surprins!

Cu siguranta, nu esti un om care sa vada in cotloanele mintii un loc foarte salubru. Te-ai gandit la mica lume in care ne-am nascut, si ce s-ar fi ales de ea daca acel marunt experiment radioactiv nefericit n-ar fi luat-o razna?

N-ar fi fost o lume prea complexa, prea impersonala, pentru ca sa prospere in ea cei ca noi?

- Gandesti in locul meu, constata Greybeard.

- Acesta e rolul inteleptului; la fel, insa, si ascultarea.

Jingadangelow dadu pe gat bautura si se apleca deasupra paharului gol:

- Nu e oare de preferat acest prezent de scursori celuilalt prezent, mecanizat, organizat, dezodorizat, in care ne-am fi putut pomeni, numai si numai pentru ca in prezentul acesta putem trai pe o scara umana?

In celalalt prezent, pe care l-am ratat ca prin urechile neutronului, n-ar fi crescut megalomania la asemenea proportii incat simpla bogatie obisnuita a unei vieti individuale ar fi fost inabusita?

- Categoric, au fost mai multe greseli in modul de viata al secolului douazeci.

- Au fost numai greseli.

- Ba nu, exagerezi. Unele lucruri...

- Nu esti de parere ca daca tot ce-i spiritual a fost gresit, totul a fost gresit? N-ajuta la nimic sa fim nostalgici. N-au fost numai medicamente si educatie.

N-a mai fost si nevoia de medicamente si saracia educatiei? N-a fost apogeul si orgasmul Epocii Masinilor? N-au fost Mons si Belsen, Bataan si Stalingrad si Hiroshima si toate celelalte? N-am facut bine ca ne-am lasat azvarliti jos din carusel?

- Nu faci decat sa-mi pui intrebari, remarca Greybeard.

- Sunt ele insele raspunsuri.

- Asta-i vorba cu doua taisuri. Ma-mbeti cu duble intelesuri. Nu, stai - uite, as vrea sa stau mai mult de vorba cu dumneata.

Te pot plati. Asta-i o conversatie importanta... Lasa-ma sa-mi aduc aici sotia si prietenii.

Greybeard se ridica. Il durea capul. Bautura fusese tare, camera era zgomotoasa si incinsa, se tulburase peste masura.

Rareori vorbea cineva si despre altceva decat despre dureri de dinti si vreme. Se uita dupa Martha si nu reusi s-o vada.

Porni prin incapere. Spre camerele de deasupra urcau niste scari. Vazu ca femeile vopsite nu erau nici asa voluptoase, nici atat de ocupate pe cat isi imaginase in primul moment.

Desi captusite si machiate, pielea lor purta pecetea petelor hepatice si verticile batranetei, si aveau ochii urdurosi.

Cu zambete bizare, intindeau mainile spre el. Trecu printre ele clatinat. Erau pline de alcool, tuseau si radeau si tremurau la trecerea lui.

Odaia era incarcata de miscarile lor, ca o colivie cu stancute captive.

Femeile faceau cu mana - visase odinioara la ele? - dar nu le lua in seama.

Martha disparuse. Charley si batranul Pitt disparusera. Vazand ca-si revenise, se intorsesera desigur sa pazeasca barcile. Iar Towin si Becky - nu, ei nu fusesera aici...

Isi aminti pentru ce venise, sa-l caute pe Bunny Jingadangelow; in loc de a pleca, se inapoie in coltul cel retras, unde il asteptau inca o bautura, iar doctorul sedea cu o fasneata octogenara pe genunchi.

Femeia ii tinea o mana pe dupa gat, cu cealalta mangaindu-i capetele de iepuri ale hainei.

- Uite ce e, Doctore, am venit aici sa te caut nu pentru mine, ci pentru o pereche din grupul meu, spuse Greybeard, aplecandu-se peste masa.

E o femeie, Becky; sustine ca este grea cu un copil, desi a trecut de saptezeci de ani. Vreau s-o examinezi si sa vezi daca e adevarat ceea ce spune.

- Ia loc, prietene, si hai sa discutam despre aceasta doamna a dumitale gravida, il pofti Jingadangelow.

Bea-ti paharul, de vreme ce banuiesc ca vei plati dumneata acest rand. Amagelile doamnelor in varsta sunt un subiect ales pentru ora aceasta din noapte, nu Joan?

Fara indoiala ca nici unul din voi nu va veti fi amintit poezioara aceea, cum vine? - "privind in oglinda sa-mi vad pielea irosita", si da...

"Dar timpul, jalea ce-a adus,
Mai fura, mai lasa-n loc,
Si-mi zgudui frantul trup 'n-apus
Cu spasme de-al amiezei foc."

- Emotionant, nu? Banui ca doamnei dumitale i-au mai ramas cateva spasme, nimic mai mult. Dar voi veni s-o vad, fireste. E datoria mea.

Desigur, o voi asigura ca merge pe calea familiei, daca asta doreste sa auda.

Isi impreuna mainile carnoase si se incrunta.

- Nu exista nici o sansa sa fie intr-adevar pe cale de-a face un copil?

- Dragul meu Timberlane - daca ma ierti ca nu-ti folosesc oarecum inepta porecla - speranta izvoraste tot atat de etern din pantecele ca si din sanul omenesc, dar sunt surprins sa descopar ca pari sa-i impartasesti nadejdea.

- Cred ca da. Chiar dumneata ai spus ca nadejdea e pretioasa.

- Nu pretioasa: imperativa. Dar trebuie sa speri pentru tine insuti - cand speram pentru altii suntem invariabil dezamagiti.

Visurile noastre nu au jurisdictie decat asupra noastra insine. Cunoscandu-te asa cum am reusit, vad ca intr-adevar vii la mine in propriul dumitale folos. Ma bucura asta.

Prietene, iubesti viata, iubesti aceasta viata cu toate petele ei, cu toate gusturile si dezgusturile ei - si mai doresti si cura mea de nemurire, nu-i asa?

Rezemandu-si in maini capul ce-i bubuia, Greybeard mai dadu de dusca putina bautura si spuse:

- Acum multi ani, eram la Oxford - in Cowley, ca sa fim exacti - cand am auzit despre un tratament, era un simplu zvon, un tratament ce-ar putea prelungi viata, poate cu mai multe sute de ani.

Era un proiect la care lucrau intr-un spital de-acolo. E oare posibil sa se fi realizat? As vrea probe stiintifice inainte de-a crede.

- Bineinteles ca da, fireste, de netagaduit, si nu m-as astepta la nimic mai putin din partea unui om ca dumneata, spuse Jingadangelow, dand din cap cu atata vigoare incat femeia aproape-i fu azvarlita din poala.

Cea mai buna dovada stiintifica e empirica. Vei avea dovezi empirice. Vei beneficia de tratamentul complet - iar apoi vei vedea pe pielea dumitale ca n-ai sa mai imbatranesti nici macar cu o zi.

Mijind perfid ochii spre el, Greybeard intreba:

- Va trebui sa vin la Mockweagles?

- Aha, e destept, nu Ruthie? Si-a pregatit dragut drumul. Asta e genul de om cu care prefer sa am de aface. Eu...

- Unde-i Mockweagles? intreba Greybeard.

- E ceea ce s-ar putea numi cartierul meu general de cercetare. Locuiesc acolo cand nu calatoresc pe drum.

- Stiu, stiu. Ai putine secrete fata de mine, Doctore Jingadangelow. E inalt de douazeci si noua de etaje, mai mult ca un castel decat ca un zgarie-nori...

- E posibil ca informatorii dumitale sa fi exagerat putin, Timberlane, dar imaginea generala e fireste uimitor de adecvata, dupa cum iti va spune si Joan, mm, pisicuta mea?

Dar mai intai ar trebui sa punem la punct cateva detalii; vrei ca si fermecatoarea dumitale sotie sa se supuna tratamentului?

- Sigur ca vreau, prostalau batran. Pot cita si eu versuri, sa stii; ca sa fii membru DOUCH(E) iti trebuie cultura. "Fie ca la cununia a doua minti sa nu omit impedimentele...". Parc-asa suna, nu?

Shakespeare, Doctore, Shakespeare. Ai facut vreodata cunostinta cu el? Un invatat clasa-ntai...A, uite-o pe nevasta-mea! Martha!

Se ridica in picioare clatinat, rasturnandu-si paharul. Martha veni grabita spre el, cu agitatia zugravita pe fata.

Charley Samuels o urma indeaproape, ducandu-l pe Isaac in brate.

- Oh, Algy, Algy, trebuie sa vii de indata. Am fost praduiti!

- Cum adica, pradati?

Se holba la ea prosteste, nemultumit ca-i intrerupsese sirul gandurilor.

- In timp ce te aduceam aici, dupa ce-ai fost atacat, hotii au intrat in barci si au luat tot pe ce au putut pune mana.

- Oile!

- Le-au luat, si proviziile.

Greybeard se rasuci spre Jingadangelow si facu un gest larg de curtoazie:

- Pe curand, Doctore. Trebuie sa ma duc... cuibar de hoti... am fost jefuiti.

- Intotdeauna ma doare sa vad un invatat suferind, domnule Timberlane, raspunse Jingadangelow, inclinandu-si capul masiv spre Martha, fara nici o alta miscare.

In timp ce iesea grabit impreuna cu Martha si Charley, Greybeard intreba cu un glas spart:

- De ce ati parasit barcile?

- Stii tu de ce! A trebuit sa plecam cand am auzit ca ai dat de necaz. Am auzit ca te bateau. Totul a disparut, in afara de barcile propriu-zise.

- Pusca mea!

- Noroc ca pusca ta era la Jeff Pitt.

Cherley lasa vulpoiul jos, iar acesta o lua inainte. Coborau grabiti drumul accidentat, prin intuneric. Acum se mai vedeau doar putine lumini.

Greybeard isi dadu seama cat era de tarziu; pierduse notiunea timpului. Singura fereastra a Tavernei Potsluck avea oblonul tras.

Focurile de tabara nu mai erau decat conuri de cenusa fumegand. O taraba sau doua tocmai erau inchise de proprietarii lor; in rest, domnea tacerea.

Un ciob subtire de luna, sus deasupra capetelor, stralucea peste intinderea apelor revarsate ce-si croiau drum prin tenebrele uscaturi.

Respirarea aerului taios potoli pulsatiile din capul lui Greybeard.

- Jingadangelow ala-i in spate la toate astea, spuse cu salbaticie Charley. Ii tine pe calatorii astia in puterea mainii lui, din cate-am vazut si-am auzit. E un sarlatan. N-ar trebui sa ai nimic de impartit cu el, Greybeard.

- Sarlatanii au ambivalentele lor, replica Greybeard, recunoscand ridicolul cuvintelor de cum ii iesisera pe gura; grabit, adauga: Becky si Towin unde-s?

- Acum sunt jos la rau, cu Jeff. Nu i-am putut gasi prima oara cand am plecat, am dat de ei pe urma. Erau ocupati sa petreaca.

Cand iesira de pe drum, lipaind peste pamantul un, vazura trioul adunat pe malul apei langa zagaz, cu doua felinare.

Stateau stransi laolalta, fara sa spuna prea multe. Petrecerea se terminase. Isaac plescaia nefericit prin noroi, pana cand lui Charley i se facu mila de el si il lua in brate.

- Ar fi mai bine sa parasim imediat locul asta, spuse Greybeard, cand un examen sumar dovedi ca desi cele doua ambarcatiuni erau intr-adevar tot ce le mai ramasese, erau intacte.

Nu-i pentru noi, si mi-e rusine pentru rolul pe care l-am jucat in evenimentele de asta-seara.

- Daca-mi urmai sfatul, n-ai fi parasit barca de la bun inceput, interveni Pitt. Aici nu-s decat o banda de pungasi. Pierderea oilor ma intristeaza mai mult.

- Puteai sa fi stat langa barca asa cum ti s-a spus, i-o intoarse taios Greybeard; intorcandu-se spre ceilalti, zise: senzatia mea e ca ne-ar fi mai bine pe rau.

E o noapte frumoasa, am alcool in sange si pot sa vaslesc. Pana maine, ajungem la Oxford, si-o sa gasim acolo de lucru si un adapost.

