ATAT FIINTELE OMENESTI cat si oile au tusit mult in timp ce barcile navigau in aval. Grupului ii pierise fiorul initial al aventurii.
Erau prea batranai si vazusera prea multe nedreptati pentru a mai intretine multa vreme sentimentele nobile.
Frigul si peisajul aveau si ele o contributie in a-i supune: cu chiciura, precum barba unui idol stravechi, vegetatia facea parte dintr-o scena ce se conturase cu claritate si avea sa continue fara nici o legatura cu oamenii razleti ce-o traversau.
In aerul taios al iernii, respiratia le aburea in urma. Slepul plutea in fata, urmat de Jeff Pitt la vaslele barcutei sale, cu doua oi zacand intr-o plasa, la pupa-i zdrentuita.
Inaintau incet; mandria lui Pitt de a vasli era mai mare decat dibacia.
Pe slep, Charley si Greybeard vasleau in cea mai mare parte a timpului, iar Martha statea la carma cu fata spre ei.
Becky si Towin Thomas ramaneau posomorati intr-o parte; Becky ar fi vrut sa se stabileasca la han, cu oile, pana se terminau bautura si iarna, dar Greybeard trecuse peste vointa ei.
Restul oilor zaceau acum intre ei, pe fundul ambarcatiunii.
O data plictisita sa aiba un barbat lenes, langa ea, Becky ii ordonase lui Towin sa treaca in barca lui Jeff Pitt si sa-l ajute la vaslit.
Experimentul nu avusese nici un succes. Barca aproape se rasturnase. Pitt injura incontinuu. Acum lopata singur, cu gandul la ale lui.
Era in cel de-al saizeci si cincilea an al sau de existenta, un straniu chip tepos.
Desi nasul inca-i mai isesea in afara, pierderea treptata a dintiloe si o uscare a carnii ii scosesera in evidenta mandibula si barbia.
De la sosirea sa in Sparcot, cand fusese destul de fericit sa scape de Greybeard, fostul capitan din garda lui Croucher dusese o viata solitara.
Faptul ca-l nemultumea existenta ce-i fusese impusa, se vedea destul de clar; desi n-o marturisise niciodata, avea aerul unui om obisnuit de mult cu amaraciunea; ramanea de netagaduit faptul ca, mai mult decat oricine altcineva, luase calea braconajului.
Desi acum intrase intagma celorlalti, dispozitia sa nesociabila continua sa dainuiasca; vaslea cu spatele spre slep, privind contemplativ in urma, la peisajul rascolit de iarna prin care tocmai trecusera.
Era cu ei, dar felul sau de-a se purta sugera ca nu era neaparat si alaturi de ei.
Intre malurile joase, biciuite roscat si alb de catre ger, inaintarea micului convoi starnea trosnete necontenite, dupa cum se spargea gheata sub carene.
In a doua dupa-amiaza de cand parasisera hanul cu oile, simtira miros de fum in padure si-i vazura valatucii in fata, plutind grei peste rau.
Ajunsera curand intr-un loc unde gheata era sparta, iar pe mal ardea un foc mocnit.
Greybeard intinse mana dupa pusca, Charley isi apuca pumnalul, Martha deveni atenta, privind; Towin si Becky se ascunsera vederii, sub punte.
Pitt se ridica si arata cu degetul.
- Doamne Sfinte, gnomii! exclama el. Asta sigur e unul din ei!
Pe mal, dansand langa foc, o mica silueta alba isi flexa picioarele si bratele. Canta pentru sine cu un glas ca un trosnet de craci.
Cand vazu ambarcatiunile, printre ramurile golase ale unui boschet, se opri.
Se apropie pana la marginea apei, acoperindu-si cu mainile blana neagra dintre picioare, si striga ceva.
Desi nu puteau intelege ce spunea, vaslira ca hipnotizati spre mica aratare.
La vremea cand atinsera malul, faptura pusese pe dansa niste haine si arata mai omeneste.
In spatele sau, vazura, pe jumatate ascuns intr-o dumbrava de frasini, un hambar smolit.
Ciudata fiinta topaia si arata spre hambar, vorbindu-le intre timp cu repeziciune.
Judecand dupa infatisare, era un octogenar vioi, o vivace figura groteasca, retele de capilare rosii si violete trecandu-i de pe un obraz pe celalalt, peste saua nasului.
Barba si motul din cap ii formau o continua conflagratie de par, legat sus si jos, deasupra crestetului si sub falci, si vopsit in culoarea vie a mandarinei. Dansa ca un schelet si le facea semne.
- Esti singur? Putem trage acolo? striga Greybeard.
- Nu-mi place cum arata - hai sa-i dam-nainte, arunca Jeff Pitt, caznindu-si barca printre placile de gheata. Nu stim in ce ne bagam.
Scheletul tipa ceva neinteligibil, sarind inapoi cand Greybeard urca pe mal. Isi apuca niste margele rosii si verzi pe care le purta la gat.
- Donlor vrumoaza zi bendru zgalda, zise.
- A, o zi frumoasa pentru scaldat! Te-ai scaldat? Nu-i cam frig? Nu te temi sa nu te tai in gheata?
- Geoi dzige? Dzizeji djevajilea dezbre azdea?
- Nu pare sa ma inteleaga mai bine decat il inteleg eu pe el, remarca Greybeard spre ceilalti din barci.
Dar cu rabdare, reusi sa patrunda accentul gros al scheletului. Numele lui parea sa fie Norsgrey, si era nomad.
Locuia cu nevasta-sa, Lita, in hambarul pe care-l vedeau printre frasini. Primea cu bucurie compania lui Greybeard si a grupului sau.
Asemenea vulpoiului lui Charley, toate oile erau priponite. Fura indemnate sa sara pe tarm, unde incepura sa pasca imediat ierburile aspre.
Oamenii isi trasera ambarcatiunile pe uscat si le legara. Se intinsera din toate incheieturile, pentru a-si alunga frigul si anchiloza din madulare. Apoi o luara spre spre hambar, miscandu-si cu mult chin picioarele.
Pe masura ce se deprindeau cu accentul scheletului, ceea ce avea el de spus deveni mai clar, desi continutul vorbelor ramanea incoerent.
Preocuparea sa erau viezurii.
Norsgrey credea in puterea magica a viezurilor. Avea o fiica, le spuse el, care acum se va fi apropiind de saizeci de ani, fugita in padure ("cand s-au insamantara si increngatara sa marsaluiasca 'nainte si sa sugrume orasele omului") unde se maritase cu un bursuc.
Acum in paduri existau oameni-bursuci care erau fiii ei, si fete-bursuce fiicele ei, cu fete albe cu negru, foarte dragalasi la vedere.
- Sunt ceva hermeline pe-aici? intreba Martha, retezand ceea ce ameninta sa fie un lung monolog.
Mos Norsgrey se opri in fata hambarului si arata spre ramurile de jos ale unui copac:
- Una-i acolo-acuma, s-a pusara sa se uite la noi, Doamna Conita, asezatara in cuibusoru-i spurcatara draguta cum iti place.
Da' n-o sa s-atinga de noi finca stie ca-s rubedenie cu viezurii pa linie materimoniala.
Privira, neputand vedea decat ramurele cenusii de frasin repezindu-si palarioarele negre in aer.
In hambar, un ren batran zacea in semiintuneric, cu cele patru copite late stranse laolalta. Becky scoase un chirait de surpriza cand animalul isi intoarse spre ea chipul posac.
Cateva gaini cotcodacira si se imprastiara la aparitia oaspetilor.
- Nu faceti mult taraboi, ii preveni Norsgrey. Lita doarme, si nu voi sa se destepte. O sa va dau afar' dac-o deranjati, da' daca faceti liniste, si-mi dati un coltuc de cina, va las sa stati acilea, frumos si comod si la caldurica - si la fereala de toate ermelinele-alea flamande de-afar'.
- De ce sufera sotia ta? intreaba Towin. Eu nu stau aici daca are vreo boala.
- Sa n-o insulti pe nevasta-mea. N-a avut niciodata-n viata ei vreo boala. Doar fa liniste si te poarta frumos.
- Ma duc sa-ti aduc trusa din barca, spuse Greybeard.
Charley si vulpea il insotira la rau. In timp ce luau lucrurile, Charley vorbi aratand o oarecare jena, neprivindu-l pe Greybeard, ci peisajul cenusiu si rece:
- Towin si Becky ar fi ramas in locul unde sedea mortul, in bucataria lui. Nu voiau sa-si continue drumul, dar i-am convins noi. Asa a fost, nu, Greybeard?
- Stii bine ca da.
- Exact. Ce vreau eu sa te intreb, dar: cat de departe mergem? Ce planuri ai? Ce ti-ai pus in cap?
Greybeard privi spre rau.
- Esti un om religios, Charley. Nu crezi ca poate Dumnezeu si-a pus ceva in cap pentru noi?
Charley rase scurt:
- Asta ar suna mai bine daca tu insuti ai crede in Dumnezeu.
Dar daca m-as gandi ca si-a pus in cap pentru noi sa ne instalam aici, ce-ai face? Nu pricep ce intentii ai.
- Inca suntem destul de departe de Sparcot ca sa ne oprim. S-ar putea sa organizeze o expeditie si sa ne prinda.
- Stii la fel de bine ca si mine ca asta-i o prostie. Adevarul adevarat e ca nici nu stii de fapt unde vrei sa mergem, sau de ce, nu-i asa?
Greybeard privi chipul masiv al omului pe care il cunostea de atata vreme.
- Cu fiecare zi devin tot mai sigur. Vreau sa ajungem la gurile raului, la mare.
Dand din cap, Charley isi lua echipamentul si porni greoi, indarat spre hambar. Isaac mergea in frunte.
Greybeard dadu sa adauge ceva, apoi se razgandi. Nu credea in explicatii.
Pentru Towin si Becky, aceasta calatorie nu era decat o greutate in plus; pentru el, reprezenta o finalitate in sine.
Greutatile ei erau o placere. Viata era o placere; privea in urma la momentele ei, multe dintre ele la fel de invaluite in ceata precum malul opus al Tamisei; obiectiv vorbind, nu putine contineau numai nefericire, frica, deruta, dar dupa aceea, si chiar in acele clipe, cunoscuse o inviorare mai puternica decat nefericirea, frica sau deruta.
Ii veni in minte un crampei de credinta dintr-o alta epoca: Cogito ergo sum. Pentru el, asta nu fusese adevarat; adevarul lui fusese: Sentio ergo sum. Simt, deci exist.
Se bucura de aceasta viata plina de temeri si mizerii si nu numai, fiindca avea mai mult sens decat non-viata.
Asta nu i-ar fi putut-o explica nimanui; Marthei nu trebuia sa i-o explice; ea stia; in aceasta privinta simtea la fel ca el.
Auzi muzica in departare.
Privi in jur cu un fior de neliniste, amintindu-si de povestile pe care le spuneau Pitt si altii, despre gnomi si pitici, caci era o muzica piticeasca.
Dar isi dadu seama ca ajungea la el de la mare distanta. Era oare - uitase numele instrumentului - un acordeon?
Ingandurat, reveni in hambar si-l intreba pe Norsgrey despre ea. Batranul, rastignit cu spinarea pe coastele renului, privi vioi in sus printre suvitele parului sau portocaliu.
- Asta va fi fiind Targul Swifford. Tocmai am venit de acolo, am facutara un pic de negot. De-acolo mi-am luat gainile.
Ca de obicei, era greu sa-i descifrezi spusele.
- Cat de departe de-aici e Swifford?