Va fi un loc cu totul altfel de cum era ultima oara cand am fost acolo Martha si cu mine, oricati ani or fi trecut de atunci.

Sunteti cu totii de acord sa parasim acum barlogul asta de talhari?

Towin tusi, mutandu-si felinarul dintr-o mana in cealalta.

- De fapt, eu si duduita ne gandeam sa ramanem aici, la o adica. Vedeti voi, ne-am gasit niste prieteni grozavi, Liz si Bob ii cheama, si ne-am gandit sa ne unim fortele cu ei - daca n-aveti nici o obiectie anume.

Nu prea o avem pe-asta cu ideea de-a cobori pe rau, dupe cum stiti.

In lumina lunii, zambi cu ranjetul lui de lup ranit si-si foi picioarele.

- In conditia mea, eu am nevoie de odihna, adauga Becky; vorbea cu mai multa indrazneala decat sotul ei, privindu-i apriga prin lumina bolnava.

Ne-o fi mai bine cu prietenii astia ai nostri.

- Sunt sigura ca nu e adevarat, Becky, spuse Martha.

- Pai, as muri de frig in barca aia, eu, in conditia mea. Tow e de acord cu mine.

- Parca are vreodata incotro? observa Pitt.

Se lasa tacerea in timp ce stateau impreuna, dar despartiti, in intuneric. Multe din cele ce pluteau intre ei ne le-ar fi putut exprima niciodata, curenti de simpatie si resentimente, afinitati si aversiuni: vagi, dar cu nimic mai putin puternice din cauza asta.

- Bine, daca v-ati hotarat, o sa continuam fara voi, spuse Greybeard. Aveti grija de lucruri, asta-i tot ce va spun.

- Nu ne convine ca ne despartim, Greybeard, preciza Towin. Iar tu si Charley puteti pastra banutii aia pe care mi-i datorati.

- Ai de ales, intru totul.

- Asta am zis si eum spuse Becky. Suntem cam destul de batrani ca sa ne purtam si singuri de grija, socot.

In timp ce-si strangeau mainile cu randul, luandu-si ramas bun unul de la altul, Charley incepu sa topaie si sa bombane.

- Vulpea asta a cules toti puricii din Crestinatate. Isaac, le dai drumul pe mine, ticalosule!

Punand vulpea jos, ii porunci s-o ia spre apa. Animalul intelese ce i se cerea. Intra de-a-ndaratelea in rau, incet, incet, mai intai coada, apoi toata lungimea ruginie a trupului si, in cele din urma, capul. Pitt ridica un felinar ca sa poata vedea cu totii mai bine.

- Ce face? O sa se-nece? intreba nelinistita Martha.

- Nu, Martha, doar oamenii isi iau singuri viata, o asigura Charley. Animalele au mai multa credinta. Isaac stie ca puricilor nu le place apa rece. Se urca pe trupul lui drept spre bot, vezi, ca sa evite scalda. Acum sa-l vezi.

Doar o parte din capul vulpoiului mai ramasese deasupra apei. Se scufunda pana nu i se mai arata decat botul. Apoi se facu complet nevazut.

Un cerc de mici purici ramasera zbatandu-se pe suprafata. Isaac reaparu la un iard distanta, iesi pe mal, se scutura si o lua la fuga in cerc inainte de-a se intoarce la stapanul sau.

- Niciodata nu am vazut o smecherie mai desteapta, ii spuse Towin lui Becky, dand din cap, pe cand ceilalti se imbarcau.

Precis ca asa ceva face si lumea cu fiintele omenesti, daca stai sa te gandesti - ne scutura de pe bot, nu-asa?

Ramasera facand cu mana in timp ce ambarcatiunile se indepartau, Towin cu obrajii schimonositi ca sa le vada conturul topindu-se in bezna inconjuratoare.

- Ei bine, s-au dus, spuse Charley, luandu-si padela. Era ascutita la limba, da-mi pare rau sa-i las intr-un cuib de hoti ca asta.

Tractau dupa ei barcuta lui Jeff Pitt, astfel ca puteau sta cu totii impreuna. Pitt intreba:

- Cine-i hotii? Poate ca ai lui Jingadangelow s-aia de ne-a luat averea. Pe de alta parte, cuget c-ar putea prea bine sa fi fost mos Towin. Niciodata nu m-am increzut in el, pacoste de hotoman batran ce era.

- Orice-a fost, Domnul ni le va da inapoi, spuse Charley. Incovoind spinarea, isi infipse padela mai adanc in apele pline de rogoz.

marți, 5 iulie 2016

CAPITOLUL II: Cowley


FUSESERA NOROCOSI sa ajunga pana si numai la Sparcot. In ultimele cateva zile la Cowley, suburbia industriala a Oxfordului, Martha nu crezuse ca vor scapa cu viata.

Caci aceea era toamna prafuitului in 2018, cand holera daduse o mana de ajutor celorlalte flageluri ce pustiau omenirea.

Martha era aproape prizoniera in apartamentul din Cowley unde, ea si Greybeard - dar pe vremea aceea el nu era decat Algernon Timberlane, cel in varsta de patruzeci si trei de ani - fusesera instalati cu forta.

Dupa moartea mamei lui Algy, fusesera alungati din Londra la Oxford. Li se oprise camionul la hotarele tinutului Oxfordshire; gasisera acolo domnia legii martiale, sub conducerea unui comandant Croucher ce avea cartierul general in Cowley.

Politia militara ii escortase pana la acest apartament; chiar nelasandu-li-se nici o posibilitate de a alege, amenajarile se dovedisera satisfacatoare.

Cu toate tulburarile ce bantuiau tara si lumea in prezent, principalul dusman al Marthei era plictiseala. Statea compunand la nesfarsit puzzle-uri cu ferme la vremea deschiderii florilor, vanatori canadieni punand capcane, plaje la Acapulco, si ascultand susurul de muzica usoara din radioul portativ.

De-a lungul zilelor caniculare, il astepta pe Algy sa se intoarca de la lucru.

Afara, pe drumul de Iffley, circulau putine vehicule. Din cand in cand, cate unul se apropia maraind dintr-un motor caruia i se parea ca-i recunoaste glasul.

Tresarea, pentru a ramane adesea in picioare cu privirea pe fereastra multa vreme dupa ce-si dadea seama de confuzie.

Martha privea afara peste un oras nefamiliar. Zambea amintindu-si cat o inviorase, la plecarea din Londra, spiritul de aventura, razand si laudandu-se cat de tineri se simteau, cat de pregatiti pentru orice - si totusi era deja suprasaturata de puzzle-uri si ingrijorata de cresterea preferintei lui Algy pentru excesul de bautura.

Cand se aflau in America, bea mult, dar felul cum o facea acolo cu Jack Pilbeam, un companion vioi, avea o veselie care acum lipsea. Veselie!

Ultimele cateva luni la Londra nu adusesera nici un strop de veselie. Guvernul aplica un consem strict; tatal Marthei disparuse in timpul noptii, probabil arestat fara judecata; si, in timp ce holera se raspandea, Patricia, neputincioasa mama batrana a lui Algy, parasita de cel de-al treilea sot, murise in chinuri.

Isi trecu degetele peste pervazul ferestrei. Se desprinsera de acolo murdare, si si le privi.

Slobozi rasul ei scurt in fata unui gand launtric si reveni la masa. Cu un efort, se sili sa continue cu construirea plajei insorite de la Acapulco.

Magazinele din Cowley nu se deschideau decat dupa-amiaza. Era recunoscatoare pentru diversiunea pe care i-o ofereau.

Cand iesea pe strada, se straduia, intentionat, sa arate neatragatoare, abordand in ciuda caldurii o boneta veche si ciorapi grosi pe picioarele ei frumoase, caci soldatii se purtau dur cu femeile.

In dupa-amiaza aceea, observa mai putine uniforme prin zona. Se zvonea ca un numar de plutoane plecasera catre est, pentru a face garda impotriva unui posibil atac dinspre Londra.

Alte zvonuri sustineau ca soldatii erau consemnati in cazarmi, unde mureau ca mustele. Stand la coada langa magazinul de pescarie cu faianta alba de pe Cowley Road, Martha constata ca temerile ei secrete acceptau degraba acest din urma zvon.

Aerul supraincalzit emana un gust de moarte. Purta o batista peste nas si gura, la fel ca majoritatea celorlalte femei.

Murmurele despre molima devin mai convingatoare cand razbat prin patratele de panza murdara.

- I-am zis la barbata-miu c-as prefera mai bine sa nu se inroleze, ii spuse Marthei femeia de langa ea. Da' nu-l poti face pe Bill s-asculte daca el nu vrea.

Vezi mata, lucra la garaj, da' socoate ca l-or da afara mai devreme sau mai tarziu, asa ca socoate ca i-ar fi mai bine in armata.

I-am spus verde in fata, zic, "Mie mi-e destul de-atata razboi chiar daca tie nu ti-e" da' el, zice, "Asta-i altceva decat razboiu', i-un caz de fiecare pentru el".

Nici nu stii cum e mai bine sa faci, zau asa, nu?

In timp ce-si tara picioarele inapoi spre apartament, cu ratia ei de peste uscat si fara nume, in mintea Marthei rasuna ecoul acestor cuvinte.

Se aseza la masa, incrucisandu-si bratele, cu capul rezemat peste ele. In aceasta pozitie, isi lasa gandurile sa hoinareasca, asteptand tot timpul sunetul acelui nepretuit camion care avea sa vesteasca intoarcerea lui Timberlane.

Cand in sfarsit auzi masina afara, cobori sa-l intampine. In momentul cand Timberlane deschise usa, se agata de el, dar barbatul o impinse la o parte.

- Sunt murdar, sunt imputit, Martha. Nu ma atinge pana nu ma spal si nu-mi scot jacheta asta.

- Care-i problema? Ce se intampla?

Timberlane percepu nota incordata din glasul ei.

- Crapa, sa stii. Mor oameni, pretutindeni.

- Stiu ca mor.

- Ei bine, e tot mai rau. S-a intins de la Londra. Acum cad pe strazi, si nu-i ia nimeni de acolo. Armata face ce poate, dar trupele nu sunt mai imune la infectie decat oricine altcineva.

- Armata! Oamenii lui Croucher, vrei sa spui!

- Am putea avea oameni mai rai decat Croucher, care sa conduca in Midlands. El cel putin mentine ordinea.

Intelege necesitatea de a organiza un soi de servicii publice, a scos in oras oameni pentru igiena. Nimeni n-ar fi putut face mai mult.

- Stii ca e un ucigas. Algy, cum il poti vorbi de bine?

Urcara la etaj. Timberlane isi arunca jacheta intr-un colt. Se aseza, cu un pahar si o sticla de gin. Adauga putina apa si incepu sa soarba constant.

Avea chipul greu, iar expresia gurii si a ochilor ii dadea o infatisare meditativa. Pe capul chel ii iesisera broboane de sudoare.

- Nu vreau sa vorbim despre asta, spuse. Avea glasul obosit, impietrit. Martha si-l simti si pe al ei lunecand in aceeasi dispozitie.

In camera saracacioasa, stanjeneala era groasa s-o tai cu cutitul. O musca bazaia, capricioasa, lovindu-se de geam.

- Despre ce vorbim?

- Pentru numele lui Dumnezeu, Martha, nu vreau sa vorbim despre nimic. Sunt satul de duhoarea mortii si a fricii, m-am invartit toata ziua cu magnetofonul, facandu-mi imputita de treaba pentru DOUCH(E).

Nu vreau decat sa beau pana numai simt nimic.

Desi simtea compasiune pentru el, nu-l lasa s-o observe.

- Algy - n-ai avut o zi mai proasta decat mine. Tot timpul am stat aici facand puzzle-urile astea pana mi-a venit sa urlu.

N-am vorbit cu nimeni decat cu o femeie, la pescarie. In restul timpului, usa a fost incuiata si zavorata, asa cum m-ai instruit tu. Te-astepti doar sa sed aici tacand in timp ce tu te-mbeti?

- Ba dupa cate cred eu, nu. N-ai tu atata control asupra limbii.

Se duse la fereastra, cu spatele spre el. Isi spunea: nu sunt bolnava; toate simturile mi-s treze; inca-i mai pot darui unui barbat tot ce vrea; sunt Martha Timberlane, nascuta Martha Broughton, in varsta de patruzeci si trei de ani. Auzi paharul spargandu-se departe, intr-un colt.

- Martha, iarta-ma. Omorul, betia, moartea, viata, toate sunt reduse la acelasi nivel mort...

Martha nu raspunse nimic. Strivi cu o revista veche musca de la geam. Inchise ochii pentru a simti cat de fierbinti ii erau pleoapele. La masa, Timberlane continua sa vorbeasca:

- Am sa trec eu si peste asta, dar sa-mi vad mama, sarmana si draga si proasta de ea, gafaind ani de zile, si sa-mi amintesc cum o mai iubeam cand eram mic... Ah...Da-mi alt pahar, iubito - adu doua!

Hai sa terminam cu ginul asta. La dracu' cu tot sistemul asta putred! Cat timp vor mai fi oamenii in stare sa-ndure totul?

- Ce totul? intreaba ea, fara sa se intoarca.

- Toata lipsa asta de copii. Sterilitatea asta. Paralizia asta ce se taraste. La ce altceva credeai ca ma refer?

- Iarta-ma, ma doare capul.

Avea nevoie de intelegerea lui, nu de discursuri, dar isi putea da seama ca-l tulburase ceva, ca vroia sa stea de vorba, si ca rolul ginului era de a-l ajuta sa vorbeasca. Ii aduse un alt pahar.

- Ce spun eu, Martha, e ca, in sfarsit, oamenilor incepe sa le intre in cap ca specia umana n-o sa mai produca pui.

Bulgarasii aia orcaitori pe care-i tot vedeam in fata magazinelor, in carucioare, au disparut pentru totdeauna. Fetitele, care se jucau cu papusi si cu pachete goale de cereale, apartin trecutului.

Palcul de adolescenti, stand la coltul strazii sau urland pe motociclete, s-au dus pe veci. Nu se mai intorc.

Niciodata n-o sa mai vedem o fata de douazeci de ani, frumoasa si proaspata si tanara, depasindu-ne pe strada ca o binecuvantare, cu funduletul si tatisoarele ei ca un stindard. Unde-s toti sportivii tineri?

Iti mai aduci aminte echipele de cricket, Martha? De fotbal, mm? Cum ramane cu vedetele romantice de la televiziune si cinema? S-au dus cu totii!

Unde-s cantaretii pop de antart? Sigur, inca se mai joaca meciuri de fotbal. Tinerii de cincizeci de ani scartaie pe teren cat pot de bine...

- Inceteaza, Algy. Stiu ca suntem cu totii sterili, la fel de bine ca tine. Am stiut-o cand ne-am casatorit, acum saptesprezece ani. Nu vreau s-o mai aud inca odata.

Cand Timberlane vorbi iar, glasul ii era atat de schimbat incat Martha se intoarse si-l privi.

- Nici eu nu cred ca vreau s-o mai aud. Dar vezi si tu cum fiecare zi dezvaluie inca o data tot nenorocitul de adevar.

Mizeria vine de fiecare data noua si fierbinte. Acum suntem trecuti de patruzeci de ani, si abia daca mai exista cineva mai tanar decat noi. Nu trebuie decat sa te plimbi prin Oxford ca sa vezi cat de batrana si de prafuita devine lumea.

Si abia acum, cand trece tineretea, incepe sa se simta cu adevarat lipsa de improspatare - pana-n maduva oaselor.

Ii mai turna o portie de gin si puse pe masa un pahar si pentru ea. Barbatul o privi cu un zambet pocit si-i turna o masura.

- Poate moartea maica-mii e cea care ma face sa vorbesc asa. Imi pare rau, Martha, mai ales fiindca nu stiam ce s-a intamplat cu tatal tau.

In tot timpul cat am fost atat de ocupat sa-mi traiesc propria mea viata, mama si-a trait-o pe-a ei. Stii ce viata a avut! S-a indragostit de trei barbati buni de nimic, tatal meu, Keith Barratt si irlandezul asta, sarmana femeie!

Intr-un fel, simt ca ar fi trebuit sa facem mai mult pentru a o ajuta.

- Stii ca, in felul ei, i-a placut. Am mai vorbit despre toate astea. Se sterse pe frunte si pe cap cu o batista si ranji mai relaxat.

- Poate ca asta se-ntampla cand plesneste arcul principal al lumii: toti raman osanditi pe veci sa gandeasca si sa spuna ceea ce-au gandit si au spus ieri.

- Nu trebuie sa disperam, Algy. Am supravietuit anilor de razboi, am razbatut prin valuri de puritanism si promiscuitate.

Am scapat din Londra, unde au necazuri serioase, acum ca ultimul guvern autoritar s-a prabusit. Adevarat, Cowley e departe de a fi un pat de roze, dar Croucher nu-i decat un fenomen local; daca reusim sa-i supravietuim si lui, lucrurile vor merge mai bine poate, vor deveni mai asezate.

Atunci o sa ne putem gasi un loc unde sa traim permanent.

- Stiu, iubirea mea. Se pare ca trecem printr-o perioada de tranzitie. Necazul e ca au mai fost destule perioade de tranzitie, si-au sa mai fie.

Nu-mi pot da seama cum s-ar mai putea vreodata realiza stabilitatea. Nu e decat un drum care coboara.

- Nu e nevoie sa ne implicam in politica. DOUCH(E) nu-ti cere sa te amesteci in politica pentru a-ti face reportajele.

Putem pur si simplu, sa gasim un coltisor linistit si rezonabil desigur pentru noi insine, fara indoiala, nu?

Timberlane rase. Se ridica, parand sincer amuzat. Apoi isi trecu mana prin parul cu suvite carunte si satene si-si trase scaunul mai aproape.

- Martha, si-acum mai mor dupa tine! E o prostie nationala sa consideri politica un lucru ce se desfasoara in Parlament. Nu-i asta; e ceva ce are loc inauntrul nostru.

Uite, iubito, Guvernul National Unit s-a spart, si slava Domnului ca s-a intamplat asa. Dar, cel putin, legea sa martiala a tinut situatia pe picioare si rotile in mers.

Acum ca s-a prabusit, milioane de oameni spun: "N-am nimic pentru care sa pun deoparte, nici fii, nici fiice. De ce sa mai muncesc?" si au incetat lucrul.

Altii poate-or fi vrut sa munceasca, dar asa nu poti mentine industria in functiune. Dezorganizeaza eficace o parte, si totul scartaie si se opreste. Fabricile din Marea Britanie stau goale.

Numai avem ce exporta. Crezi ca America si Commonwealth-ul si celelalte tari au sa continue sa ne trimita mancare pe gratis?

Sigur ca nu, mai ales cand o multime din ele sunt lovite mai rau ca noi! Stiu ca acum se duce lipsa de hrana, dar la anul, crede-ma, o sa fie foamete adevarata.

Locul ala sigur al tau nu va mai exista atunci, Martha. De fapt, s-ar putea sa numai existe decat un singur loc sigur.

- In strainatate?

- Vreau sa zic, sa lucram pentru Croucher.

Femeia intoarse capul, incruntata, nedorind sa-si exprime iarasi neincrederea fata de dictatorul local.

- Ma doare capul, Algy. N-ar fi trebuit sa beau ginul asta. Cred c-ar fi mai bine sa merg si sa ma lungesc.

O apuca de incheietura mainii:

- Martha, asculta-ma. Stiu ca in clipa asta convietuirea cu mine e ca langa un diavol si stiu ca nu vrei sa te culci cu mine chiar acum, dar nu inceta sa ma asculti, ca de nu, o sa se taie ultima linie de comunicare.

Om fi noi ultima generatie, insa viata inca e pretioasa. Nu vreau sa murim de foame. Mi-am aranjat o intalnire pentru maine cu Comandantul Croucher. Ma ofer sa cooperez.

- Ce?

- De ce nu?

- De ce nu?! Cati oameni a masacrat in centrul Oxfordului, saptamana trecuta? Peste saizeci, este? - si cadavrele lasate acolo douazeci si patru de ore pentru ca lumea sa le poata numara si sa fie sigura. Iar tu...

- Croucher reprezinta legea si ordinea, Martha.

- Dementa si dezordinea!

- Nu - Comandantul reprezinta exact atata lege si ordine cata avem dreptul sa speram, tinand seama de oribilul ultragiu pe care l-am comis asupra noastra insine.

In comitatele din Home e un guvern militar concentrat asupra Londrei, si unul dintre aristrocratii locali a instituit un soi de comunitate paternalista acoperind cea mai mare parte din Devon.

In afara de ei si de Croucher, care controleaza acum zona inferioara din Midlands pana la Coastele Sudice, tara luneca rapid spre anarhie. Te-ai gandit cum o fi mai sus de Midlands, si in Nord, in zonele idustriale? Ce crezi ca se va intampla aici?

- Au sa-si gaseasca propriii lor mici Croucher-i, destul de curand.

- Exact! Si ce-au sa faca micii lor Croucher-i? Au sa-i puna sa marsaluiasca spre sud cat de repede vor putea.

- Si sa riste holera?

- Sper doar ca holera sa-i opreasca! Absolut cinstit, Martha, sper ca molima asta sa extermine cea mai mare parte din populatie.

Daca nu-i opreste pe cei din Nord, atunci Croucher ar face bine sa fie puternic, pentru ca va trebui sa fie el acela care sa-i opreasca. Mai ia si tu un gin.

In cinstea lui Fat-Frumos Croucher! Vom avea de aparat o linie peste Cotswolds, din Cheltenham pana-n Buckingam. Maine-ar trebui sa-ncepem constructia meterezelor.

Ar tine trupele lui Croucher ocupate si departe de centrul populatiei, unde pot propaga infectia. Are prea multi soldati; barbatii prefera sa se inroleze in armata lui mai degraba decat sa lucreze in fabricile de masini.

Ar trebui imediat pusi pe linia de aparare. Am sa-i spun lui Croucher cand il vad...

Martha se repezi de la masa sa-si bage capul sub robinetul cu apa rece. Fara a se sterge pe fata, ramase langa fereastra deschisa, privind spre soarele la asfintit, captiv in mizera strada suburbana.

- Croucher va fi prea ocupat sa se apere pe sine de huliganii din Londra ca sa mai pazeasca si Nordul, spuse ea.

Nu stiau ce spuneau nici unul din ei doi. Lumea nu mai era aceea in care se nascuse; nici cea in care - ah, dar pe-atunci fusesera tineri si inocenti! - se casatorisera; caci acea ceremonie era departe in spatiu ca si timp, intr-un Washington pe care-l idealizau fiindca atunci erau idealisti, unde vorbisera o groaza despre a fi credincios si a fi puternic...

Nu, erau cu totii nebuni. Algy avea dreptate cand spunea ca infaptuisera un cumplit ultragiu asupra lor insile. Cugeta la aceasta expresie in timp ce privea in strada, nemaiascultandu-l pe Timberlane, care se angaja acum intr-unul din discursurile pe care-i placea in ultima vreme sa le rosteasca.

Nu pentru prima oara, reflecta la felul cum oamenilor incepuse sa le placa la nebunie sa indruge monoloage ratacite; tatal ei capatase acelasi obicei in anii din urma.

Intr-un mod vag, putea analiza motivele: indoiala universala, vina universala. In propria ei minte, acelasi monolog rareori se oprea, chiar daca se abtinea sa-l exprime.

Toata lumea vorbea la nesfarsit unor ascultatori imaginari. Poate ca ei toti erau unul si acelasi ascultator imaginar.

De fapt, generatia dinaintea ei purta cea mai mare parte de vina, oamenii care erau adulti cand se nascuse ea, milioanele de maturi ai anilor 1960 si '70.

Stiusera totul despre razboi si distrugere, despre energia nucleara si radiatii si moarte - pentru ei era intru totul o a doua natura.

Dar nu renuntasera nici un moment la ele. Erau ca niste salbatici trecuti prin cine stie ce infricosator rit initiatic. Da, asta era, un ritual initiatic, iar daca s-ar fi supus lui, atunci poate reuseau sa creasca pentru a deveni adulti viteji si intelepti.

Dar ceremonia o luase pe-o cale gresita. O mult prea mare frenezie! In locul unei simple circumcizii, fusese retezat intregul organ.