- Pe drum ajungi mai iute ca pe rau. O mila cum zboara cioara. Doua mile pe drum. Cinci, pe rau' lu' mata. O sa-t cumpar barca, it' dau un pret bun.
In privinta aceasta nu se intelesera, dar ii dadura batranului cate ceva din mancarea lor. Oile, pe care le omorasera, fura gustoase, facute tocanita si aromate cu niste ierburi scoase de Norsgrey, din mica sa caruta.
Cand mancau carne, o preparau sub forma de tocana, caci tocaturile erau cele mai blande pentru dintii batrani si gingiile moi.
- De ce nu vine si nevasta-ta sa manance cu noi? intreba Towin. Se fereste de straini, sau ce?
- Doarme, cum va spusei, dupa perdeaua albastra. S-o lasati in pace - nu v-a facutara nici un rau.
Perdeaua albastra era intinsa peste un colt al hambarului, intre caruta si un cui de pe perete.
Acum hambarul era incomod de aglomerat, caci la asfintit aduceau inauntru si oile.
Se potriveau cam prost la pat cu gainile si renul batran. Lumina lampilor abia daca ajungea la grinzi.
Acele grinzi incetasera sa mai fie lemn viu cu doua secole si jumatate in urma.
Alte forme de viata isi gaseau acum refugiul in ele: viermi, gandaci, larve, paienjeni, crisalide atarnate de barne cu fire matasoase, purici si pupele lor in cuiburi de randunici, asteptand inapoierea locatarilor in urmatoarea nedezmintita primavara.
Pentru aceste vietati simple, trecusera multe generatii de cand omul isi provocase propria disparitie.
- Ia sa vedem, cat de batran socotirati ca mi-s? intreba Norsgrey, impingandu-si figura baltata in fata Marthei.
- Nu m-am gandit cu adevarat, raspunse ea dulce.
- Te gandeai la vreo saptezeci, nu?
- Chiar nu m-am gandit. Prefer sa nu ma gandesc la varsta; nu-i unul din subiectele mele tocmai favorite.
- Pai, atuncea gandeste-te la a mea, dara. Un piculet saritara de saptezeci, n-ai zice?
- Posibil.
- Norsgrey slobozi un guitat de triumf, apoi privi cu teama spre perdeaua albastra.
- Pai, da-mi voie sa-ti zic c-ai gresitara, Doamna Conita - ah, o Doamne, da, foarte gresitara. Sa-ti zic ce batran mi-s? Sa-ti zic? N-o sa ma crezi.
- Ei, haide, cat de batran esti? intreba Towin, tot mai curios.
Optzeci si cinci as zice ca ai. Fac prinsoare ca esti mai batran ca mine, iar eu m-am nascut in 1945, anul cand au aruncat bomba aia atomica, prima. Pe prinsoare ca esti nascut inainte de 1945, colega.
- Nu mai au ani cu numere agatate de ei, spuse Norsgrey cu imens dispret, si reveni spre Martha. N-o s-o crezi p-asta, Doamna Conita, da' mi-s aproape pe doua sute de ani, foarte aproape, chiar ca.
De fapt ai putea spune ca-mi serbez doua sute saptamana viitoare.
Martha ridica o spranceana ironica:
- Arati bine pentru varsta dumitale.
- N-ai tu-n veci doua sute, nu mai mult cum am eu, replica dispretuitor Towin.
- Atata am. Doua sute, ba mai mult, inc-o sa ma mai fatai prin lumea asta batrana la vremea cand voi toti, bulangiii de voi, oti fi oale si ulcele.
Towin se apleca inainte si dadu un sut furios in cizma batranului. Norsgrey lua un bat si-l pocni aprig pe Towin peste turloi. Scheunand, Towin se ridica greoi in genunchi si dadu sa croiasca teasta rosie ca focul, a mosneagului, cu toiagul.
Charley opri lovitura la jumatatea drumului.
- Lasati-o balta, ii dojeni el sever. Towin, lasa-l pe bietul mos cu iluziile lui.
- Astea nu-i iluzii, protesta iritat Norsgrey. Puteti s-o-ntrebati pe nevasta-mea cand se scoala.
In tot timpul acestei conversatii si al mesei, Pitt nu scosese aproape nici o vorba, sezand retras in sine, asa cum facea, atat de des, in zilele de la Sparcot.
Acum spuse destul de ponderat:
- Faceam mai bine dac-ascultati de ce-am zis io si-am fi ramas pe rau, decat sa poposim pentru noapte in casa asta de nebuni. Avem toata lumea din care sa alegem si-ati trebuit s-alegeti tocmai locu' asta!
- Po' sa iesi afar' daca nu-ti place compania, arunca Norsgrey. Cu tine necazu-i ca esti pe cat de marlan, p-atata de prost. Slava Domnului, o sa dai ortu' popii!
Nimeni din gasca voastra nu stiti nimica de-ale lumii - v-ati impotmolitara-n locu-asta, cum-i-o zicea, de care-mi ziceati. In lume se petrec ciudatenii noi de care nici n-ati auzit.
- Ca de pilda? intreba Cherley.
- Vedeti salba asta rosie cu verde pe care-o am la gat? O am de la Mockweagles. Io mi-s unu' din putinii care chiar au fost la Mockweagles.
Am platit pentru ea doua junici de ren, si-a fost ieftina ca la juma' de pret. Doar ca tre' sa mai treci pe-acolo odata la fiecare suta de ani sa ti-o-nnoiesti, la o adica, sau intr-o dimineata cand dezlipesti pleoapele la un zor de ziua noua - pffft! te faramitezi pref si pulbere, din cap pana-n picioare, numa' ochii nu.
- Cu astia ce se-ntampla? intreba Becky, catand spre el prin sticla groasa a lampii.
Norsgrey rase:
- Ochii nu mor niciodata. N-ai stiut asta, Coana Taffy? Niciodata nu mor. Ii vazui pandind din desisuri noaptea.
Clipesc la tine sa-ti aduca aminte ca asta ti s-o-ntampla, daca uiti sa mai treci prin Mockweagles.
- Unde-i locul asta, Mockweagles? intreba Greybeard.
- P-asta n-ar trebui sa ti-o zic. Ia, se uita careva ochi, hai? Pai, ii locu-asta Mockweagles, numa' ca-i secret, vezi mata, si zace drept in mijlocu' la un desis.
I-un castel - ma rog, mai mult ca un fel de zgarie-nori decat castel, de fapt. Doar ca nu sta nimeni la ale dooj-de nivele de jos; alea-s goale.
Vreau sa zic, tre' sa te urci pan-la ultimul etaj ca sa-i gasesti pe-aia.
- Aia, cine sunt?
- A, oameni, doar oameni obisnuiti, numa' ca unu' din ei are un fel de-al doilea cap cu gura pecetluita care-i iese din gat.
Traiesc vesnic fiindca-s nemuritori, vezi mata. Si io-s ca ei, fiindca n-o sa mor niciodata, doar ca tre' sa te-ntorci acolo o data la fiecare suta de ani. Acum tocmai am fost iar acolo, in drum spre sud.
- Adica, acum ai fost acolo a doua oara?
- A treia. M-am dus acolo intai de toate pentru tratament, si tre' sa te duci sa-ti innoiesti margelele.
Isi trecu degetele prin perdeaua portocalie a barbii si-i privi lung. Taceau cu totii.
Towin murmura:
- N-ai cum sa fii asa de batran. N-a trecut atata timp de cand s-a-mputit treaba si nu se mai nasc copii. Nu asa?
- Nu stii tu cat timp e. Nu cumva ai mintile cam zapacite?
Sa nu-ti fie cu suparare, eu nu zic nimic. Tot ce zic e ca tocmai am venitara de-acolo. E prea multi bagabonti care hoinareste peste tot asa ca voi astia, umbland prin tara.
O sa fie mai bine data viitoare cand ma duc acolo, peste inca o suta de ani. Atuncea n-o sa mai fie nici un fel de bagabonti.
Toti o sa fie supt pamant, sa-ngrase viermii. O s-am toata lumea numai pentru mine, doar eu si Lita si vietatile alea mici care se foiesc si fojgaie prin boscheti. Ce-as mai vrea sa-nceteze cu foiala si fojgaitul asta afurisit toata vremea.
O sa fie iadul pe pamant cu alea toate, de-acu-n vreo mie de ani.
Deodata isi puse labele peste ochi; lacrimi mari, senile, incepura sa-i siroiasca printre degete, in timp ce umerii i se zguduiau.
- Singuratica viata, prieteni, spuse el.
Greybeard ii puse o mana pe umar si se oferi sa-l duca la culcare. Norsgrey sari in sus si tipa ca poate sa se-ngrijeasca de el si singur. Inca smiorcaindu-se, se intoarse prin penumbra, imprastiind gainile, si se tari dupa perdeaua albastra.
Ceilalti ramasera asezati, uitandu-se unul la altul.
- Batran prost si neghiob, spuse stanjenita Becky.
- Pare sa stie o multime de lucruri, replica Towin.
Dimineata, n-ar strica sa-l intrebam despre copilasul tau.
Femeia se rasuci furioasa spre el:
- Towin, bai tolomac bun de nimic ce esti, bai, sa dai in vileag secretele noastre. Nu ti-am spus iar si iar ca nu trebuie s-o pomenesti pana nu vad oamenii in ce stare sunt?
Limba batrana si proasta si gagaitoare! Parca-ai fi o baba...
- Becky, e adevarat? intreba Greybeard. Esti insarcinata?
- Ihi, bortoasa ca o iepuroaica, recunoscu Towin, lasand capul in jos. Gemeni, as zice, dupa cum se simte.
Martha o privi pe mica si trupesa femeie; sarcinile fantoma erau frecvente la Sparcot, si nu se indoia ca si asta era la fel.
Dar oamenii credeau ceea ce voiau sa creada; Charley isi plesni palmele unde de alta si spuse cu sinceritate:
- Daca-i adevarat una ca asta, Domnul fie laudat! E un miracol, un semn ceresc!
- Scuteste-ne cu balivernele-astea invechite! se rasti furios Towin. Eu am facut-o, si nimeni altul.
- Atotputernicul actioneaza prin cei mai de jos dintre noi, Towin Thomas, spuse Charley. Daca Becky e gravida, atunci acesta e un semn pentru noi ca, la urma urmelor, El se va pogori intr-al unsprezecelea ceas si va umple din nou pamantul cu poporul Lui.
Hai sa ne rugam cu totii impreuna - Martha, Algy, Becky...
- Nu vreau nimic de soiul asta, il intrerupse Towin. Nimeni nu se roaga pentru progenitura mea. Nu-i datoram Dumnezeului tau nici o ceapa degerata, Charley baiatule.
Daca-i atat de binecuvantat de puternic, atunci El-ii ala care-a facut toata paguba asta de la bun inceput. Socot ca mos Norsgrey avea dreptate - nu stiu acum cat timp s-a-ntamplat. Sa nu-mi spui c-am stat la Sparcot doar unspe ani!
Mie mi s-au parut cateva secole. Poate ca toti avem o mie de ani si...
- Becky, ma lasi sa-ti pun mana pe pantece? ceru Martha.
- Hai sa te cautam toti putin, Beck, spuse Pitt, ranjind, cu interesul trezit pentru moment.
- Tu sa-ti tii mainile-acasa, il repezi Becky. Ii ingadui insa Marthei s-o pipaie pe sub hainele ei voluminoase, privind in gol pe cand cealalta femeie ii framanta cu blandete carnea abdomenului.
- Ai burta umflata, neindoielnic, constata Martha.
- Aha! V-am zis eu! exclama Towin. Patru ani, are - vreau sa spun, patru luni. De-asta n-am vrut sa plecam din casa aia unde erau oile.
Ne-ar fi fost camin mic si frumos, doar ca Dick Desteptu' , aci de fata, ne-a-mpins in jos pe raul lui iubit!
Isi dezveli chipul tepos, de lup, intr-un ranjet spre Greybeard.
- Maine vom merge la Targul Swifford si-o sa vedem ce putem rezolva pentru voi amandoi, spuse Greybeard.
Ar trebui sa se afle pe-acolo un doctor care s-o examineze pe Becky si sa-i de-a unele sfaturi. Intre timp, sa urmam exemplul baiatului cu par balai si sa tragem un pui de somn.
- Ai grija ca renul ala sa nu-l manance pe Isaac in timpul noptii, ii spuse Becky lui Charley. Ti-as putea spune una, doua despre ale animale, zau ca da. Sunt dobitoace viclene, renii.
- N-ar manca el o vulpe, spuse Charley.
- Noi am avut unu' de ne manca pisica, nu-i asa, Tow? Tow avea obicei sa faca negot cu reni, cand au venit prima oara in tara asta - Greybeard va fi stiind, fara-ndoiala.
- Ia sa vedem, razboiul s-a sfarsit in 2005, cand a fost rasturnat guvernul, raspunse Greybeard. Coalitia s-a instaurat in anul urmator, si cred ca ei au fost cei care-au importat pentru prima oara reni in Marea Britanie.
Amintirea reveni ca o fotografie de ziar, cetoasa. Suedezii descoperisera ca, singur la randul rumegatoarelor mari, renul inca se mai putea inmulti normal si fata vitei vii.
Se declara ca aceste animale dobandisera un anume grad de imunitate contra radiatiilor, intrucat lichenii cu care se hraneau contineau precipitat radioactiv de grad inalt.
In anii 1960, inaintea nasterii lui Greybeard, contaminarea oaselor lor atinsese ordinul de 100 sau 200 unitati strontiu - intre sase si douasprezece ori deasupra limitei de siguranta pentru oameni.
De vreme ce renii erau animale de transport eficiente precum si surse bune de carne si lapte, s-a inregistrat o mare cerere, in toata Europa.
In Canada, carib-ul a devenit la fel de popular. Turme de neam suedez si lapon au fost importate in Marea Britanie cu diverse ocazii.
- Trebuie sa fi fost prin '06, confirma Towin. Finc-atuncea a murit frate-meu, Evan. Uite-asa s-a dus, exact in timp ce-si sugea berica.
- In legatura cu renul ala, spuse Becky. Am scos ceva banuti dupa el. A trebuit sa ne scoatem autorizatie pentru animal - Daffid, ii spuneam. Il inchiriam pentru munca pe zi-lumina.
Aveam un grajd in spatele pravalioarei noastre. Acolo-l tineam pe Daffid. Foarte frumusel era, inauntru, cu fan si toate cele.
Si-l mai aveam si pe batranul nostru motan, Billy. Billy era batran de-a binelea si foarte inteligent.
Nu gaseai in toata lumea o pisica mai grozava, da' sigur ca n-aveam voie s-o tinem. Dupa razboi au devenit foarte stricti, daca mai tineti minte, si Billy ar fi trebuit sa plece de tot. De parca l-am fi dat noi pe Billy!
Cateodata, Coalitia aia trimitea politia in rond si intrau pe nepusa masa - nu bateau la usa, nu nimica, ma-ntelegi. Pe urma, cautau prin casa.
Prin ce vremi fara nici un Dumnezeu am mai trecut, prieteni! Oricum, in noaptea aia, Tow, aci de fata, intra fuga-n casa - fusese pan-la crasma, omu' - si zice ca politia vine de rond sa faca o perchezitie.
- Chiar asa! interveni Towin, dand semne ale unei vechi tulburari.
- Asa a zis, repeta Becky. Si trebuiam sa-l ascundem pe sarmanu' Billy al batran, ca de nu intram cu totii in cofa.
Asa ca eu fugii cu mata-n grajd, unde mos Daffid zacea jos intocmai ca dobitocul asta urat d-aciia, si-l varai pe Billy sub paie, la adapost.
Pe urma viu-napoi in salonas. Da' n-apare nici un politist. Tow adoarme repede, incepe sa-mi cada si mie capu', si pe la miezul noptii ma prind ca nebunul asta batran avusese vedenii.
- Au trecut si n-au intrat! striga Towin.
- Asa ca dusu-m-am in grajd, si-acolo dau de Daffid sculat si molfaind ceva, si nici urma de Billy. L-aduc pe Towin si punem amandoi de-o socoteala, da' Billy, ioc. Dupa care-i vedem coada atarnand din gura lui mos Daffid, plina de sange.
- Alta data, mi-a mancat o manusa, spuse Towin.
Ultimul lucru pe care-l vazu Greybeard, in timp ce se culca sa doarma langa singurul felinar ramas aprins, fu infatisarea posomorata a renului lui Norsgrey. Aceste animale fusesera vanate de omul paleolitic; acum nu le mai ramasese decat putin de asteptat si toti vanatorii aveau sa dispara.
In visul lui Greybeard, aparea o situatie neverosimila. Se gasea intr-un restaurant cu furnituri cromate, cinand cu mai multi oameni pe care nu-i cunostea.
Ei, manierele lor, imbracamintea, erau foarte elaborate, artificiale chiar; mancau feluri ornamentate ce implicau felurite ustensile.
Toti cei prezenti erau extrem de batrani - centenari pana la ultimul - si totusi sprinteni, copilarosi chiar.
Una dintre femei spunea ca rezolvase toata problema; ca, la fel cum adultii cresc copii, si copiii vor descreste pana la urma din adulti, daca asteptau destul.
Si atunci toti izbucnira in ras la gandul ca nu se gasise mai inainte aceasta solutie. Greybeard incepu sa le explice ca parca ar fi fost cu totii niste actori jucandu-si rolurile in fata unei cortine de plumb care-i despartea de fiecare secunda ce trecea.
Ascunzandu-le totusi, din compasiune, crudul adevar ca-i despartea si de secundele si de tot timpul din fata lor.
De jur-imprejur se gaseau copii mici (desi aratand maturizati in mod straniu), care dansau si aruncau unul in altul cu o substanta lipicioasa.
Incerca sa apuce o suvita din materia aceea, cand se trezi. In lumina batraneasca a zorilor, Norsgrey isi harnasa renul.
Animalul tine capul coborat, pufnind in frigul statut. Chirciti sub acoperitorile lor, ceilalti membri ai grupului lui Greybeard semanau tot atat de mult cu niste forme omenesti ca si mormintele recente.
Infasurandu-se intr-o patura, Greybeard se ridica in picioare, se intinse si merse spre batran.
Curentul in care zacuse ii intepenise membrele, facandu-l sa schioapete.
- O iei la drum cu noaptea-n cap, Norsgrey.
- Totdeauna mi-s matinal. Lita vrea sa iasa.
- Se simte mai bine-n dimineata asta?
- Nu-ti fa griji pentru ea. E varata la loc sigur sub coviltirul carutei. Nu sta de vorba cu strainii dimineata.
- N-o s-o vedem?
- Nu.
Peste caruta era intinsa o prelata cafenie peticita, legata cu sireturi de piele in fata si-n spate, astfel ca nimeni sa nu poata vedea inauntru.
Cocosul canta de sub coviltir. Norsgrey isi adunase deja orataniile. Greybeard se intreba daca n-o fi lipsind si din lucrurile lor ceva, de vreme ce amicul lucra atat de tacut.
- Am sa deschid usa, spuse. Tatanile obosite scartaira, cand impinse usa in afara. Ramase acolo scarpinandu-si barba, in timp ce contempla scena calma, plina de chiciura, dinainte-i.
Tovarasii sai se foira cand in hambar patrunse aerul rece. Isaac se ridica in sezut si-si linse botul ascutit.
Towin miji ochii spre ceasul sau defunct. Renul porni inainte, tragand caruta la loc deschis.
- Sunt infrigurat si amortit; am sa te insotesc un minut, doua, pana te-ndepartezi, spuse Greybeard, infasurandu-se mai strans cu patura.
- Cum poftesti, m-oi bucura de tovarasia ta atata vreme cat n-o sa vorbesti prea mult. Imi place s-o iau devreme, cand fojgaiala nu-i asa de rea.
Pe la amiaza, atata zgomot face de zici c-au luatara foc tufele.
- Inca mai gasesti drumuri pe care sa poti calatori?
- A, droaie de drumuri deschise inca, intre punctele necesare. Iar se calatoreste mult in ultima vreme; oamenii nu mai au liniste.
De ce n-or putea sa sada unde sunt si sa-si dea duhu-n pace, nu stiu.
- Locul acela despre care ne spuneai aseara...
- N-am zis nimic-nimicuta aseara; eram beat.
- Mockweagles, ii ziceai. Ce fel de tratament ti-a dat cand ai fost acolo?
Ochii mici ai lui Norsgrey aproape disparura intre cutele pieii sale rosii cu mov. Arata cu degetul spre tufisurile prin care-si croiau drum:
- S't-acolo-n'untru de te-asteapta, barbosu' meu prieten.
Doar i-auzi cum se foiesc si fojgaresc, nu? Se scoala mai devreme ca noi si se duc la culcare mai tarziu ca noi, si-or sa puie mana pe tine pan-la urma.
- Si pe tine nu?
- Eu ma duc s-mi iau injectia aia si margelele astea la fiecare-o suta de ani...
- Deci asta-ti dau... faci o injectie si mai iei si chestiile alea care le porti la gat. Stii ce-s margelele astea, nu? Sunt pilule cu vitamine.
- Eu nu zic nimic. Nu stiu ce tot vorbesti. Orice caz, voi muritorii ati face bine sa va tineti gura. Uite drumu' , si m-am dus.
Ajunsera la un fel de raspantie, unde cararea lor intersecta un drum ce inca se mai falea cu urme de asfalt pe suprafata sa brazdata.
Norsgrey isi imboldi renul cu un bat, indemnandu-l intr-un pas mai putin taraganat.
Privi peste umar la Greybeard, rasuflarea sa cetoasa incalcindu-se cu smocurile de par viu colorat de pe obraji:
- Sa-ti spun ceva - daca ajungi la Swifford Fair, intreaba de Bunny Jingadangelow.
- Asta cine-i?
- Auzi ce-ti zic eu, e omu' de care tre' sa-ntrebi la Swifford Fair. Sa tii minte numele - Bunny Jingadangelow.
Invelit in patura sa, Greybeard ramase privind la caruta ce disparea. I se paru ca prelata din spate se misca, si ca zareste - nu, poate nu era o mana, ci doar imaginatia lui.
Statu acolo pana cand cotiturile drumului il ascunsera vederii pe Norsgrey si caleasca.
In timp ce se rasucea sa plece, vazu in tufisurile din apropiere, un cadavru cu gatul rupt, tintuit de un stalp.
Avea expresia tantosa, ranjita, pe care o izbutesc doar cei morti cu succes, de mult. Craniul ii era peticit cu piele ca niste frunze vestede.
Cat era de subtire jacheta cadavrului, carnea i se subtiase si mai mult, ofilindu-se si despartindu-se ca umezeala ce se usuca pe un grind nisipos, lasand dedesubt barele de sare ale coastelor.
- Lasat mort la rascruce de drumuri ca avertisment pentru raufacatori... ca in Evul Mediu... Imbatranitul Ev Mediu... murmura pentru sine Greybeard.