Si chiar daca acum plangeau si se caiau, ultragiul fusese comis; tot ce mai puteau face era sa topaie cu infirmitatea lor, alternativ laudandu-se si vaicarindu-se cu ea.

In toata nefericirea ei, catand printre cusaturile durerii de cap, vazu un Windru sh, cu X-ul galben al lui Croucher pe-o latura, dand coltul si apropiindu-se pe strada.

Windrush-urile erau varietatea de fabricatie locala a masinilor pe perna de aer, un model de proportii familiale insusit acum pe scara larga de catre armata.

Un barbat in uniforma lungi gatul afara din balonul transparent, privind la numerele caselor, in timp ce glisa de-a lungul strazii.

Cand ajunse in dreptul locuintei sotilor Timberlane, masina se opri si cobori la pamant intr-un vuiet de motoare, stingandu-se.

Speriata, Martha il chema pe Timberlane la fereastra. In vehicul se aflau doi oameni, fiecare purtand X-ul galben pe tunica. Unul din ei se dadu jos si traversa strada.

- N-avem de ce ne teme, spuse Timberlane; isi pipai in buzunar micul automatic de 7,7 mm cu care-l inarmase DOUCH(E). Incuie-te in bucatarie, iubito, doar pentru cazul ca e vreun bucluc. Sa nu faci zgomot.

- Ce crezi ca vor?

Se auzi o bataie grea in usa.

- Uite, ia sticla de gin, spuse el, adresandu-i un ranjet incordat. Sticla trecu de la unul la altul, exact atata timp cat sa traga amandoi o dusca. O batu pe spinare, in timp ce-o impingea in bucatarie.

Ciocanitul se repeta inainte de-a fi putut cobori la usa.

Acolo statea un caporal; camaradul sau se apleca afara din bula transparenta a Windrush-ului, fluierand vag si frecandu-si buza inferioara de ratul proeminent al pustii.

- Timberlane?... Algernon Timberlane? Esti chemat la cazarma.

Caporalul era un om subgabaritic, cu falca ascutita si pete de piele intunecata sub ochi. Nu parea sa aiba mai mult de cincizeci de ani - destul de tanar, in vremea aceea. Avea uniforma curata si calcata, si tinea o mana langa revolverul de la centura.

- Cine ma cheama? Tocmai ma pregateam sa iau cina.

- Comandantul Croucher te cheama, daca esti Timberlane. Fa bine si sari in Windrush, alaturi de noi.

Caporalul avea un nas mare, pe care acum si-l freca pe furis, in timp ce-l masura cu privirea pe Timberlane.

- Am o intalnire cu Comandantul, maine.

- Ai o intalnire cu dumnealui in seara asta, colega. N-am chef de necazuri.

Nu parea sa aiba nici un rost sa se opuna. In timp ce se intorcea sa inchida usa in urma lui, aparu Martha. I se adresa direct militarului:

- Sunt doamna Timberlane. Ma luati si pe mine?

Era o femeie atragatoare, cu linii pline si o anume franchete in ochi, care-o faceau sa para mai tanara decat era. Caporalul o masura cu o privire aprobatoare.

- Azi nu le mai fabrica asa cum esti mata, cucoana. Hopa-sus, alaturi de barbata-tu.

Potoli incercarea lui Timberlane de a protesta, grabindu-se sa se urce prima in Windrush. Nerabdatoare, respinse mana caporalului si se salta in sus fara nici un ajutor, ignorand rapida privire instinctiva a barbatului catre coapsa ce i se zari o clipa.

Ocolira pe un drum inutil de lung, spre pseudo-castelul victorian care-i servea drept cartier general lui Croucher.

In prima parte a drumului, isi spuse nelinistita: "Asta nu-i oare una din situatiile arhetipale ale ultimului secol - iar al Douazecilea, chiar a fost Ultimul Secol: neasteptata bataie peremptorie la usa, pentru a deschide cuiva in uniforma care te asteapta sa te duca undeva, din motive necunoscute?

Cine-a inventat situatia asta, de se repeta atat de des? Poate ca-i ceea ce se intampla dupa ultragiu - incapabil sa te mai regenerezi, trebuie pur si simplu sa te repeti la nesfarsit"

Tanjea sa spuna o parte din toate astea cu voce tare; generaliza in modul, mai curand pretentios, al tatalui ei, iar generalizarea e o forma de usurare care-si atinge efectul maxim cand se aude rostita; dar o privire spre fata lui Timberlane o convinse sa taca.

Vedea bine ca era surescitat.

Il vazu, in chipul lui, pe baiat ca si pe batran.

Barbatii! medita ea. Aici era temeiul intregii stricaciuni. Ei inventau toate situatiile astea. Aveau nevoie de ele - tortionari sau torturati, aveau nevoie de ele.

Prieteni sau dusmani, erau uniti intr-o algolagnie aflata dincolo de puterea de vinecare sau intelegere a femeii.

In clipa cand rasunase acea bataie autoritara la usa, apartamentul lor, mic si detestat, se transformase intr-un loc de refugiu; robinetul de la bucatarie picurand, fluieratul sau, in chiuveta ciobita, devenise un simbol al dulcelui camin, pisesele imprastiate ale jocului de puzzle, un semn de vasta libertate intelectuala.

Soptise o rugaciune pentru intoarcerea in sigurantaa la plaja fragmentata din Acapulco, in timp ce cobora grabita sa se alature sotului ei.

Acum se deplasau la un metru deasupra nivelului solului, si simtea gustul chimicalelor tensiunii circulandu-i prin vene.

In caldura de septembrie, orasul dormea. Dar picoteala pacientului era nelinistita. Cutii vechi de carton si ziare infundau rigolele.

O decapotabila cu baterii zacea cu botul infipt in fatada zdrobita a unui magazin.

La ferestrele deschise atarnau capete omenesti, cu lumina grea a soarelui umplandu-le gurile cascate. Mirosul de bolnavi indica faptul ca otrava se instalase in sange.

Inca inainte de-a fi ajuns prea departe, perspectiva de a vedea vreun cadavru le fu satisfacuta indoit. Un barbat si o femeie zaceau impreuna in pozitii anormale pe iarba parjolita a giratoriului St. Clement.

Un stol de grauri falfaiau din aripi pe langa umerii lor.

Timberlane o cuprinse pe Martha cu un brat si-i sopti ceva incurajator, ca pe vremea cand erau tineri.

- Lucrurile vor sta mult mai rau inainte de a se ameliora, spuse caporalul, nimanui in particular. Nu stiu ce-o sa se-ntample cu lumea da' de-asta-s sigur.

Trecerea lor scalda casele intr-un val de praf.

La cazarma, plutira pe poarta de la intrare si debarcara. Caporalul ii conduse spre o arcada indepartata.

Arsita apasa densa in careul central; inaintara impingandu-se prin ea, intrand pe o usa, strabatand un coridor, pana sus intr-o zona mai racoroasa.

Caporalul se consulta cu un altul care-i chema intr-o camera, unde astepta o adunatura de oameni obositi si nervosi, asezati pe banci, multi dintre ei purtand masti contra holerei.

Statura acolo o jumatate de ora inainte de a fi chemati. In cele din urma fura condusi intr-o incapere spatioasa, mobilata greoi, sugerand ca inainte fusese folosita ca popota a ofiterilor.

Jumatate din ea era ocupata de o masa din mahon si trei mese pe capre de lemn. La aceste mese stateau asezati mai multi barbati, cu harti si hartii dinainte; numai cel de la masa de mahon nu avea in fata decat un caiet; era singurul ce nu parea lenes.

Omul de la masa de mahon era Comandantul Peter Croucher. Avea o infatisare solida, carnoasa si dura. Chipul sau era mare si lipsit de frumusete, dar nu apartinea nici unui prost, nici unei brute.

Parul carunt si rar statea pieptanat spre spate, in suvite drepte, avea un costum ingrijit si un intreg aspect de om practic.

Nu parea sa fie decat cu cel mult zece ani mai batran decat Timberlane; cincizeci si trei, si patru, eventual.

Ii privea pe sotii Timberlane cu o expresie obosita, dar totodata estimativa.

Martha ii cunostea reputatia. Auzisera despre el inca dinainte ca valurile de violenta sa-i fi fortat sa paraseasca Londra. Principala industrie din Oxford era productia de masini si GEM-uri (Ground Effect Machines), in special de tip Windrush.

Croucher fusese Administratorul Personalului la cea mai mare fabrica. Guvernul National Unit il numise Ofiter Delegat de District in Oxfordshire.

Cu ocazia caderii guvernului, Ofiterul de District fusese gasit mort in imprejurari misterioase, iar Croucher preluase comanda, strangand haturile si mai puternic.

Vorbi fara a se misca:

- Nu vi s-a emis nici o invitatie de a veni aici, doamna Timberlane.

- Imi urmez sotul oriunde, Domnule Comandant.

- Nu si daca zic eu nu. Garda!

- Ordonati.

Caporalul marsalui inainte intr-o parodie de pas de defilare militaresc.

- Ai nesocotit ordinul, aducand-o aici pe femeia asta, Caporal Pitt. Supervizeaza neintarziat indepartarea ei imediata. Poate sa astepte afara.

Martha dadu sa protesteze. Timberlane o facu sa taca, apasandu-i mana, asa ca se lasa condusa afara.

Croucher se ridica ocolind masa.

- Timberlane, esti singurul om de la DOUCH(E) din teritoriul controlat de mine. Scoate-ti din minte ca am fata de dumneata motive ulterioare. Asa ceva e inversul adevarului. Te vreau de partea mea.

- Voi fi de partea dumneavoastra daca-mi tratati sotia cum se cuvine.

Croucher facu un gest care dadea de inteles cat de mult desconsidera aceasta remarca.

- Ce-mi poti oferi care sa-mi fie avantajos in vreun fel?

Semiagramatismul implicit al vorbirii sale sporea amenintarea, dupa aprecierea lui Greybeard.

- Sunt bine informat, Domnule Comandant. Parerea mea e ca ar trebui sa aparati zonele Oxfordshire si Gloucestershire de Midlands si Nord, daca fortele dumnevoastra sunt destul de puternice. Daca mi-ati putea imprumuta o harta...

Croucher ridica mana:

- Asculta, mai bine sa te-aduc putin cu picioarele pe pamant, prietene. Doar ca sa stii, n-am nevoie de nici o idee intelectuala, jumatate-coapta de la asa-zisi invatati ca dumneata.

Ii vezi pe oamenii astia, asezati acolo la mese? Au beneficiul mutual de a infaptui ganditul in locul meu, astfel folosind avantajos unul din avantajele de a avea terra firma intr-un oras universitar ca Oxford.

Vechea batalie Town versus Gown a fost purtata si castigata, domnule Timberlane, cum ai fi putut sti daca nu te fataiai atat de mult prin Londra. Eu am castigat-o si implementat-o.

Conduc intregul Oxford in folosul unuia singur si al tuturor. Capetele astea patrate sunt crema facultatilor de-aici, numai intelecte de optispe carate.

Il vezi pe caraghiosul ala de-acolo, care-i tremura mainile si cu ochelarii crapati? E Profesorul de Razboi al Universitatii Chichele, Harold Biggs.

Iar acolo-i Sir Maurice Rigg, unu' din desteptii la istorie ai tuturor timpurilor, mi se zice. Asa ca fii bun si pricepe ca te intreb despre DOUCH(E), nu cum ai conduce dumneata operatiunile daca ai fi in pantofii mei.

- Nu ma indoiesc ca unul din caraghiosii dumneavoastra intelectuali v-ar putea vorbi despre DOUCH(E).

- Ba nu pot. De-asta a fost necesitatea aducerii dumitale aici. Vezi, toate datele care le am despre DOUCH(E) zic ca-i un soi de unitate de informatii cu sediul la Londra.

In momentul asta, organizatiile din Londra sunt suspecte pentru mine, din motive evidente.

Daca nu vrei sa fii luat de spion, etcetera, poate ar trebui sa-mi pui mintea la curent cu ce intentionezi sa faci aici.

- Cred ca mi-ati inteles gresit atitudinea, domnule. Doresc sa va informez despre DOUCH(E); nu sunt spion. Desi am fost adus la dumneavoastra ca un captiv, aranjasem o vizita prin intermediul patrulelor ca sa va vad maine si sa va ofer ce ajutor pot.

- Eu nu-s dentistul dumitale. La mine nu-ti programezi vizita - ci te rogi de-o audienta. Batu cu nodurile degetelor in masa.

- Vestejesc atitudinea dumitale prosteasca! Patrunde-te de realitatea situatiei - pot pune sa te impuste oriunde, in curriculum, daca te prind ca esti neconstructiv.

La asta, Timberlane nu spuse nimic. Pe un ton mai rezonabil, Croucher continua:

- Ia sa vedem acuma, sa dam pe fata ce e DOUCH(E) exact si cum functioneaza.

- Nu e decat o unitate academica, domnule, desi cu mai multa putere in spate decat au de obicei unitatile academice.

V-as putea explica intre patru ochi? Natura activitatii ei e confidentiala.

Croucher il privi cu sprancenele inaltate, dupa care se intoarse spre oamenii surmenati de la mesele pe capre, si arunca o ocheada celor doua garzi.

- N-as vesteji o schimbare de decor. Lucrez ore indelungate.

Trecura in camera alaturata. Garzile ii urmara. Desi incaperea era mica si incinsa, fu o usurare sa scape de chipurile sleite dindaratul meselor. Croucher ii facu semn unuia dintre gardieni, iar acesta deschise o fereastra.

- Ce este cu precizie aceasta "activitate confidentiala"? intreba Croucher.

- E o munca de documentare. Dupa cum stiti, in 1981 s-a produs Accidentul care a sterilizat omul si majoritatea mamiferelor superioare. Americanii si-au dat primii seama de deplinele implicatii ale celor ce se intamplau.

In anii nouazeci, diverse fundatii au colaborat pentru a infiinta DOUCH la Washington. Acolo s-a decis sa se instituie, in vederea conditiilor globale fara precedent, un grup de studiu special, de urgenta.

Acest grup urma sa fie echipat pentru a functiona timp de saptezeci si cinci de ani, indiferent ca omul isi regasea, in cele din urma, capacitatea de a procrea sau nu reusea si disparea ca specie.

S-au inrolat membri din toata lumea si au fost instruiti sa interpreteze obiectiv chinurile propriilor lor tari si sa le inregistreze in permanenta.

Grupul a fost denumit Documentarea Asupra Istoriei Universale Contemporane. E-ul in paranteza inseamna ca fac parte din aripa engleza.

Am intrat in organizatie la inceput, si m-am instruit la Washington in '01. Pe vremea aia organizatia incerca sa fie cat de pesimist posibila. Multumita gandirii lor realiste, putem continua sa functionam ca persoane individuale chiar daca s-au rupt contactele nationale si internationale.

- Asa cum s-a si intamplat. Presedintele a fost eliminat de o gasca de pungasi. Statele Unite sunt intr-o stare de anarhie. Stii asta?

- La fel si Marea Britanie.

- Defel. Aici nu avem anarhie, nu cunoastem intelesul cuvantului. Eu stiu cum sa pastrez ordinea, de asta poti sa fi chiar convins.

Pana si cu toata ciuma asta, nu e nici un fel de dezordine si domneste justitia britanica.

- Deocamdata holera doar isi potriveste pasul, Comandante Croucher. Iar executiile in masa nu sunt o manifestare a ordinii.

Croucher exclama, furios:

- La dracu' cu manifestarile! Maine, toata lumea din Spitalul Churchill o sa fie impuscata. Nu ma-ndoiesc ca si in legatura cu asta o sa tipi. Dar nu intelegi. Trebuie sa-ti extirpi aceasta neintelegere eronata.

N-am nici o dorinta sa ucid. Tot ce vreau e sa pastrez ordinea.

- Ati citit, fara indoiala, destula istorie ca sa stiti cat de gaunos suna asa ceva.

- E adevarat! Haosul si razboiul civil sunt absolut respingatoare pentru mine! Asculta-ma, ceea ce-mi spui despre DOUCH(E) confirma ce-am fost deja informat. Nu m-ai mintit. Asa ca...

- De ce v-as fi mintit? Daca sunteti binefacatorul care va pretindeti, n-am de ce sa ma tem de dumneavoastra.

- Pentru ca daca eram nebunul drept care ma iei, principalul meu obiectiv ar fi sa-i omor pe observatorii obiectivi ai regimului meu.

Inversul e adevarat - imi vizualizez datoria de a tine ordinea - atata tot. In consecinta, pot utiliza structura dumitale DOUCH(E). Vreau sa fii aici, sa inregistrezi. Marturia dumitale ma va justifica pe mine si masurile pe care sunt silit sa le implementez.

- Sa va justifice in fata cui? In fata posteritatii? Nu exista nici o posteritate. A murit in sperma stricata, daca mai tineti minte.

Amandoi transpirau din abundenta. Gardianul din spatele lor isi foia picioarele obosite. Croucher scoase un tub cu pastile mentolate din buzunar si-si vari una in gura.

- Cat timp o sa mai perseverezi cu munca asta pentru DOUCH(E), domnule Timberlane?

- Pana mor sau sunt ucis.

- Inregistrand?

- Da, inregistrand si filmand.

- Pentru posteritate?

Dupa un moment de tacere, Timberlane spuse:

- Bine, amandoi credem ca stim ce inseamna datoria. Dar eu nu trebuie sa-i omor pe toti sarmanii nenorociti din Spitalul Churchill.

Croucher isi rontaia menta. De pe fata sa urata, ochii priveau catre podea in timp ce vorbi:

- Am aici un nodul de informatie pe care sa-l inregistrezi. In ultimii zece ani, Churchill-ul a fost dedicat unei directii de cercetare si numai uneia. Doctorii si personalul de acolo numara si cativa experti biochimisti.

Proiectul si sarcina lor e de a incerca sa prelungeasca viata. Nu doar studiaza geria - cum ii zice, geriatria; cauta un drog, un hormon; eu nu-s specialist medical si nu diferentiez una de alta, dar aia cauta o cale de-a-i face pe oamenii ca mine si ca dumneata sa traiasca pana la doua sute doua zeci de ani.

Parascovenii imposibile! Irosesc o organizatie, fugarind fantome! Nu pot lasa spitalul ala sa se duca pe apa sambetii. Vreau sa-l utilizez in scopuri mai productive.

- Guvernul a subventionat spitalul?

- Da. Politicienii corupti din Westminster aspirau sa descopere acest elixir al vietii si nemuririi si sa-l perpetueze pentru avantajele lor proprii si personale.

N-o sa ne lasam noi incomodati cu prostii de soiul asta. Viata-i prea scurta.

Ramasesera privindu-se.

- Va accept oferta, spuse Timberlane, desi nu pot vedea la ce v-ar folosi. Am sa inregistrez tot ce faceti la Churchill. As dori documente doveditoare ca ceea ce spuneti, despre acest proiect de longevitate, e adevarat.

- Documente! Vorbesti ca unul din domnii aia destepti si sonati din camera ailalta. Respect invatatura, dar nu si pedanteria, asta sa-ti intre bine in cap.

Asculta, evacuez toata gasca de pungasi din spitalul ala, pe ei si ideile lor scrantite; nu cred in trecut - cred in viitor.

Lui Timberlane ii suna doar ca o recunoastere a propriei nebunii. Spuse:

- Nu exista nici un viitor, ati uitat? L-am ucis de-a binelea, in trecut.

Croucher despacheta inca o pastila de menta; buzele sale groase o culesera din palma.

- Vino maine la mine si-am sa-ti arat eu viitorul. Sterilitatea n-a fost in intregime totala, sa stii. Au fost, inca mai sunt un firisor minimal de copii care se nasc prin colturi ciudate ale lumii - chiar si-n Marea Britanie.

Cei mai multi sunt handicapati - monstruozitati dincolo de conceperea noastra.

- Stiu la ce va referiti. Mai tineti minte Corpul Infantop in anii razboiului? A fost echivalentul britanic al Proiectului American Childsweep. M-am ocupat de asta. Stiu totul despre monstruozitati.

Senzatia mea e ca ar fi mai normal sa-i omoram, pe majoritatea, la nastere.

- Un procentaj din cei locali nu sunt omorati la nastere, iubirea materna fiind ceea ce e.

Croucher se intoarse spre garzile ce susoteau in spatele lui si le ordona iritat sa taca. Continua:

- Adun toate creaturile astea, indiferent de cum arata. Unele au membre in minus. Cateodata se nasc fara inteligenta si inexprimabil de tampite. Uneori, se nasc intoarse cu inauntrul pe dinafara, si pe urma mor, rand pe rand.

Desi avem un baiat care a supravietuit, cu toate ca tot sistemul lui digestiv - stomac, intestine, anus - e in afara trupului, intr-un fel de sac.

E o priveliste suprem de oribila. A, avem tot soiul de varietati de creaturi semi-umane. Vor fi incarcerate la Churchill pentru supraveghere. Ele sunt viitorul.

Cum Timberlane nu replica, adauga:

- Admis, un viitor inspaimantator, dar s-ar putea ca altul sa nu existe. Trebuie sa muncim sub asertiunea ca atuncea cand aceste creaturi vor ajunge la maturitate, vor procrea copii normali.

Le vom pastra si le vom face sa se reproduca. Incredinteaza-te ca e mai buna o lume populata de mostruozitati, decat o lume moarta.

Croucher il privi provocator pe Timberlane, ca asteptandu-se sa nu fie de acord cu aceasta afirmatie. Cand colo, Timberlane spuse:

- Voi veni la dumneavoastra maine dimineata. Nu plasati asupra mea nici o cenzura?

- Vei avea cu dumneata un paznic sa asigure securitatea. Caporalul Pitt, pe care l-ai cunoscut, a fost detasat cu aceasta misiune. Nu vreau ca reportajele dumitale sa cada pe maini ostile.

- Asta-i tot?

- Nu. Trebuie sa consider propriile dumitale maini ca maini ostile. Pana ti le vei dovedi altminteri, sotia dumitale va locui aici, in cazarma, ca garantie a bunavointei dumitale. Si dumneata ai sa fii incartiruit aici.

Vei descoperi ca confortul e mai considerabil decat era in apartamentul ala. Bunurile dumitale sufera deja transportarea de la apartament aici.

- Deci nu sunteti decat un dictator, la fel ca si ceilalti dinainte!

- Ia seama - nu-mi cad bine la stomac mintile indaratnice! Ai sa ma cunosti in curand si altfel - n-ar strica! Vreau sa-mi fii pe post de constiinta.

Clarifica-ti punctul asta in creier cu toata puterea cuvenita. Ai vazut ca m-am inconjurat de intelighentia; din pacate, astia, la vedere fac ce spun eu - cel putin in fata mea.

Un asemenea crez ma revolta pana la piele! Nu asta vreau de la dumneata; vreau sa faci ce-ai fost instruit. La dracu' , de ce m-as deranja cu dumneata macar cand am o droaie de altele cu care sa-mi fac griji? Trebuie sa faci ce spun eu.

- Daca e vorba sa fiu independent, va trebui sa-mi pastrez independenta.

- Nu fa pe desteptul cu mine! Trebuie sa faci ce spun eu. Cand iti cer sa dormi aici la noapte, e un ordin. Gandeste-te la conversatia asta, stai de vorba cu nevasta-ta. Am vazut imediat ca-i un gen hirsut binisor.

Tine minte, iti ofer securitatea, Timberlane.

- In fortul asta fara conditii sanitare?

- Se va trimite dupa dumneata dimineata. Garda, du-l pe omul asta de-aici. Da-l pe mana Caporalului Pitt.

In timp ce se apropiau decisi sa-l ia pe Timberlane, Croucher tusi intr-o batista, isi sterse fruntea cu mana si spuse:

- Un punct de concluzie, Timberlane. Sper sa se lege prietenia intre noi, atat cat e posibil asa ceva. Dar daca cugeti sa incerci a evada, n-ar strica sa te informez ca de maine se aplica ordine restrictive noi in toata zona din jurisprudenta mea.

Voi nimici intinderea molimei cu orice pret. Oricine e prins incercand, pe viitor sa se mute din Oxford va fi impuscat, fara intrebari. Se vor ridica bariere imprejurul orasului in zori. Gata, garda, du-l. Si expediati-mi un secretar si o cana cu ceai, imediat.