Gavanele oarbe se holbau la el. Fu coplesit nu atat de dezgust, cat de-un junghi de dor pentru camioneta sa DOUCH(E) de care se despartise cu ani in urma.
Cum mai subestimasera oamenii valoarea dispozitivelor mecanice! Simti imboldul de a inregistra; cineva ar fi trebuit sa lase in urma un sumar al declinului Pamantului, fie si numai pentru vizitele arheologilor din alte lumi posibile.
Alerga intr-un trap greoi pe carare, inapoi spre hambar, spunandu-si din mers: "Bunny Jingadangelow, Bunny Jingadangelow..."
In acea zi, caderea noptii se produse in sunetul muzicii.
Puteau vedea luminile din Swifford peste lunca inundata. Vaslira peste o parte a Tamisei, ce rupsese malurile si se revarsase peste terenul invecinat, transformand vegetatia in plante acvatice.
Curand langa ei aparura alte barci, si oameni strigandu-i; aveau accente greu de inteles, la fel cum fusese la inceput si al lui Norsgrey.
- De ce nu mai vorbesc englezeste ca alta data? intreba suparat Charley. Asta complica totul atat de mult!
- Poa' ca nu numa' timpu-a luat-o razna, isi dadu cu parerea Towin. Poa' ca si distantele s-or fi incurcat. Poa' c-aici om fi-n Franta sau China, nu-asa Cherley? Io as fi-n stare sa cred orisice, zau ca da.
- Prost mai esti, facu Becky.
Ajunsera intr-un loc unde fusese construit un dig sau un baraj mai mult. Dincolo de acesta se aflau locuinte de mai multe feluri, colibe si dughene, majoritatea cu destinatie temporara.
Mai era acolo si un pod de piatra cladit in stil impunator, cu balustrada aratoasa din care o parte se daramase.
Pe sub arcadele sale vazura saltand felinare si doi oameni mergand printr-o mica turma de reni, ingrijindu-i si ocupandu-se sa aiba apa pentru noapte.
- Va trebui sa pazim barcile si oile, spuse Martha, in timp ce acostau langa pod. Nu stim cata incredere se poate avea in oamenii astia.
Jeff Pitt, ramai cu mine in timp ce ceilalti se duc s-arunce o privire.
- Eu zic ca n-ar strica, fu Pitt de acord. Aicea, cel putin nu ne paste nici un necaz. Poate ca tu si cu mine am putea crapa un cotletel rece de miel intre noi cat timp lipsesc ceilalti.
Greybeard atinse mana sotiei sale:
- Cat umblu pe-acolo, o sa vad la ce pret se vand oile.
Isi surasera, iar el pasi pe mal, in animatia targului, cu Charley, Towin si Becky pe urme.
Pamantul chiftea sub talpile lor; pe deasupra lor se rostogolea fum de la micile focuri care ardeau pretutindeni.
Plutea in aer o aroma imbatatoare de mancare gatita. Langa majoritatea focurilor stateau mici palcuri de oameni si cate un individ cu vorba lina, un negustor ce oferea ceva de vanzare, fie un sortiment de nuci sau fructe - un baiat cu obrajii ca lespezile, avea un fruct al carui nume Greybeard si-l aminti doar cu dificultate, ca dint-o alta lume: piersici - sau ceasuri, ibrice ori elixire ale tineretii.
Clientii plateau cu monede. In Sparcot, banii aproape disparusera; comunitatea fusese destul de mica pentru ca simplul schimb de munca si bunuri sa functioneze eficient.
- Oooh, parca ne-am fi intors iar in civilizatie, ofta Towin, frecandu-si nevasta pe buci. Cum va place chestia asta, hai, duduita? Mai bine decat croaziera pe rau, nu-asa?
Uite, au chiar si o carciuma! Hai sa bem cu totii ceva sa ne-ncalzim maruntaiele, n-ati zice?
Scoase o baioneta, le-o arata la doi negustori, ii puse sa liciteze unul contra celuilalt si dadu lama in schimbul unui pumn de monede de argint.
Ranjindu-le propriilor sai ortaci de afaceri, Towin le imparti o parte din bani lui Charley si Greybeard.
- Astia doar vi-i imprumut, nu va fie cu suparare. Maine impingem o oaie si-mi platiti datoria. Dobanda cinci la suta, baieti.
Se inghesuira in cea mai apropiata sandrama cu bauturi, un schelet de coliba avand pe jos podele.
Denumirea ei "Taverna Potsluck" , era scrisa deasupra usii cu litere imbarligate. Gemea de batrani si batrane, in vereme ce, dupa bar, o pereche de barbati masivi si nodurosi ca stejarii bolnavi prezidau peste sticle.
In timp ce sorbea mied, Greybeard asculta conversatiile din jurul sau, lasandu-si, pe nesimtite, starea de spirit sa se invioreze.
Niciodata nu-si inchipuise ca e o senzatie atat de grozava sa auzi banii zornaindu-ti in buzunar.
Il napadeau, falfaind, impresii si imagini. Se simtea ca si cum, plecand din Sparcot, ar fi evadat dintr-un lagar de concentrare.
Aici, lumea umana urma o cale pe care la Sparcot n-o reusisera. Era ranita de moarte, poate peste inca o jumatate de secol avea sa fie rulata sul si data la o parte; dar pana atunci, erau afaceri de facut, viata de tranzactat, fiorii si dogoarea personalitatii de scos la lumina.
Pe masura ce miedul isi incepea combustia in sangele lui, Greybeard se bucura sa vada ca acolo exista omenire, batuta peste degete pentru poznele sale de Cine-Stie-Ce-Zei-Or-Mai-Fi-Fiind, si totusi inca nu complet degenerata.
Un cuplu varstnic sedea aproape de el, ambii purtand proteze dentare potrivite prost, parca batute la locul lor cu ciocanul celui mai apropiat fierar; Greybeard bea pe fundalul zgomotos al sporovaielii lor.
Isi sarbatoreau nunta. Fosta sotie a mirelui murise de bronsita, cu o luna in urma. Zbenguielile lui jucause cu noua tovarasa de viata, numai degete pe sub masa, numai dinti strambi pe deasupra, aveau un iz de Dansul Mortii, iar optimismul lumesc decazut al tuturor acestora nu mergea rau alaturi de mied.
- Nu esti din oras? il intreba pe Greybeard unul din cei doi barmani nodurosi. Accentul sau, ca al tuturor celorlalti pe care-i intalneau, era greu de inteles la inceput.
- Nu stiu la ce oras va referiti, raspunse Greybeard.
- Pai de la Ensham sau Ainsham, cale de-o mila de drum.
Te cunosc de strain. Avem obicei sa tinem targul acolo pe strazi unde era comod si uscat, da' anu' trecut socotira c-am adus cu noi microbi de gripa si anu' asta nu ne-au mai primit.
De-asta am intins tabara aici pe mlastina, de ne-am umplut de reumatisme.
Acum vin ei pe jos pan-la noi - nu-i treaba de mai mult de-o mila, da' o multime de-ai lor is atata de batrani si lenesi ca nu mai vin asa departe. De asta afacerile merg atata de prost.
Desi arata ca un stejar scorburos, era un om destul de amabil. Se prezenta ca fiind Pete Potsluck si statu de vorba cu Greybeard in timp ce servea.
Greybeard incepu sa-i povesteasca despre Sparcot; plictisiti de acest subiect, Becky, Towin si Charley, acesta din urma cu Isaac in brate, se indepartara, intrand in vorba cu proaspetii casatoriti.
Potsluck spuse ca, dupa parerea lui, existau multe comunitati la fel ca Sparcot-ul, ingropate in salbaticie.
- O iarna grea, asa cum n-am mai avut de-un an, doi, si unele din ele or sa fie sterse de tot de pe fata pamantului. Pana la urma, asta va fi sfarsitul tuturor, cred.
- Se dau lupte undeva? Ati auzit zvonuri despre vreo invazie din Scotia?
- Se zice ca scotienii o duc foarte bine, cel putin in Highlands, oricum. Mai intai, ca-s asa de putini la numar; aicea jos, populatia a fost atat de numeroasa c-au trebuit cativa ani de molime si foamete ca sa ne scuture pana la un soi de minim care sa functioneze.
Probabil ca scotienii au scapat de toate belelele astea - da' de ce ne-ar deranja ei pe noi? Am ajuns toti mult prea lungi-la-dinti ca sa ne mai luptam.
- In targul asta sunt cativa fanfaroni mai salbatici la infatisare.
Potsluck rase:
- Nu zic nu. Delicventi senili, le zic eu. Curioasa treaba, acuma ca nu se mai afla tineri sa tina pasul, batranii se-apuca de smecheriile lor - atata cat mai pot si ei.
- Atunci ce s-a intamplat cu oamenii ca Croucher?
- Croucher? A, capsomanul ala din Cowley de care vorbeai!
Clasa dictatorilor is toti morti si-ngropati si zau ca-i o treaba buna. Nu, s-a facut prea tarziu pentru soiul asta de treaba cu mana-de-fier.
Vreau sa zic, mai gasesti legi in orase doar, da-n afara lor, numai e nici o lege.
- Nu m-am referit atat la lege cat la forta.
- Ei, nu poti avea lege fara forta, pai nu? E un nivel unde forta e rea, da' cand ajungi la niveluri de soiul la care ne-am coborat noi, forta devine putere, si atuncea-i o binecuvantare absoluta.
- Probabil ca ai dreptate.
- Ma gandeam ca vei fi stiind asta. Arati de genu' care poarta cu el un strop de lege, cu pumnii astia mari si barba asta lunga si stufoasa.
Greybeard ranji:
- Nu stiu. E greu sa judeci caracterul cuiva in vremuri fara precedent, ca ale noastre.
- Nu te-ai hotarat in privinta matale? Poate ca asta te face sa mai arati asa de tanar.
Schimband subiectul, Greybeard isi schimba si bautura, luand un pahar mare cu vin de pastarnac alcoolizat si cinstindu-l si pe Potsluck cu unul.
In spatele lui, perechea mirilor devenise melodioasa, fredonand cantecele efemere din urma cu un veac care, in chip ciudat, dovedisera o anume putere de a dainui - ba inca, de a dainui in gatlej, isi spuse Greybeard, in timp ce se lansau in:
"De-ai fi tu singura din lume
De-as fi eu singurul flacau... "
- S-ar putea ajunge acolo totusi, ii spuse el, zambind, lui Potsluck. Ai mai vazut ceva copii prin preajma? Mai bine zis, s-au nascut vreunii prin partile-astea?
- Au aici un spectacol cu aratari. Ar trebui sa te duci s-arunci o privire, il sfatui Potsluck. O sila neasteptata ii eclipsa buna dispozitie, si se intoarse brusc sa aranjeze sticlele din spatele lui.
Nu peste mult timp, simtind ca fusese nepoliticos, reveni si incepu sa vorbeasca despre altceva:
- Eram coafor, pe vremuri, inainte de Accident si pana cand nenorocitul ala de Guvern de Coalitie mi-a inchis pravalia.
Acum mi se pare c-au trecut ani de zile - adica, chiar au trecut - ani lungi, vreau sa spun. Tata m-a invatat meserie - inainte de mine, a lui fusese pravalia; iar eu obisnuiam sa spun mereu, cand am auzit prima oara despre spaima aia de radiatii, ca atata vreme cat mai exista oameni pe lume, tot o sa mai vrea sa-si tunda parul - cat timp n-o sa le cada, natural.