Locuinta lor la cazarma consta dintr-o singura camera mare. Continea un lighean de spalat, un arzator cu gaz, doua paturi cazone dotate cu paturi.

Lucrurile le sosira cu hopuri, dintr-un vagonet de la parter. Alte bunuri cerute le parvenisera spasmodic, pana se plictisisera de ecoul bocancilor militaresti.

Un gardian senil sedea pe un scaun in usa, cu degetul pe un pistol automat usor, holbandu-se la ei cu curiozitatea impietrita a omului plictisit.

Martha se intinse in pat, cu un prosop umed peste frunte. Timberlane ii relatase complet discutia cu Croucher. Ramasera tacuti, barbatul asezat pe patul lui, cu capul rezemat greu in cot, cufundandu-se incet intr-un soi de letargie.

- Ei bine, am capatat, mai mult sau mai putin, ce-am vrut, spuse Martha. Lucram cu inversunare pentru Croucher. Putem avea incredere in el?

- Nu cred ca-i cazul sa pui intrebarea asta. Putem avea incredere atat cat permit imprejurarile. Avea un mod de a parea sa nu i-a in serios tot ce spuneam =  ca si cum mintea i s-ar fi framantat tot timpul cu o alta problema.

Poate ca am intrezarit ceva din acea problema cand a descris o lume populata de monstri. O fi simtit ca trebuie sa aiba pe cineva sub stapanire, chiar de-ar fi numai o...o colectie de anomalii.

Gandurile sotiei sale revenira la un punct pe care-l atinsesera mai devreme, in timpul zilei.

- Toata lumea e obsedata de Accident, chiar daca n-o arata imediat. Toti suntem bolnavi de vinovatie. Poate ca asta il tulbura pe Croucher, si trebuie sa traiasca cu o viziune a lui insusi, conducand o lume crepusculara de ologi si creaturi diforme.

- Puterea cu care stapaneste prezentul pare mai mare decat ar presupune-o asa ceva. Cat de mare e puterea cu care stapaneste cineva, oricine, prezentul?

- O stapanire destul de firava, dupa cum reaminteste holera, dar...

- Societatea noastra, biosfera noastra, sunt bolnave de patruzeci de ani. Cum ar putea ramane sanatos, in sanul lor, individul? Poate ca suntem toti mai nebuni decat credem.

Neplacandu-i nota din vocea Marthei, Timberlane trecu si se aseza pe marginea patului ei, spunand cu tarie:

- Oricum, grija noastra imediata e Croucher. Daca vom coopera cu el satisfacem planul DOUCH(E), asa ca asta vom face. Dar tot nu-mi pot da seama de ce, in asemenea vremuri, ar vrea sa se-ncurce cu mine.

- Pot sa ma gandesc la un motiv. Nu pe tine te vrea. Dupa camion umbla. Crede, probabil, ca inauntru sunt materiale pe care le-ar putea folosi.

O stranse de mana:

- S-ar putea sa fie si asta. Poate crede ca, venind de la Londra, am inregistrat informatii care-i pot fi de folos.

Intr-adevar, e posibil s-o fi facut. Londra e, in prezent, dusmanul lui cel mai bine organizat. Ma-ntreb cat timp vor lasa camionul acolo unde e acum.

Camionul DOUCH(E) era un articol de echipament valoros.

Cand guvernele nationale cazusera, conform prevederilor fundatiei de la Washington, camioanele au devenit, ele insele, sedii DOUCH(E). Contineau materiale de inregistrare complete, magazii si felurite provizii; erau complet blindate; o ora de lucru le convertea in vehicule cu senile.

Functionau pe baza sistemului cu baterii perfectionat recent, si aveau o propulsie de urgenta pe baza de petrol sau oricare din substitutii sai curenti.

Acest desavarsit pachet de tehnologie, sau mostra sa detinuta de Timberlane, fusese lasat in garaj, sub apartamentul de pe Iffley Road.

- Mai am cheile, spuse Timberlane, iar vehiculul e inchis cu toate obloanele. Nu mi-au cerut cheile.

Ochii Marthei erau inchisi. Il auzi, dar era prea obosita ca sa raspunda.

- Aici suntem bine plasati pentru a observa istoria contemporana, continua el. Lucrul pe care nu l-a avut DOUCH(E) in vedere e ca vehiculele ar putea reprezenta o atractie pentru fauritorii-de-istorie. Orice s-ar intampla, nu trebuie sa lasam camionul sa ne scape de sub control.

Dupa un minut de tacere, aduga:

- Masina trebuie sa fie principala noastra grija.

Cu brusca energie a furiei, femeia se ridica in capul oaselor pe pat:

- Dracu' si mama lui s-o ia pe blestemata aia de masina! Cu mine cum ramane?


Martha dormi pe apucate in acea inabusitoare noapte la cazarma. Tacerea era fracturata de bocanci soldatesti bocanind pe un platou de parada, de strigate, de vibratiile apropiate ale cate unui tantar sau vuietul vreunui Windrush, revenind la unitate.

Cand se intorcea de pe-o parte pe alta, patul ei ghioraia ca un stomac gol.

Noaptea, avea ea impresia, era o perna cu ace vatuita - aproape o tinea in mana, atat de indeaproape se potrivea caldura ei cu umezeala palmei - iar in ea, numar infinit de ace, rasunau efectele sonore ale omenirii militante.

Dar fiecare ac strapungea perna, precum si pe ea. Spre ziua, zgomotele devenira mai putin frecvente, desi bolul de caldura, din careul de-afara, ramanea acelasi.

Apoi, dintr-o alta locuinta se auzi soneria slaba, lunga si continua a unui ceas desteptator. Undeva departe, canta un cocos. Auzi un ceas din oras - Magdalen? - batand de cinci.

Pasarile isi urmau galceava zorilor pe stresini. Zgomotele armatei se reinstapanira treptat. Dangatul galetilor si al ustensilelor de fier din bucatarie proclama ca incepusera pregatirile pentru micul dejun.

Adormi, plutind pe un val de disperare. Avu un somn adanc, odihnitor.

Timberlane, cenusiu si neras, sedea pe marginea patului lui, cand se destepta Martha. Un gardian intra cu micul dejun pe o tava, o puse jos si pleca.

- Cum te simti, iubirea mea?

- Mai bine in dimineata asta, Algy. Dar cu zgomotul de-azi noapte...!

- O droaie de petreceri cu brancarde, teama mi-e, spuse el, aruncand o privire pe fereastra. Aici suntem intr-unul din focarele de infectie.

Sunt pregatit sa-i ofer lui Croucher garantii asupra conduitei mele daca ne lasa sa locuim in alta parte.

Se apropie de el, cuprinzandu-i obrajii teposi in maini:

- Ai ajuns la o concluzie, deci?

- Am ajuns in timpul noptii. Avem o treaba la DOUCH(E). Alergam dupa istorie, iar istoria se face acum aici. Cred ca trebuie sa avem incredere in Croucher, asa ca ramanem la Cowley ca sa cooperam cu el.

- Stii ca nu-ti discut hotararile, Algy. Dar ne putem increde intr-un om aflat in pozitia lui?

- Hai doar sa spunem ca un om, in pozitia lui, nu pare sa aiba vreun motiv de-a ne impusca fara somatie.

- Poate ca o femeie priveste altfel aceste lucruri, dar mai bine sa nu lasam ca DOUCH(E) sa castige intaietatea fata de siguranta noastra.

- Ia-o asa, Martha. La Washington nu ne-am asumat doar obligatii; am preluat un mod de-a gandi care are sens cata vreme majoritatea activitatilor omenesti nu mai au.

Asta ar putea avea mult de-a face cu felul in care-am supravietuit ca pereche la Londra, in timp ce, de jur-imprejurul nostru relatiile personale se duc la gunoi.

Avem o misiune; trebuie s-o slujim, altfel nu ne va sluji nici ea pe noi.

- O iei asa si suna bine. Doar sa nu cadem in capcana de-ai lasa sa puna ideile inaintea oamenilor, mm?

Isi indreptara atentia spre micul dejun. Arata ca o ratie de soldat; intrucat ceai nu se prea gasea, aveau de baut bere slaba, si de mancare, inevitabilele pilule cu vitamine care se instaurasera ca hrana nationala de cand animalele domestice fusesera lovite de boala, o paine grunjoasa si cateva fileuri de peste cafeniu si fara nume.

Dat fiind ca balenele aproape disparusera din mari, iar efectele monstruoase ale radiatiilor pareau sa fi incurajat dezvoltarea planctonului si a crustaceilor minusculi, pestii se inmultisera.

Multi fermieri, din zonele litorale pe tot cuprinsul lumii, fusesera siliti sa se orienteze spre mare, cand li se imputinasera turmele; asa ca, inca se mai gasea o felie de peste care sa fie asternuta peste farfuriile crapate ale lumii.

In timp ce mancau, Martha spuse:

- Caporalul Pitt asta, care actioneaza ca o combinatie de temnicer si bodyguard, e un om dragut de fel. Daca trebuie sa ne stea cineva pe cap tot timpul, poate l-am putea obtine pe el.

Intreaba-l pe Croucher despre asta, cand il vezi.

Inghiteau cu ultimele picaturi de bere pilulele vitaminizate, cand intra Pitt impreuna cu un alt gardian.

Pe epoleti, Pitt purta insemnele de capitan.

- Se pare ca trebuie sa te felicitam pentru o avansare bine venita si rapida, spuse Martha.

- Nu-i nevoie sa faceti bancuri, spuse taios Pitt: Se-ntampla sa fie penurie de oameni de isprava prin partile-astea.

- Nu-ncercam sa fac bancuri, domnule Pitt, si pot vedea, dupa numarul targilor de-afara, ca oamenii se imputineaza tot timpul.

- Nu se cade sa glumesti despre molima.

- Sotia mea incerca sa fie amabila, spuse Timberlane. Ai grija cum ii raspunzi, sa nu depun o plangere.

- Daca aveti vreo plangere, depuneti-o la mine, raspunse Pitt.

Sotii Timberlane schimbara o privire. Caporalul fara griji de-aseara disparuse; vocea acestui om era aspra si intregul sau fel de a fi, incordat la limita.

Martha se duse la http://greybeard1964.blogspot.ro/oglinda si se aseza inaintea ei. Cum i se mai adanceau gropile din obraji! Azi se simtea mai in putere, dar gandul incercarilor si al caniculei de peste zi n-o incurajau deloc.

Simtea in mecanismele menstruatiei o durere surda, ca si cum ovarele ei, infertile, ar fi protestat contra propriei lor sterilitati.

Cu efort, din borcanase si tuburi, se straduia sa-si astearna pe fata o viata si o caldura pe care simtea ca nu le va mai poseda niciodata in realitate.

In timp ce lucra, il studie pe Pitt in oglinda. Era oare stilul acela nervos un simplu rezultat al neasteptatei lui avansari sau exista vreun alt motiv?

- Va iau pe dumneavoastra si pe doamna Timberlane in misiune, peste zece minute, ii spuse el lui Timberlane.

Pregatiti-va. Vom merge la vechiul dumneavoastra apartament din Iffley Road. Acolo o sa luam furgoneta de inregistrare si ne ducem la Spitalul Churchill.

- Pentru ce? Am o intalnire fixata cu Comandantul Croucher. Ieri nu mi s-a spus nimic despre asta.

- Mi-a spus ca v-a vorbit despre problema. Zice ca vreti documente aprobatorii despre ce se intampla la spital. Mergem acolo sa le luam.

- Inteleg. Dar intalnirea mea...

- Uite ce e, cu mine nu discutati. Am ordinele mele, sa stiti, si am sa mi le indeplinesc. Aici n-avem intalniri - avem numai ordine. Comandantul e ocupat.

- Dar mi-a spus...

Capitanul Pitt isi lovi semnificativ revolverul capatat recent.

- Zece minute, si am plecat. Ma-ntorc sa va iau. Veniti amandoi cu mine sa va luati vehiculul.

Se rasuci pe calcaie si pasi cu zgomot afara. Celalalt gardian, un baiat matahalos cu falca moale, trecu ostentativ in dreptul usii.

- Ce inseamna asta? intreba Martha, apropiindu-se de sotul ei. Acesta o cuprinse cu bratele de dupa talie, incruntat a ingrijorare.

- S-o fi razgandit Croucher. Totusi, s-ar putea ca totul sa fie in regula. Am cerut sa vad registrele de la Churchill, asa ca, probabil incearca sa-mi arate ca va coopera cu noi.

- Dar si Pitt era atat de schimbat. Aseara mi-a vorbit despre sotia lui, si cum a fost silit sa ia parte la masacrul ala din centrul Oxfordului...

- I s-o fi urcat avansarea la cap...

- O, de nesiguranta-i vorba, Algy, totul e atat... nimic nu-i clar, nimeni nu stie ce se va intampla de pe-o zi pe alta... Poate ca nu vor decat masina.

Ramase cu capul rezemat de pieptul lui, iar el o tinu in brate, tacand amandoi pana la reintoarcerea lui Pitt. Le facu semn sa vina si coborara in careu, noul capitan in frunte si gardianul cu falca moale incheind coloana.

Urcara intr-un Windrush. Sub comanda lui Pitt, motorul tusi, se ambala, si pornira incet peste platoul de parada. Iesira pe poarta, aruncand un val de praf spre santinele.

Noua zi nu adusese nici un progres in infatisarea Oxfordului. Pe Hollow Way, un sir de lesuri ardeau fara vlaga, ca si cum cea mai mica rafala de vant ar fi putut stinge flacara; fumul rugilor plutea peste toata zona.

Langa vechea fabrica de masini domnea activitatea militara, in buna masura dezorganizata. Auzira un foc de arma.

Pe Cowley Road, strada lunga si serpuitoare cu magazine ce se indrepta spre vechile turle de la Oxford, multe fatade erau batute in scanduri sau sparte.

Deseurile zaceau pe pavaj intr-un strat gros. Langa un magazin sau doua, femei batrane faceau coada la cumparaturi, tacute si distante cu basmale la gat in pofida caldurii.

Praful starnit de sub Windrush sufla in jurul pantofilor lor rupti. Nu-l lua in seama, afisand simulacrul de demnitate pe care-l aduce mizeria.

Chipul lui Pitt parea facut din piele sfaramicioasa. Nasul, ca un cioc de uliu, statea indreptat doar inainte.

Nimeni din grup nu vorbea. Cand ajunsera la apartament, cobora masina, intr-o aterizare stangace, pe mijlocul drumului.

Martha fu bucuroasa sa se dea jos; Windrush-ul era plin de mirosuri barbatesti statute.

In douazeci si patru de ore, apartamentul lor devenise un loc strain. Uitase cat de darapanat si nezugravit arata vazut de-afara.

Observa un soldat asezat la fosta fereastra a livingului lor. Controla o linie de foc pana la usa garajului.

In momentul de fata, se aplecase in afara, strigand la un batran zdrentaros invesmantat intr-un sort si un mackintosh.

Mosneagul statea in rigola, strangand la piept un teanc de ziare.

- Oxford mail! croncanea batranul. In timp ce Timberlane se duse sa cumpere unul, Pitt dadu sa-l opreasca, dar apoi murmura:

- De ce nu?

Si intoarse capul. Martha fu singura care-i vazu gestul.

Ziarul consta dintr-o singura foaie presarata cu caractere tipografice. Un editorial, paginat la loc de cinste, se bucura de posibilitatea reluarii publicarii, acum ca se restabilisera legea si ordinea; in alta parte se anunta ca oricine incearca sa paraseasca limitele orasului fara permisiune, va fi impuscat;

La Super Cinema avea sa se proiecteze un film pe zi; li se ordona tuturor barbatilor sub saizeci de ani sa se prezinte in patruzeci si opt de ore la una din cele cinsprezece scoli convertite in comisariate de urgenta.

Era clar ca ziarul aparea sub controlul Comandantului.

- Hai sa ne miscam. N-avem toata ziua la dispozitie, spuse Capitanul Pitt.

Timberlane vari ziarul in buzunarul de la sold, luand-o spre garaj. Il descuie si intra. Pitt ramase in imediata lui apropiere cand se inghesui pe langa camioneta DOUCH(E) oblonita si tasta cifrul incuietorii de la portiera soferului.

Martha privi chipul capitanului; mereu si mereu, isi umezea buzele uscate. Cei doi barbati se urcara in masina.

Timberlane debloca arborele motor si dadu incept inapoi, in strada. Pitt ii striga soldatului de la fereastra sa incuie locuinta si sa aduca Windrush-ul la cazarma.

Martha si gardianul cu falca molatica primira ordin sa urce in camioneta. Se asezara pe fotoliile aflate imediat in spatele soferului.

Atat Pitt cat si subordonatul sau sedeau cu revolverele in maini, rezemate pe genunchi.

- Ia-o spre Churchill, spuse Pitt. Mergi cat mai incet. Nu-i nici o graba.

Isi drese nervos glasul. Sudoarea ii imbrobona fruntea. Freca neincetat teava armei, in sus si-n jos cu degetul mare.

Aruncandu-i o privire cercetatoare, Timberlane spuse:

- Omule, esti bolnav. Mai bine du-te inapoi la cazarma si consulta un doctor.

Revolverul tresari.

- Condu acolo. Nu vorbi cu mine.

Tusi si-si trecu o mana grea peste fata. Una din pleoape incepu sa i se zbata nervoasa si arunca o privire peste umar spre Martha.

- Zau asa, nu crezi...

- Gura, femeie!

Cu timberlane la volan, se tarara pe o straduta lipsita de viata. Doi Parinti din Cowley, in sutane negre, duceau intre ei o femeie, inaintand cu dificultate sub greutatea ei; mana stanga i se tara pe caldaram.

Ramasera absolut nemiscati pana cand camionul ajunse in dreptul lor si nu se urnira decat dupa ce trecu.

Fata moarta si vida a femeii casca gura spre Martha, cand huruira pe-alaturi. Pitt isi inghiti zgomotos saliva.

Ajungand la o hotarare, ridica revolverul. La vederea tevii ce se intorcea spre Timberlane, Martha zbiera.

Sotul ei apasa pe frana. Se leganara inainte si-napoi, motorul muri, si se oprira.

Inainte ca Timberlane sa se fi putut rasuci, Pitt lasa sa-i scape pistolul si-si ascunse fata in maini. Plangea si aiura, cu vorbe neintelese.

Baiatul cu falca moale spuse:

- Nu va miscati! Nu fugiti! Nu vrem sa fie nimeni impuscat!

Timberlane avea in mana revolverul caporalului. Ii smulse lui Pitt bratele de peste fata. Vazand cum arma sa isi schimbase stapanul, Pitt redeveni serios.

- Trage-n mine, daca asa vrei - crezi ca-mi pasa? Haide, mai bine sa se termine odata. Oricum o sa fiu impuscat cand Croucher va afla ca te-am lasat sa evadezi. Impusca-ne pe toti si sa terminam!

- N-am facut niciodata nici un rau la nimeni - eu eram postas. Lasa-ma sa cobor! Nu ma-mpusca! striga paznicul cu falca moale.

Inca-si mai freca revolverul in poala. Vazandu-l pe capitan ca a cedat nervos, se pierduse complet cu firea.

- De ce v-as impusca? intreba scurt Timberlane. La fel, de ce m-ati impusca voi? Ce ordine primisesi Pitt?

- Ti-am crutat viata. Mi-o poti cruta si tu pe a mea. Tu esti un gentleman! Lasa pistolul. Da-mi-l inapoi. Inchide-l intr-un dulap.

Isi revenea, confuz inca, dar obraznic si aruncandu-si in toate partile ochii neincrezatori. Timberlane ramase cu pistolul indreptat spre pieptul lui.

- E timpul sa avem o explicatie.

- Erau ordinele lui Croucher. M-a chemat in fata mea - vreau sa zic in fata lui, azi dimineata. A spus ca vehiculul asta al vostru trebuie sa ajunga in mainile lui. A spus ca nu esti decat un intelectual aducator de belele, un spion poate, de la Londra.

Odata ce puneai masina in miscare, trebuia sa te impusc, si pe nevasta-ta la fel. Pe urma, Studley, aci de fata, si cu mine trebuia sa ne prezentam inapoi la el, cu vehiculul.

Dar n-am putut-o face, cinstit, nu-s eu croit pentru trebile de soiul asta.

Am avut o nevasta, o familie - mi s-a acrit de toate omorurile astea - daca sarmana Vi...

- Lasa cabotinariile, domnule Pitt, si hai sa chibzuim, il intrerupse Martha; puse un brat pe umarul sotului ei.

Deci, pana la urma, n-am fi putut avea incredere in amicul Croucher.

- Nici el nu putea avea incredere in noi. Oamenii in pozitia lui pot fi liberali ca fond, dar trebuie sa inlature elementele aleatorii.

- Fraza asta de la tatal meu o stii. Bine Algy, deci iarasi suntem elemente aleatorii; acum ce facem?

Spre surprinderea Marthei, se rasuci spre ea si o saruta. Se simtea in el o anume voiosie. Era cel aflat la comanda.

Lua revolverul de la docilul Studley si-l strecura intr-un dulapior.

- In circumstantele date, n-avem de ales. Plecam din Oxford. O sa ne indreptam spre vest, catre Devon.

Asta pare cea mai buna alegere. Pitt, tu si Studley veniti cu noi?

- N-o sa scapati niciodata din Oxford si Cowley. Baricadele sunt inchise. Au fost instalate in noaptea asta pe toate drumurile care duc afara din oras.

- Daca vrei sa intri-n gasca noastra, asculti ordinele mele. Intri? Da sau nu?

- Dar v-am spus, s-au inchis baricadele. N-o sa puteti iesi din oras, nici daca ati fi Croucher insusi n-ati putea.

- Trebuie sa ai tu o legitimatie sau ceva care sa-ti permita sa conduci masina pe strazi. Ce-a fost chestia aia pe care i-ai aratat-o santinelei cand am iesit din cazarma?

Pitt scoase o foaie de libera trecere, din buzunarul tunicii, si i-o dadu.

- O sa-ti iau si tunica. De-acum incolo esti degradat la rangul de soldat. Iarta-ma Pitt, dar nu ti-ai castigat tocmai pe merit avansarea, nu-i asa?

- Nu-s ucigas, daca la asta te referi.

Acum felul de-a fi ii era mai stabil.

- Asculta, eu iti spun ca vom muri toti, daca incerci sa spargi baricadele. Au instalat peste tot blocurile alea mari de beton. Opresc circulatia si desarta GEM-urile.

- Scoate-ti tunica aia si pe urma mai vorbim.

Parintii din Cowley ajunsera iar in dreptul masinii. Privira inauntru, inainte de a se tari intr-un han cu povara lor.

In timp ce-i dadea Marthei jacheta sa si tragea pe el tunica lui Pitt - cusaturile ei putrede paraira cand se chinui s-o imbrace - Timberlane spuse:

- Trebuie ca inca mai vine mancare in oras, nu? Hrana, provizii, munitie - Dumnezeu mai stie ce. Nu-mi spune ca acest Croucher nu-i destul de inteligent ca sa organizeze asa ceva.

De fapt, probabil prada toate comitatele din jur pentru aprovizionarea lui.

Pe neasteptate, Studley se apleca inainte si-l batu pe Timberlane pe umar:

- Asa e, domnule, si tocmai vine de la Southampton un convoi cu peste, care trebuie sa ajunga aici in dimineata asta, l-am auzit eu pe Sergentul de la Transporturi, Tucker, c-a zis asa cand am semnat pentru Windrush, de dimineata.

- Bravo tie! Barierele vor trebui sa se deschida pentru a permite trecerea convoiului. Si-n timp ce convoiul intra, noi iesim. Dincotro va sosi?


In timp ce se deplasau cu greu spre sud, devorati de lumina soarelui, le parveni zgomotul unei explozii. Dupa o pala de fum din dreapta lor, vazura ca Podul Donnington fusese aruncat in aer.

O cale de iesire din oras era taiata. Nimeni nu rosti o vorba.

Asemenea holerei, pustiirea de pe strazi era contagioasa.

La Ross Hill, blocurile de apartamente, indepartate de marginea drumului, erau la fel de neinsufletite ca niste faleze.