Mai fac si acum ceva tunsori pentru altii care calatoresc. Se mai grabesc unii carora inca le pasa de cum arata, imi pare bine s-o spun.
Greybeard nu scotea o vorba. Recunostea un om prins in ghearele amintirii; Potsluck isi pierduse o parte din felul semirustic de a vorbi; cu expresia gentila ca "unii carora inca le mai pasa de cum arata", isi dezvaluia felul cum glisase in urma cu o jumatate de secol, catre acea lume disparuta a articolelor de toaleta, creme de par, lotiuni before si after-shave, si deghizamentul parfumurilor si al machiajelor.
- Mi-aduc aminte-odata, cand eram foarte tanar, cum a trebuit sa ma duc la o casa particulara - o vad si-acum inaintea ochilor, desi indraznesc sa spun ca s-a spulberat de mult.
Scara era foarte intunecoasa, si a trebuit sa apuc bratul tinerei doamne. Da, asa e, si m-am dus acolo dupa ce se inchisese pravalia, mi-aduc aminte. Batranul meu tata ma trimisese; nu se poate sa fi avut mai mult de saptespe ani, cel mult.
Si era acolo domnul acela mort, la etaj, in dormitor, intins in sicriu. Parea foarte calm si infloritor, un client bun, cat a fost viu.
Sotia sa insista sa fie tuns inainte de inmormantare. Fusese intotdeauna un gentleman foarte ingrijit, mi-am spus ea.
Dupa aceea am stat de vorba impreuna la parter - era o doamna subtirica si cu cercei. Mi-a dat cinci silingi. Nu, nu-mi mai aduc aminte - poate sa fi fost zece silingi.
Oricum, domnule, era o suma generoasa pe vremea aia - inainte de toata afacerea asta groaznica.
Asa ca am tuns parul domnului mort. Stii cum continua sa creasca parul si unghiile omului dupa moarte, iar al lui devenise destul de latos. De fapt n-avea nevoie decat de-o ajustare, dar l-am tuns cat am putut de reverentios.
Pe vremea aceea eram un bisericos, ca-ti vine sa crezi sau nu. Iar duduita aceea tanara care m-a condus la etaj, a trebuit sa-i tina capul sus, de la ceafa astfel ca sa pot ajunge cu foarfecele.
A spus ca vrea sa-i dau o sarutare. Am fost putin socat la vremea aceea, daca stai sa te gandesti ca domnul fusese tatal ei... Nu stiu de ce-mi vine sa-ti spun toate astea.
Memoria e o chestie de-o rara ciudatenie. Cred ca daca aveam putina minte atunci demult, as fi regulat-o pe loc pe curvistina aia mica si toanta, da' pe-atunci nu prea eram deprins cu-ale vietii - ce sa mai vorbim de-ale mortii!
Te mai cinstesc cu una?
- Multumesc, poate-am sa trec mai tarziu, refuza Greybeard, acum vreau s-arunc o privire in targ. Stii pe cineva numit Bunny Jingadangelow?
- Jingadangelow? Da, il stiu. Ce vrei cu el? Treci podul si o iei pe drum in sus spre Ensham, si-o sa ajungi la baraca lui; are deasupra cuvintele "Viata Eterna". N-ai cum s-o confunzi. Okay?
Intorcand capul spre grupul celor ce cantau, Greybeard prinse privirea lui Charley. Acesta se ridica si iesira impreuna, lasandu-i pe Towin si Becky sa cante "Orice Fier Vechi" cu nuntasii.
- Baiatul care tocmai s-a-nsurat din nou e pastor de reni, spuse Charley. Se pare ca si-acum sunt singurele mamifere mari neafectate de radiatie.
Mai tii minte cum spuneau oamenii, cand au fost prima oara importati, ca n-or sa se adapteze niciodata aici fiindca e o clima prea umeda pentru blana lor?
- E prea umeda si pentru blana mea, Charley... Mai putin rece ca-nainte si, dupa cum arata norii, se-anunta ploaie.
Ce fel de adapost o sa ne gasim pentru noapte?
- Una din femeile de la bar a spus ca am putea gasi gazduire incoace, in oras. O sa cautam. E inca devreme.
Mersera pe drum, facandu-si loc prin imbulzeala de la feluritele salase.
Isaac scheuna si fornai cand trecura pe langa o cusca cu vulpi si, alaturi, un cotet plin cu nevastuici. Mai erau si gaini de vanzare, iar o femeie infasurata in blanuri, incerca sa le vanda praf din corn de ren pisat ca farmec impotriva impotentei si a bolilor.
Doi vraci rivali vindeau purgative si clistire, vraji contra reumatismului si leacuri pentru crampele batranetii; putinii oameni ce stateau sa-i asculte pareau sceptici.
Negustoria lancezea la acea ora din seara; oamenii umblau acum mai degraba dupa distractii decat afaceri, iar un jongleur atragea o gloata apreciabila.
La fel si un ghicitor - desi aceasta trebuia sa fie acum om arta limitata, cugeta Greybeard, cu toti valetii de caro deveniti cenusii spre alb si nici o sansa de picioruse tropaind.
Un mosneag cocarjat se masturba intr-un sant, blestemandu-si betivaneste samanta, inainte ca Greybeard si Cherley sa ajunga la baraca urmatoare.
Era doar cu putin mai mult decat o platforma de lemn. Deasupra ei flutura un drapel cu cuvintele "Viata Eterna" scrise pe el.
- Asta trebuie sa fie barlogul lui Jingadangelow, spuse Greybeard.
Erau acolo mai multi oameni; unii il ascultau pe cel ce le vorbea de pe estrada, in timp ce altii se inghesuiau in jurul unei fapturi cazute ce statea rezemata de marginea platformei, cu doua hoaste batrane plangand croncanit deasupra-i.
Era greu de vazut ce se intampla in lumina palpaitoare a tortelor neprotejate, dar cuvintele omului de pe platforma clarificau intrucatva lucrurile.
Vorbitorul era inalt, cu o figura ca de corb, par ravasit si un chip absolut alb, exceptand petele cenusii ca gresia de sub ochi.
Vorbea cu vocea unui om cultivat si cu o vigoare pe care faptura sa abia parea capabila s-o sustina, batand tactul frazelor cu o pereche de maini fine si nestapanite.
- Aici, inaintea voastra, vedeti dovada a ceea ce va spun, prieteni. In vazul si auzul nostru al tuturor, un frate tocmai s-a despartit de viata sa. Sufletul i-a erupt din zdrentuita imbracaminte si ne-a parasit.
Uitati-va la noi, fratanii mei dragi si iubiti, cu totii invesmantati in haina noastra zdrentuita, in aceasta rece si mizerabila noapte undeva in marele univers.
Puteti spune vreunul din voi, din adancul inimii, ca n-ar fi mai bine sa ne urmam prietenul?
- La dracu' cu asta, ca-i de tot hazu'! striga un barbat, cu mana inclestata pe o sticla, atragand spre el degetul acuzator al vorbitorului:
- Pentru tine s-ar putea sa nu fie mai bine, sunt de acord, prietene - caci te-ai duce asa cum a facut-o fratele nostru de-aici, sa te infatisezi imbuibat cu bautura inaintea Domnului.
Domnul a indurat destul prostiile noastre murdare, fratilor; acesta-i adevarul gol-golut.
A avut parte de mai mult decat poate El suporta. A terminat cu noi, dar nu si cu sufletele noastre.
Ne-a dezmostenit si e clar ca nu va fi de acord daca persistam pana-n mormant in a perpetua nebuniile, pe care-ar fi trebuit sa le lasam in urma noastra cand eram tineri.
- Da' altfel cum sa ne-ncalzim in noptile-astea de iarna scarboase? intreba petrecaretul, si in jurul sau se inalta un murmur aprobator. Charley il batu pe umar spunand:
- Esti bun sa taci in timp ce vorbeste domnul?
Petrecaretul se intoarse spre Charley. Desi varsta il zbarcise ca pe o pruna, gura rosie si larga ii statea intinsa pe fata ca si cum i-ar fi lipit-o acolo un pumn.
Acum misca buzele late, isi dadu seama ca Charley era mai puternic decat el si se cufunda din nou in tacere.
Netulburat, propovaduitorul isi continua predica:
- Trebuie sa ne inclinam inaintea vointei Sale, prieteni, asta trebuie sa facem. Curand vom ingenunchea cu totii aici si ne vom ruga.
S-ar cuveni ca ne ducem cu totii in prezenta Lui, caci suntem ultima dintre generatiile Sale si se cade sa ne purtam conform cu aceasta.
De ce-avem a ne teme daca suntem prea-cinstiti, v-ati intrebat asta? A mai maturat El odata Pamantul curatandu-l cu un potop datorita pacatelor omului.
De asta data, ne-a rapit din organele reproducatoare puterea daruita de Dumnezeu de a procrea. Daca gasiti in aceasta o pedeapsa mai cumplita decat potopul, atunci pacatele secolului nostru, Secolul Douazeci si Unu, sunt pacate si mai cumplite.
El poate spala gresia de cate ori Ii e voia, luand totul de la capat. Astfel ca nu plangem dupa acest Pamant pe care urmeaza sa-l parasim.
Suntem nascuti spre a disparea la fel cum vitele, pe care odinioara le-am ingrijit, au disparut deja, lasand Pamantul curat si nou pentru lucrarile Lui viitoare.
Dati-mi voie sa va aduc aminte, fratii mei, inainte de-a ne lasa in genunchi pentru rugaciune, cuvintele scripturilor privitoare la aceste vremuri.
Isi impreuna mainile fluturande si ramase cu privirea atintita in bezna pentru a recita:
- Caci ce a cazut asupra fiilor omului a cazut asupra animalelor - chiar asa li s-a intamplat un lucru si numai unul.
Cum murit-a unul, murit-a si celalalt, si doar o suflare mai au. Asa ca un om nu e cu nimic mai presus decat un animal, cu toata mandria sa.
Toti ajung in acelasi loc, toti din tarana sunt, si toti iarasi in tarana se intorc. De unde patrund ca nu este nimic mai bun lucru de care sa se bucure omul din lucrarea Domnului, caci aceasta e menirea lui.
Si cine-l va aduce sa vada ceea ce va fi dupa el?
- Batrana mea duduita o sa vina dupa mine, daca n-ajung acasa, spuse petrecaretul. Noapte buna tie, propovaduitorule.
O lua impleticit pe drum, sustinut de un fartat. Greybeard il scutura pe Charley de brat si spuse:
- Omul asta nu-i Bunny Jingadangelow, oricat predica el despre viata eterna. Hai sa mergem.
- Nu, sa mai ascultam un pic, Greybeard. Iata pe cineva care graieste adevarul. De cati ani n-am auzit un om atat de vrednic sa fie ascultat?
- Atunci stai aici, eu ma duc.
- Stai si-asculta, Algy - o sa-ti prinda bine.
Insa Greybeard porni iar pe drum. Predicatorul se folosea din nou, pentru textele sale, de mortul cazut langa platforma.
Poate ca aceea fusese una din greselile de neiertat ale omenirii - caci pana si un ateu convins trebuia sa admita ca existasera greseli - faptul ca nu se multumise niciodata cu un lucru ca atare; trebuia sa prefaca toate lucrurile in simboluri ale altora.
Un curcubeu nu era un simplu curcubeu; o furtuna era un semn al maniei ceresti; si chiar si din afanatul pamant ieseau la iveala tenebrosi zei telurici.
Ce insemnau toate astea? Ceea ce credea un agnostic si parerea pletosului predicator nu erau numai niste ireconciliabile sisteme de gandire; erau sisteme de gandire in egala masura valide caci, undeva pe traiectul evolutiv, omul, dezvoltandu-si acest obicei de a gandi in simboluri, isi furnizase mai multe alternative decat putea stapani, prea multe sisteme de variante pentru a se putea descurca in ele.
Animalele nu se deplasau printr-un asemenea labirint al imaginatiei - ele se imperecheau si mancau; dar pentru cei sfinti, painea era un simbol al vietii, intocmai ca si falusul pentru pagani.
Animalele insele erau impinse in serviciul simbolic - si nu numai in cadrul bestiariilor medievale, in nici un caz.
O asemenea folosinta reprezenta o distorsiune, desi omul parea incapabil sa reactioneze fara ea. Acesta fusese necazul, inca de la inceput.
Poate ca insemnase chiar inceputul, atunci printre primii oameni, faptul ca omul nu se putuse niciodata defini clar (caci primitivii, fiind totodata si simboluri, trebuiau sa fie sau niste brute greoaie, sau timizi salbatici nobili, sau sa se supuna vreunei alte interpretari).
Poate ca primul foc, prima unealta, prima roata, prima cioplire intr-o grota de argila, posedasera fiecare mai degraba o valenta simbolica decat una practica, fusesera fiecare imboldite sa slujeasca distorsiunea mai curand decat realitatea.
Era un soi de nebunie ce-l alungase pe un om din umilele lui asezari de la marginea padurilor in sate si orase, in arte si razboaie, in cruciade religioase, in martiraj si prostitutie, in dispepsie si post, in iubire si ura, in fundatura prezenta; totul se petrecuse in urmarirea unor simboluri.
La inceput a fost simbolul, si intunericul domnea peste fata Pamantului.
Greybeard abandona aceasta linie de gandire cand ajunse la urmatorul salas de langa drum. Se pomeni privind la un alt stindard pe care scria "Viata Eterna".
Steagul atarna peste fatada unui garaj, proptit beat langa o casa devastata. Usile ii cazusera, dar erau proptite pe dinauntru ca sa acopere jumatatea dinapoi a garajului. In dosul acestui paravan ardea un foc, aruncand pe tavan umberele a doua persoane.
In fata paravanului, strangand un felinar in mainile-i inghetate, o fatuca batrana, cu gingiile stafidite, statea cocotata pe o lada. Ii striga lui Greybeard pe un ton masinal:
- Daca vrei Viata Eterna, aici e locul unde-o poti gasi. Nu-l asculta pe predicator! Pretul cerut de el e prea scump. Aici, nu trebuie sa dai nimic, nu trebuie sa renunti la nimic.
Soiul nostru de viata eterna poate fi cumparata la seringa si platita fara complicatii sufletesti. Pofteste inauntru daca vrei sa traiesti etern!
- Tras in brat sau tras in bezna, nici nu stiu daca sa ma-ncred cu totul in dumneata sau in predicator, cucoana.
- Intra si renaste, traista de ciolane ce esti!
Neplacandu-i acest mod de adresare, fie si rostit pe dinafara, Greybeard replica taios:
- Vreau sa vorbesc cu Bunny Jingadangelow. E aici?
Vrajitoarea batrana tusi si trimise un cocolos de flegma verde fluturand spre podea:
- Doctor Jingadangelow nu-i aici. Nu-i la dispozitia si discretia oricui, sa stii. Ce vrei?
- Nu poti sa-mi spui unde e? Vreau sa vorbesc cu el.
- Am sa-ti fixez o vizita daca vrei o intinerire sau cursul de nemurire, da-ti zic ca nu-i aici.
- Cine e dupa paravan?
Barbata-miu, daca tii musai sa stii, si un client, de te priveste cumva. Da' mata cine esti, la urma urmei? Nu te-am mai vazut p-aci.
Una dintre umbre falfai mai amplu peste plafon si un glas ascutit intreba:
- Care-i necazul acolo-afara?
In momentul urmator, aparu un tanar.
Asupra lui Greybeard, efectul fu ca un dus cu apa rece. De-a lungul anilor, ajunsese sa inteleaga ca acum copilaria nu mai era decat o idee inhumata in craniile batranilor, iar carnea tanara era o antichitate pe lume.
Daca dadeai uitarii zvonurile, el insusi era tot ceea ce ofilita lume mai pastrase de oferit in materie de tinerete.
Dar acela - acel baietan, imbracat doar intr-un soi de tunica, purtand un colier rosu cu verde ca al lui Norsgrey, expunandu-si bratele si picioarele albe si firave, privindu-l pe Greybeard cu ochi mari si inocenti...
- Dumnezeule! exclama Greybeard. Inca se mai nasc...
Tanarul vorbi cu un glas ascutit si impersonal:
- Vedeti inaintea dumneavoastra, domnule, efectele benefice ale bine cunoscutului curs combinat de Intinerire si Nemurire al Doctorului Jingadangelow, respectat si recomandat de la Gloucester la Oxford, de la Banbury la Berks.
Inscrieti-va aici la un curs, domnule, pana nu e prea tarziu. Poti fi ca mine, prietene, dupa doar cateva doze de incercare.
- Nu te cred mai mult decat l-am crezut pe predicator, spuse Greybeard, cu rasuflarea inca destul de taiata. Cati ani ai baiete?
Saisprezece, douazeci, treizeci? Am uitat varstele fragede.
O a doua umbra flutura spre tavan, si o figura groteasca si jigarita, cu o plantatie de negi pe barbie si frunte, iesi sonticaind la vedere.
Era atat de cocarjat incat abia putu privi in sus la Greybeard printre sprancenele incalcite.
- Doriti tratamentul, domnule? Vreti sa deveniti iar frumos si fermecator ca acest minunat tinerel atragator?
- Nu esti o reclama prea reusita pentru proiectul dumitale preparat, nu-i asa? rosti Greybeard, intorcandu-se iar sa-l priveasca pe tanar.
Pasi inainte pentru a-l cerceta mai indeaproape. Odata cu trecerea primelor efecte buimacitoare, vazu ca tanarul era de fapt un specimen sarman si flescait, cu fata pastoasa.
- Doctorul Jingadangelow si-a eliberat minunatul tratament prea tarziu ca sa ma mai ajute pe mine, domnule, spuse aratarea.
Am dat peste el prea tarziu in viata mea, s-ar putea spune, dar pe dumneavoastra v-ar putea ajuta, cum a facut si cu tanarul nostru prieten aci de fata.
Tanarul nostru are de fapt varsta de o suta nouazeci si cinci de ani, domnule, desi nici n-ai crede-o vazandu-l.
Pai, binecuvantat sa fie, e in plina floare a tineretii, cum ati putea fi si dumneavoastra.
- In viata mea nu m-am simtit mai bine, spuse tanarul, cu ciudata sa voce ascutita. Sunt in plina floare a tineretii.
Deodata, Greybeard il apuca de brat si-l rasuci astfel incat lumina de la felinarul babei sa cada direct pe fata baietandrului.
Baiatul tipa de durerea neasteptata. Inocenta din ochii lui se dezvalui drept fiind o expresie vida. Pudra groasa de pe fata i se brazda in trasaturi de suferinta, deschise gura, expunand cioturi negre inapoia unui strat frontal de vopsea alba.
Lunecand sa scape, ii dadu lui Greybeard un sut aprig in fluierul piciorului, injurand.
- Derbedeule, pungas mic si scarbos, mosotarc de nooj - de - ani - ai fost castrat!
Greybeard se intoarse furios spre batran:
- N-ai nici un drept sa faci una ca asta!
- De ce nu? E fi-miu.
Se facu mic, cu bratul ridicat in dreptul fetei. Isi repezi inainte falca sucita si ciupita de varsat, molfaind manios.
"Baiatul" se puse pe zbierat. In timp ce Greybeard se rasucea, chirai:
- Sa nu te-atingi de taticu'! Bunny si cu mine am fost cu ideea. Nu fac decat sa-mi castig cinstit painea. Crezi c-am chef sa-mi petrec zilele haituit si flamand ca tine? Ajutor, ajutor, ucigasul! Hotii! Foc! Ajutor, prieteni, ajutor!
- Tine-ti...
Greybeard nu apuca sa continue. Cotoroanta se urni, sarind dinapoia lui. Il pocni cu felinarul peste o latura a fetei.
In timp ce se rasucea, bosorogul il lovi cu un bat gros in ceafa, si cazu pe pardoseala de ciment sfaramat.
Din nou pentru el, o situatie neverosimila. Femei tinere sedeau la mese, invesmantate sumar, distrand barbati foarte batrani cu fizionomiile ca niste panze prost impaturite.
Aveau buzele rosii, obrajii roz, ochii intunecosi si stralucitori. Fata cea mai apropiata de Greybeard purta ciorapi de plasa cu ochiuri mari urcand pana la nobila-i proeminenta dintre picioare; acolo intalneau chilotii de satin rosu cu franjuri la tiv, ca pentru a ascunde un mai bogat trandafir intre petalele lor si de o nuanta asortata cu tunica scurta, garnisita cu nasturi de alama apetisanti, ce ascundea partial, un piept de o asemenea splendoare incat facea ca barbia posesoarei sa fie atinsa de prognatism.
Intre acest spectacol si Greybeard se afla un numar de picioare, dintre care identifica o pereche drept a Marthei. Actul recunoasterii il facu sa-si dea seama ca totul era departe de-a fi un vis, iar el prea aproape de inconstienta.
Gemu, iar chipul bland al Marthei cobori la nivelul lui; femeia ii puse peste fata o mana uzata si-l saruta.
- Bietul meu batran, imediar o sa-ti fie mai bine.
- Martha... Unde ne aflam?
- Te-au molestat pentru ca ai pus mana pe eunucul ala de la garaj. Charley i-a auzit si ne-a chemat pe Pitt si pe mine. Am venit cat am putut de repede. Vom sta aici peste noapte, si pana maine ai sa te faci bine.
Insufletit de aceasta remarca, recunoscu acum doua din celelalte perechi de picioare; ambele erau pline de noroi si iarba din mlastini; o pereche erau a lui Charley, una a lui Jeff Pitt.
Intreaba din nou mai cu putere:
- Unde suntem?
- Norocul tau ca nu te-au omorat, bombani Pitt.
- Ne aflam langa garajul unde ai fost atacat, spuse Martha.
E o casa - judecand dupa popularitatea ei - de reputatie mai degraba buna.
Prinse surasul fugar de pe chipul ei. Isi simti inima deschizandu-se pentru ea si o apasa pe mana ca sa arate cum pretuia el o femeie ce putea face chiar si un banc neplacut.
Viata il inunda din nou.
- Ajutati-ma sa ma ridic, m-am dres.
Pitt si Charley il apucara de subsuori. Doar o pereche de picioare, necunoscute, nu se miscara. Ridicandu-se, privirea sa urca in susul acelor turloaie solide si peste teritoriul extravagant ale unei haine croite din blanuri de iepure.
Pieile pastrau capetele acelor lagomorfi, dintii, urechile, mustatile si toate celelalte; ochii fusesera inlocuiti cu bumbi negri; unele urechi, conservate defectuos, se descompuneau, din ele radiind - probabil incurajat de caldura din camera - un anumit efluviu; dar efectul de ansamblu era, incontestabil, maiestuos.
Cand ochii lui Greybeard ajunsera la acelasi nivel cu cei ai purtatorului hainei, spuse:
- Bunny Jingadangelow, presupun?