Singura alinare a goliciunii totale din imprejurimi era o ambulanta ce se tara de pe un drum de serviciu, cu girofarul in functiune.

Avea toate ferestrele camuflate. Urca pe fasia cu iarba, traversa drumul principal, cu doar cativa iarzi in fata vehiculului de la DOUCH(E), si se opri pe banda opusa, cu o ultima zguduitura.

Trecand prin dreptul ei, zarira soferul cazut peste volan...

Mai departe, printre case particulare, mirosea mai putin a moarte. In unele gradini, batrani si batrane ardeau focuri in aer liber.

Ce-o mai fi reprezentand si superstitia asta? se intreba Martha.

Cand ajunsera la un giratoriu, cativa soldati cu pustile agatate pe umar, le iesira in intampinare, dinspre punctul de control.

Timberlane se apleca afara pe fereastra si arata legitimatia fara sa se opreasca. Soldatii ii facura semn sa treaca.

- Cat mai avem? intreba.

- Aproape am ajuns. Barajul rutier pe car-l cautam e la podul de cale ferata Littlemore. Dincolo de el nu mai e decat camp deschis, spuse Pitt.

- Lung hotar mai are de aparat Croucher...

- De-asta vrea tot mai multi oameni. Blocarea drumului a fost una din ideile lui destepte. Ajuta atat la tinerea strainilor afara, cat si la tinerea noastra inauntru.

Doar nu vrea sa scape niscaiva dezertori care sa puna de-o opozitie, nu? Drumul face aici o cotitura in unghi drept spre pod, iar din dreapta vine un alt drum. A, uite carciuma aia, Marlborough, pe colt!

- Bine, fa cum iti spun eu. Luam exemplu de la ambulanta pe langa care-am trecut. Gata, Martha, dulceata mea? Ii dam drumul!

In timp ce dadeau coltul, Timberlane se lasa sa cada peste volan, cu mana dreapta atarnandu-i pe fereastra. Pitt se cocosa moale langa el, iar ceilalti doi isi dadura capetele pe spate in scaune.

Conducand cu grija, Timberlane duse vehiculul pe o linie beata spre hanul despre care vorbise Pitt. Il lasa sa se urce pe trotuar, apoi suci volanul si elibera ambreiajul, ramanand cu motorul pornit.

Camioneta se zgaltai violent inainte de a se opri. Erau cu fata spre Podul Littlemore, la nici doua sute de iarzi distanta.

- Bun, stati asa cum sunteti, spuse Timberlane. Sa speram ca vine la timp convoiul din Southampton. Din cate vehicule ar trebui sa fie format, Studley?

- Patru, cinci, sase. Greu de zis. variaza.

- Atunci ar trebui sa ochim trecerea imediat dupa al doilea camion.

In timp ce vorbea, Timberlane scruta intinderea din fata.

Calea ferata era ascunsa in fagasul ei. Spre pod drumul se ingusta pana la doar doua benzi.

Dincolo, il camufla proeminenta terenului, dar din fericire, barajul rutier fusese instalat in aceasta parte a podului, asa ca era vizibil din locul unde asteptau.

Consta dintr-o colectie de blocuri de beton, doua vagonete vechi si barne de lemn. O cladire mica din lemn, in apropiere, fusese rechizitionata de militari; parea potrivita pentru adapostirea unei mitraliere.

Nu se putea vedea decat un singur soldat, rezemat de usa cladirii si punand mana streasina la ochi pentru a privi in lungul drumului spre ei.

Un vagonet de constructii statea langa bariera. In el, un barbat ridicat in picioare ii arunca altuia de jos caramizi.

Pareau sa intareasca mijloacele de aparare si, judecand dupa miscarile lor neindemanatice, nu erau deprinsi cu aceasta munca.

Minutele treceau. Intreaga scena era imposibil de descris; acel mohorat tronson de drum nu era nici urban, nici rural.

Nu numai ca lumina soarelui ii stergea toate pretentiile, dar poate ca niciodata nu mai fusese studiat cu atata atentie cum il supraveghea acum Timberlane.

Miscarile trandave, ale celor ce manuiau caramizile, capatau un soi de persistenta onirica. In masina DOUCH(E) intrau muste, zumzaind fara nici un rezultat prin interior.

Zgomotul lor ii amintea Marthei de zilele lungi de vara din copilarie, cand in fericirea ei patrunsese, devenind parte inseparabila, intelegerea faptului ca o cumplita gresala, asemenea unui blestem, plutea deasupra ei, deasupra parintilor, deasupra prietenilor - deasupra tuturor.

Vazuse efectul blestemului raspandindu-se tot mai larg si mai larg, ca nisipul unei furtuni in desert devorand cerul.

Cu ochii mari, privi spinarea cocosata a sotului ei, complacandu-se in mica fantezie a ororii ca ar fi moarta, cu-adevarat moarta de holera. Reusi sa se inspaimante singura.

- Algy...

- Uite-i ca vin! Fiti atenti acum! Stai acolo, Martha; sunt sanse sa traga in timp ce trecem printre ei.

Porni inainte, masina saltand pe hopurile drumului. Un prim camion, mare, pentru mobila, captusit cu praf, se catara pe podul ingust, din partea cealalta.

Un soldat trase o parte din baricada de lemn, pentru a-l lasa sa treaca. Masina marai inainte prin deschizatura ingusta.

In timp ce se apropia de vehiculul DOUCH(E), un al doilea camion - militar, cu prelata rupta - aparu pe pod.

Sincronizarea trebuia sa fie perfecta. Ruland cu viteza constanta inainte, camioneta DOUCH(E) urma sa depaseasca acest al doilea camion cat mai aproape de pod.

Timberlane apasa mai tare pe accelerator. Ulmii de pe marginea drumului, boiti cu praf, imprastiau raze de soare rosii si albe pe dinaintea ochilor lui.

Trecura de primul camion. Soferul striga ceva. Marira viteza, spre masina militara.

Tocmai se strecura printre cuburile de beton. Soferul il vazu pe Timberlane, gesticula, accelera si trase de volan spre margine.

Santinela fugi inainte, atingandu-si pusca. Dadea din gura. Cuvintele i se pierdura in zgomotul motoarelor. Timberlane se repezi drept spre soldat.

Trecura vuind pe langa camionul armatei fara sa-l atinga, toti patru privind si tipand instinctiv. Farul din fata lovi soldatul inainte ca acesta sa se fi putut intoarce.

Pusca ii zbura din maini. Fu azvarlit ca un sac de nisip, intr-unul din blocurile de beton. La trecerea prin bariera, se auzi un scranset: otel pe piatra.

In timp ce se napusteau peste pod, al treilea vehicul se inalta in fata lor. In postul de santinela din lemn pe care-l depasira, o mitraliera se trezi la viata.

Gloantele zanganira pe grilajul din spatele masinii, facand ca interiorul sa rasune ca o toba de otel. Parbrizul vehiculului din fata lor se sfarama, rupturi noi inflorind ascutite peste prelata veche.

Cu un urlet de pneuri, derapa intr-o parte. Soferul deschise violent portiera, dar cazu inapoi in cabina cand camionul se balansa in partea opusa.

Saltand si hodorogind, sparse balustrada luand-o in josul taluzului, spre calea ferata de dedesubt. Timberlane cotise in directia cealalta pentru a evita ciocnirea cu camionul.

Numai accidentul acestuia il facu sa poata trece pe-alaturi. Tasnira din nou inainte, si vazura ca in continuare drumul era liber.

Mitraliera continua sa latre, dar ridicatura terenului ii adapostea de rafalele ei. Daca Studley n-ar fi lesinat in acel moment, avand nevoie sa se odihneasca intr-un sat parasit, pe nume Sparcot, unde se adunau si alti refugiati, ar fi putut ajunge pana la Devon.

Dar Studley avea holera; si sosi si un paranoic numit Mole, pentru a-i transforma intr-un avanpost fortificat; o saptamana mai tarziu, ploi abundente spalara de pe fata pamantului o suma de ocazii.

Popasul la Sparcot dura unsprezece ani lungi si cenusii.

Privind in urma acele timpuri, Martha reflecta la modul in care surescitarea nervoasa a sederii lor in Cowley i-o imbalsamase in memorie, asa ca-si reamintea totul cu usurinta.

Anii ce urmara aveau sa fie mai putin limpezi, caci ii cizela mizeria si monotonia.

Moartea lui Studley; mortile altora din acea hoarda de refugiati initiala; aparitia lui Big Jim Mole si certurile, cand ii distribuise prin casele parasite ale satului; lupta nesfarsita, bataile pentru femei; abandonul sperantei, al conventiilor si al rujului de buze;

Acestea pareau acum niste figuri intr-o tapiserie uriasa dar decolorata, spre care n-avea sa se mai intoarca.

Un eveniment din zilele acelea (ah, dar absenta copiilor era pe-atunci o rana mai dureroasa in mintea ei!) staruia clar, caci stia ca inca-l mai framanta pe sotul ei; era vorba de vanzarea camionului lor DOUCH(E), intr-a doua iarna la Sparcot, cand toti isi pierdusera mintile de foame.

Il schimbasera pe-o caruta de peste stricat, pastarnaci si pilule cu vitamine, apartinandu-i unui telal ratacitor, cu un singur ochi.

Ea si Algy se tocmisera cu el o dupa-amiza intreaga, pentru a-l privi, pana la urma, indepartandu-se la asfintit la volanul masinii lor.

In tenebrele acelei ierni, mizeriile lor atinsesera limita.

Mai multi barbati, printre care si cei mai capabili, se impuscasera. Acela fusese momentul cand Eve, tanara amanta a lui Trouter, nascuse un copil fara nici o diformitate.

Innebunise si fugise. O luna mai tarziu, cadavrul ei si al copilului fusesera gasite intr-o padure din apropiere.

In iarna aceea crunta, Martha si Greybeard organizasera conferinte, nu cu deplina aprobare a lui Mole.

Vorbisera despre istorie, geografie, politica, lectiile de invatat de la viata - dar toata materia subiectelor lor era, prin forta imprejurarilor, extrasa dintr-o existenta ce murea chiar in timp ce vorbeau, iar conferintele se vadira un esec.

Foamei si privatiunilor li se adaugase si ceva mai sinistru: senzatia ca pe Pamant nu mai exista loc si pentru minte.

Cineva inventase o formula cu viata scurta pentru aceasta senzatie: Cortina pe Creier. Categoric, cortina creierului coborase, in iarna aceea, ca o razbunare.

In ianuarie, sturzii isi adusera cantul ragusit din Norvegia in Sparcot. In februarie, suflara vanturi reci si ninse zilnic.

In martie, vrabiile se imperecheara pe mormanele de gheata cu coaja murdara. Abia in aprilie reveni un aer mai bland.

Pe perioada acelei luni Charley Samuels se insura cu Iris Ryde. Charley si Timberlane luptasera impreuna in razboi, cu ani in urma, cand amandoi facusera parte din Corpul Infantop.

Sosirea lui in micul sat mancat de molii, se petrecuse intr-o zi frumoasa. Dupa nunta, se muta cu mireasa in casa de langa cea a lui Algy si Martha.

Sase ani mai tarziu, Iris avea sa moara de cancer - la fel ca sterilitatea, un efect al Accidentului.

Aceea fusese o perioada bolnava. Si tot timpul trudisera, de teama lui Mole, aproape inconstienti de toata impostura.

Evadarea semana cu o convalescenta, cand privesti in urma si vezi pentru prima oara cat de bolnav ai fost.

Martha isi amintea cat de dispusi fusesera sa conspire cu natura, incurajand drumurile sa se degradeze, ferecandu-le in fata primejdioasei lumi exterioare, si cu cata nervozitate pazisera satul Sparcot de ziua cand fortele lui Croucher aveau sa navaleasca asupra sa.

Croucher n-a venit niciodata la Sparcot. A murit in epidemia ce ucisese atatia discipoli de-ai sai si-i transformase fortareata intr-o morga.

La vremea cand boala si-a incheiat ciclul, organizatiile mari urmasera calea animalelor mari; gardurile vii cresteau, crangurilor li se ingreuiau umerii si devenau paduri;

Raurile inundau luncile mlastinoase; iar mamiferul cu creier voluminos isi ducea de pe maine, in comunitati mici, ramolismentul.