- Doctor "Bunny" Jingadangelow, la dispozitia dumneavoastra domnule Timberlane, spuse omul cu haina, flexandu-si regiunile sacro-lombare suficient pentru a schita o plecaciune.
Sunt incantat ca serviciile mele au avut un efect atat de rapid si excelent asupra ranilor dumneavoastra - dar putem discuta mai tarziu situatia indatorarii dumneavoastra fata de mine.
Mai intai cred ca ar trebui sa va exersati circulatia facand o tura in jurul camerei. Ingaduiti-mi sa va asist.
Prinse bratul lui Greybeard si incepu sa-l plimbe printre mese. Pe moment, Greybeard nu opuse nici o rezistenta, studiindu-l pe omul in haina de piele de iepure.
Jingadangelow arata abia trecut de saizeci de ani - poate nu mai varstnic decat cu sase ani decat Greybeard, om tanar, dupa socoteala acelor zile.
Purta mustata rasucita si cotleti, dar rotunjimea barbiei atingea o netezime rareori vazuta sau incercata de-acum.
Avea asternuta pe fata o atat de inradacinata expresie de curtenie incat parea ca nici o metoposcopie nu i-ar fi putut in veci discerne adevaratul caracter.
- Inteleg, zise el, ca inainte de-a fi incercat sa-mi atacati un client, m-ati cautat pentru a-mi cere ajutorul si sfatul.
- Nu ti-am atacat clientul, protesta Greybeard, eliberandu-se din imbratisarea individului. Desi regret ca, intr-un moment de fuie, l-am inhatat pe unul din complicii dumitale.
- Fii serios, omule, tanarul Trotty e o reclama, nu complice. Numele de Doctor Jingadangelow e cunoscut peste tot prin Midlands, intelegi, ca al unui mare umanitar - un umanitar uman.
Ti-as da un anunt de-al meu daca as avea unul la mine.
Ar trebui sa-ti dai seama, inainte de-a-ti incepe sentimentele pugilistice, ca sunt una din marile figuri ale - aa, unde suntem acum? Ale anilor Douazeci Douazeci.
- Oi fi bine cunoscut. Nu discut despre asta. M-am intalnit cu un biet ticnit, Norsgrey, si nevasta-sa, care au fost la dumneata pentru tratament.
- Stai, stai - Norsgrey, Norsgrey... Ce fel de nume e asta? Nu e pe listele mele...
Se opri cu capul ridicat si un deget infipt in mijlocul fruntii.
- A, da, da, da, intr-adevar. Referirea la nevasta-sa m-a derutat un moment. Strict intre dumneata si mine...
Jingadangelow il manevra pe Greybeard pana intr-un colt; se apleca spre el si spuse confidential:
- Fireste, plangerile pacientilor nostri sunt atat private cat si sacre, dar batranul Norsgrey, sarmanul, nu are de fapt nici o nevasta, sa stii, nu mai mult decat are masa asta una; e o bursucita la care, sa zicem, tine prea mult.
Isi ciocni din nou fruntea cu un deget voluminos:
- De ce nu? Sangele subtire are nevoie de putina caldura la asternut in noptile astea friguroase. Bietul baiat e trasnit ca un nuc in campie...
- Ai vederi largi.
- Iert toate greselile si capriciile omenesti, domnule. Face parte din misiunea mea. Trebuie sa stavilim cum putem acest val de lacrimi.
O asemenea putere de intelegere face parte, fireste, din secretul minunatelor mele capacitati curative.
- Ceea ce inseamna un mod de-a spune ca-ti sugi existenta de la nebuni batrani ca Norsgrey. Omul asta traieste cu iluzia ca l-ai facut nemuritor.
In timpul acestei conversatii, Jingadangelow se aseza si-i facu semn sa se apropie unei femei ce sonticai pana la ei pentru a le pune doua pahare cu bautura.
Doctorul dadu din cap si-i multumi falfaind o pereche de degete dolofane. Lui Greybeard ii spuse:
- Cat e de ciudat sa auzi iar obiectiuni etice dupa toti acesti ani - mai ca nu ma duce cu gandul inapoi... Fara indoaiala, duci o viata retrasa.
Baiatul asta batran, Norsgrey, e pe duca. Aude in cap zgomote, foiala, fojgaieli; e o forma mortala de hidropizie.
Deci - speranta pe care i-am dat-o o ia drept nemurirea ce i-am promis-o. E o eroare confortabila, fireste, nu?
Eu calatoresc, daca ma pot complace un moment intr-o confidenta personala, fara nici o asemenea nadejde; prin urmare, Norsgrey - si sunt multi ca el, din fericire - e mai norocos, in spirit decat mine.
Eu ma mangai cu aceea ca am mai multa sansa in posesiunile lumesti.
Greybeard isi puse jos paharul si privi in jur. Desi inca il mai durea grumazul, era napadit de buna dispozitie.
- Te superi daca vin si sotia mea si prietenii mei?
- Deloc, deloc, desi sper ca nu te-ai si plictisit de compania mea. Nadajduiam ca putina conversatie, de una de alta, ar putea preceda orice afacere am face impreuna.
Mi s-a parut ca recunosc in dumneata un spirit inrudit cu al meu.
- Ce te face sa crezi asta? intreba Greybeard.
- In primul rand, simtul intuitiv cu care sunt inzestrat din belsug. Esti neangajat.
Nu suferi asa cum ar trebui in aceste vremuri napastuite; desi viata e mizerabila, te bucuri de ea. Am sau nu am dreptate?
- De unde stii asta? Da, da, ai dreptate, dar abia ne-am intalnit...
- Raspunsul la aceasta intrebare nu e niciodata tocmai placut pentru amorul propriu.
Este vorba de faptul ca, desi fiecare om e unic in felul sau, toti sunt in mare parte asemanatori.
Ai in firea dumitale o anume ambivalenta; multi oameni au aceasta ambivalenta. Nu trebuie sa discut cu ei decat un minut, ca s-o si diagnostichez. Are sens ce spun?
- Cum ai diagnostica ambivalenta mea?
- Nu citesc gandurile, dar lasa-ma sa arunc o privire.
Isi umfla obrajii, ridica sprancenele, privi in pahar si facu o mutra realmente chibzuita.
- Avem nevoie de dezastrele noastre. Dumneata si cu mine am trait, cumva, prabusirea unei civilizatii.
Suntem supravietuitorii naufragiului. Dar pentru noi doi, simtim ceva mai profund decat supravietuirea - triumful!
Inainte de sosirea catastrofei, am dorit-o, asa ca pentru noi dezastrul e un succes, o victorie a vointei furibunde. Nu te arata asa surprins!
Cu siguranta, nu esti un om care sa vada in cotloanele mintii un loc foarte salubru. Te-ai gandit la mica lume in care ne-am nascut, si ce s-ar fi ales de ea daca acel marunt experiment radioactiv nefericit n-ar fi luat-o razna?
N-ar fi fost o lume prea complexa, prea impersonala, pentru ca sa prospere in ea cei ca noi?
- Gandesti in locul meu, constata Greybeard.
- Acesta e rolul inteleptului; la fel, insa, si ascultarea.
Jingadangelow dadu pe gat bautura si se apleca deasupra paharului gol:
- Nu e oare de preferat acest prezent de scursori celuilalt prezent, mecanizat, organizat, dezodorizat, in care ne-am fi putut pomeni, numai si numai pentru ca in prezentul acesta putem trai pe o scara umana?
In celalalt prezent, pe care l-am ratat ca prin urechile neutronului, n-ar fi crescut megalomania la asemenea proportii incat simpla bogatie obisnuita a unei vieti individuale ar fi fost inabusita?
- Categoric, au fost mai multe greseli in modul de viata al secolului douazeci.
- Au fost numai greseli.
- Ba nu, exagerezi. Unele lucruri...
- Nu esti de parere ca daca tot ce-i spiritual a fost gresit, totul a fost gresit? N-ajuta la nimic sa fim nostalgici. N-au fost numai medicamente si educatie.
N-a mai fost si nevoia de medicamente si saracia educatiei? N-a fost apogeul si orgasmul Epocii Masinilor? N-au fost Mons si Belsen, Bataan si Stalingrad si Hiroshima si toate celelalte? N-am facut bine ca ne-am lasat azvarliti jos din carusel?
- Nu faci decat sa-mi pui intrebari, remarca Greybeard.
- Sunt ele insele raspunsuri.
- Asta-i vorba cu doua taisuri. Ma-mbeti cu duble intelesuri. Nu, stai - uite, as vrea sa stau mai mult de vorba cu dumneata.
Te pot plati. Asta-i o conversatie importanta... Lasa-ma sa-mi aduc aici sotia si prietenii.
Greybeard se ridica. Il durea capul. Bautura fusese tare, camera era zgomotoasa si incinsa, se tulburase peste masura.
Rareori vorbea cineva si despre altceva decat despre dureri de dinti si vreme. Se uita dupa Martha si nu reusi s-o vada.
Porni prin incapere. Spre camerele de deasupra urcau niste scari. Vazu ca femeile vopsite nu erau nici asa voluptoase, nici atat de ocupate pe cat isi imaginase in primul moment.
Desi captusite si machiate, pielea lor purta pecetea petelor hepatice si verticile batranetei, si aveau ochii urdurosi.
Cu zambete bizare, intindeau mainile spre el. Trecu printre ele clatinat. Erau pline de alcool, tuseau si radeau si tremurau la trecerea lui.
Odaia era incarcata de miscarile lor, ca o colivie cu stancute captive.
Femeile faceau cu mana - visase odinioara la ele? - dar nu le lua in seama.
Martha disparuse. Charley si batranul Pitt disparusera. Vazand ca-si revenise, se intorsesera desigur sa pazeasca barcile. Iar Towin si Becky - nu, ei nu fusesera aici...
Isi aminti pentru ce venise, sa-l caute pe Bunny Jingadangelow; in loc de a pleca, se inapoie in coltul cel retras, unde il asteptau inca o bautura, iar doctorul sedea cu o fasneata octogenara pe genunchi.
Femeia ii tinea o mana pe dupa gat, cu cealalta mangaindu-i capetele de iepuri ale hainei.
- Uite ce e, Doctore, am venit aici sa te caut nu pentru mine, ci pentru o pereche din grupul meu, spuse Greybeard, aplecandu-se peste masa.
E o femeie, Becky; sustine ca este grea cu un copil, desi a trecut de saptezeci de ani. Vreau s-o examinezi si sa vezi daca e adevarat ceea ce spune.
- Ia loc, prietene, si hai sa discutam despre aceasta doamna a dumitale gravida, il pofti Jingadangelow.
Bea-ti paharul, de vreme ce banuiesc ca vei plati dumneata acest rand. Amagelile doamnelor in varsta sunt un subiect ales pentru ora aceasta din noapte, nu Joan?
Fara indoiala ca nici unul din voi nu va veti fi amintit poezioara aceea, cum vine? - "privind in oglinda sa-mi vad pielea irosita", si da...
"Dar timpul, jalea ce-a adus,
Mai fura, mai lasa-n loc,
Si-mi zgudui frantul trup 'n-apus
Cu spasme de-al amiezei foc."
- Emotionant, nu? Banui ca doamnei dumitale i-au mai ramas cateva spasme, nimic mai mult. Dar voi veni s-o vad, fireste. E datoria mea.
Desigur, o voi asigura ca merge pe calea familiei, daca asta doreste sa auda.
Isi impreuna mainile carnoase si se incrunta.
- Nu exista nici o sansa sa fie intr-adevar pe cale de-a face un copil?
- Dragul meu Timberlane - daca ma ierti ca nu-ti folosesc oarecum inepta porecla - speranta izvoraste tot atat de etern din pantecele ca si din sanul omenesc, dar sunt surprins sa descopar ca pari sa-i impartasesti nadejdea.
- Cred ca da. Chiar dumneata ai spus ca nadejdea e pretioasa.
- Nu pretioasa: imperativa. Dar trebuie sa speri pentru tine insuti - cand speram pentru altii suntem invariabil dezamagiti.
Visurile noastre nu au jurisdictie decat asupra noastra insine. Cunoscandu-te asa cum am reusit, vad ca intr-adevar vii la mine in propriul dumitale folos. Ma bucura asta.
Prietene, iubesti viata, iubesti aceasta viata cu toate petele ei, cu toate gusturile si dezgusturile ei - si mai doresti si cura mea de nemurire, nu-i asa?
Rezemandu-si in maini capul ce-i bubuia, Greybeard mai dadu de dusca putina bautura si spuse:
- Acum multi ani, eram la Oxford - in Cowley, ca sa fim exacti - cand am auzit despre un tratament, era un simplu zvon, un tratament ce-ar putea prelungi viata, poate cu mai multe sute de ani.
Era un proiect la care lucrau intr-un spital de-acolo. E oare posibil sa se fi realizat? As vrea probe stiintifice inainte de-a crede.
- Bineinteles ca da, fireste, de netagaduit, si nu m-as astepta la nimic mai putin din partea unui om ca dumneata, spuse Jingadangelow, dand din cap cu atata vigoare incat femeia aproape-i fu azvarlita din poala.
Cea mai buna dovada stiintifica e empirica. Vei avea dovezi empirice. Vei beneficia de tratamentul complet - iar apoi vei vedea pe pielea dumitale ca n-ai sa mai imbatranesti nici macar cu o zi.
Mijind perfid ochii spre el, Greybeard intreba:
- Va trebui sa vin la Mockweagles?
- Aha, e destept, nu Ruthie? Si-a pregatit dragut drumul. Asta e genul de om cu care prefer sa am de aface. Eu...
- Unde-i Mockweagles? intreba Greybeard.
- E ceea ce s-ar putea numi cartierul meu general de cercetare. Locuiesc acolo cand nu calatoresc pe drum.
- Stiu, stiu. Ai putine secrete fata de mine, Doctore Jingadangelow. E inalt de douazeci si noua de etaje, mai mult ca un castel decat ca un zgarie-nori...
- E posibil ca informatorii dumitale sa fi exagerat putin, Timberlane, dar imaginea generala e fireste uimitor de adecvata, dupa cum iti va spune si Joan, mm, pisicuta mea?
Dar mai intai ar trebui sa punem la punct cateva detalii; vrei ca si fermecatoarea dumitale sotie sa se supuna tratamentului?
- Sigur ca vreau, prostalau batran. Pot cita si eu versuri, sa stii; ca sa fii membru DOUCH(E) iti trebuie cultura. "Fie ca la cununia a doua minti sa nu omit impedimentele...". Parc-asa suna, nu?
Shakespeare, Doctore, Shakespeare. Ai facut vreodata cunostinta cu el? Un invatat clasa-ntai...A, uite-o pe nevasta-mea! Martha!
Se ridica in picioare clatinat, rasturnandu-si paharul. Martha veni grabita spre el, cu agitatia zugravita pe fata.
Charley Samuels o urma indeaproape, ducandu-l pe Isaac in brate.
- Oh, Algy, Algy, trebuie sa vii de indata. Am fost praduiti!
- Cum adica, pradati?
Se holba la ea prosteste, nemultumit ca-i intrerupsese sirul gandurilor.
- In timp ce te aduceam aici, dupa ce-ai fost atacat, hotii au intrat in barci si au luat tot pe ce au putut pune mana.
- Oile!
- Le-au luat, si proviziile.
Greybeard se rasuci spre Jingadangelow si facu un gest larg de curtoazie:
- Pe curand, Doctore. Trebuie sa ma duc... cuibar de hoti... am fost jefuiti.
- Intotdeauna ma doare sa vad un invatat suferind, domnule Timberlane, raspunse Jingadangelow, inclinandu-si capul masiv spre Martha, fara nici o alta miscare.
In timp ce iesea grabit impreuna cu Martha si Charley, Greybeard intreba cu un glas spart:
- De ce ati parasit barcile?
- Stii tu de ce! A trebuit sa plecam cand am auzit ca ai dat de necaz. Am auzit ca te bateau. Totul a disparut, in afara de barcile propriu-zise.
- Pusca mea!
- Noroc ca pusca ta era la Jeff Pitt.
Cherley lasa vulpoiul jos, iar acesta o lua inainte. Coborau grabiti drumul accidentat, prin intuneric. Acum se mai vedeau doar putine lumini.
Greybeard isi dadu seama cat era de tarziu; pierduse notiunea timpului. Singura fereastra a Tavernei Potsluck avea oblonul tras.
Focurile de tabara nu mai erau decat conuri de cenusa fumegand. O taraba sau doua tocmai erau inchise de proprietarii lor; in rest, domnea tacerea.
Un ciob subtire de luna, sus deasupra capetelor, stralucea peste intinderea apelor revarsate ce-si croiau drum prin tenebrele uscaturi.
Respirarea aerului taios potoli pulsatiile din capul lui Greybeard.
- Jingadangelow ala-i in spate la toate astea, spuse cu salbaticie Charley. Ii tine pe calatorii astia in puterea mainii lui, din cate-am vazut si-am auzit. E un sarlatan. N-ar trebui sa ai nimic de impartit cu el, Greybeard.
- Sarlatanii au ambivalentele lor, replica Greybeard, recunoscand ridicolul cuvintelor de cum ii iesisera pe gura; grabit, adauga: Becky si Towin unde-s?
- Acum sunt jos la rau, cu Jeff. Nu i-am putut gasi prima oara cand am plecat, am dat de ei pe urma. Erau ocupati sa petreaca.
Cand iesira de pe drum, lipaind peste pamantul un, vazura trioul adunat pe malul apei langa zagaz, cu doua felinare.
Stateau stransi laolalta, fara sa spuna prea multe. Petrecerea se terminase. Isaac plescaia nefericit prin noroi, pana cand lui Charley i se facu mila de el si il lua in brate.
- Ar fi mai bine sa parasim imediat locul asta, spuse Greybeard, cand un examen sumar dovedi ca desi cele doua ambarcatiuni erau intr-adevar tot ce le mai ramasese, erau intacte.
Nu-i pentru noi, si mi-e rusine pentru rolul pe care l-am jucat in evenimentele de asta-seara.
- Daca-mi urmai sfatul, n-ai fi parasit barca de la bun inceput, interveni Pitt. Aici nu-s decat o banda de pungasi. Pierderea oilor ma intristeaza mai mult.
- Puteai sa fi stat langa barca asa cum ti s-a spus, i-o intoarse taios Greybeard; intorcandu-se spre ceilalti, zise: senzatia mea e ca ne-ar fi mai bine pe rau.
E o noapte frumoasa, am alcool in sange si pot sa vaslesc. Pana maine, ajungem la Oxford, si-o sa gasim acolo de lucru si un adapost.
Va fi un loc cu totul altfel de cum era ultima oara cand am fost acolo Martha si cu mine, oricati ani or fi trecut de atunci.
Sunteti cu totii de acord sa parasim acum barlogul asta de talhari?
Towin tusi, mutandu-si felinarul dintr-o mana in cealalta.
- De fapt, eu si duduita ne gandeam sa ramanem aici, la o adica. Vedeti voi, ne-am gasit niste prieteni grozavi, Liz si Bob ii cheama, si ne-am gandit sa ne unim fortele cu ei - daca n-aveti nici o obiectie anume.
Nu prea o avem pe-asta cu ideea de-a cobori pe rau, dupe cum stiti.
In lumina lunii, zambi cu ranjetul lui de lup ranit si-si foi picioarele.
- In conditia mea, eu am nevoie de odihna, adauga Becky; vorbea cu mai multa indrazneala decat sotul ei, privindu-i apriga prin lumina bolnava.
Ne-o fi mai bine cu prietenii astia ai nostri.
- Sunt sigura ca nu e adevarat, Becky, spuse Martha.
- Pai, as muri de frig in barca aia, eu, in conditia mea. Tow e de acord cu mine.
- Parca are vreodata incotro? observa Pitt.
Se lasa tacerea in timp ce stateau impreuna, dar despartiti, in intuneric. Multe din cele ce pluteau intre ei ne le-ar fi putut exprima niciodata, curenti de simpatie si resentimente, afinitati si aversiuni: vagi, dar cu nimic mai putin puternice din cauza asta.
- Bine, daca v-ati hotarat, o sa continuam fara voi, spuse Greybeard. Aveti grija de lucruri, asta-i tot ce va spun.
- Nu ne convine ca ne despartim, Greybeard, preciza Towin. Iar tu si Charley puteti pastra banutii aia pe care mi-i datorati.
- Ai de ales, intru totul.
- Asta am zis si eum spuse Becky. Suntem cam destul de batrani ca sa ne purtam si singuri de grija, socot.
In timp ce-si strangeau mainile cu randul, luandu-si ramas bun unul de la altul, Charley incepu sa topaie si sa bombane.
- Vulpea asta a cules toti puricii din Crestinatate. Isaac, le dai drumul pe mine, ticalosule!
Punand vulpea jos, ii porunci s-o ia spre apa. Animalul intelese ce i se cerea. Intra de-a-ndaratelea in rau, incet, incet, mai intai coada, apoi toata lungimea ruginie a trupului si, in cele din urma, capul. Pitt ridica un felinar ca sa poata vedea cu totii mai bine.
- Ce face? O sa se-nece? intreba nelinistita Martha.
- Nu, Martha, doar oamenii isi iau singuri viata, o asigura Charley. Animalele au mai multa credinta. Isaac stie ca puricilor nu le place apa rece. Se urca pe trupul lui drept spre bot, vezi, ca sa evite scalda. Acum sa-l vezi.
Doar o parte din capul vulpoiului mai ramasese deasupra apei. Se scufunda pana nu i se mai arata decat botul. Apoi se facu complet nevazut.
Un cerc de mici purici ramasera zbatandu-se pe suprafata. Isaac reaparu la un iard distanta, iesi pe mal, se scutura si o lua la fuga in cerc inainte de-a se intoarce la stapanul sau.
- Niciodata nu am vazut o smecherie mai desteapta, ii spuse Towin lui Becky, dand din cap, pe cand ceilalti se imbarcau.
Precis ca asa ceva face si lumea cu fiintele omenesti, daca stai sa te gandesti - ne scutura de pe bot, nu-asa?
Ramasera facand cu mana in timp ce ambarcatiunile se indepartau, Towin cu obrajii schimonositi ca sa le vada conturul topindu-se in bezna inconjuratoare.
- Ei bine, s-au dus, spuse Charley, luandu-si padela. Era ascutita la limba, da-mi pare rau sa-i las intr-un cuib de hoti ca asta.
Tractau dupa ei barcuta lui Jeff Pitt, astfel ca puteau sta cu totii impreuna. Pitt intreba:
- Cine-i hotii? Poate ca ai lui Jingadangelow s-aia de ne-a luat averea. Pe de alta parte, cuget c-ar putea prea bine sa fi fost mos Towin. Niciodata nu m-am increzut in el, pacoste de hotoman batran ce era.
- Orice-a fost, Domnul ni le va da inapoi, spuse Charley. Incovoind spinarea, isi infipse padela mai adanc in apele pline de rogoz.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu